VIDEO: Zacornea conducea băut o mașină a Guvernului. Tradiția alcoolului la Serviciul de permise

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nu va avea drept de examinare timp de trei luni. Predecesorul lui Vasile Zacornea, prins duminică seara cu 0,11 la mie în aerul expirat, a fost găsit şi el în trafic, cu o alcoolemie de 0,79 n în urma acestei isprăvi, Tudor Minea şi-a pierdut funcţia, preferând să se pensioneze.

FOTO: Vasile Zacornea (stânga) și Tudor Minea

Prins alaltăseară conducând cu o aloolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat (la testarea cu aparatul alcooltest), şeful Serviciului Permise şi Înmatriculări a fost amendat contravenţional cu 1.305 lei. Cms.-şef Vasile Zacornea şi-a pierdut şi permisul de conducere pentru 90 de zile. Există însă şi pagube colaterale, ne-a declarat şeful Cancelariei Instituţiei Prefectului, în subordinea căreia se află Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor: tot pentru 90 de zile i s-a retras şi dreptul de a fi examinator. „La cât de puţini examinatori avem, aceasta nu e deloc o veste bună”, ne-a spus Marius Dangă. Cât priveşte maşina pe care o conducea Vasile Zacornea, aceasta era chiar maşina de serviciu.

De remarcat că predecesorul actualului şef al SPCRPCIV şi-a pierdut funcţia după o păţanie asemănătoare. Comisarul Tudor Minea a fost prins în trafic cu 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întâmplat într-o noapte de la mijlocul lunii februarie 2014. Zacornea a încercat atunci să-l „salveze” şi, pentru că a făcut scandal, cei doi poliţişti de la Rutieră care l-au prins pe Minea i-au administrat şi lui o amendă de 1.000 de lei pentru tulburarea liniştii publice. În ceea ce-l priveşte pe Tudor Minea, el s-a ales cu dosar penal şi, pentru că şi-a recunoscut vinovăţia, a fost condamnat la un an de închisoare cu amânarea executării, pe un termen de supraveghere de doi ani. Minea s-a pensionat cu un an înainte de termen, în aprilie 2014.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Târgul localităților la Pașcani pe 3 octombrie

Primăria Pașcani vrea să închirieze o scenă, ecran LED și instalație de sonorizare pentru două evenimente. Anunțul a fost făcut deja pe SEAP și site-ul Primăriei iar suma alocată este de 50.000 de lei. Scena ar urma să fie folosită...

Consilierii se lasă așteptați în C.A.-urile școlilor 

Școlile din municipiul Pașcani așteaptă ca administrația locală să își desemneze reprezentanții în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ. Cererile au fost deja transmise, iar nominalizările ar urma să fie făcute cel mai probabil în ședința Consiliului Local...

Pașapoartele și Permisele Iași se mută temporar

Serviciile de Pașapoarte și Permise și Înmatriculări din Iași vor funcționa, temporar, într-o altă locație. Sediul de pe Bulevardul Primăverii, unde cele două servicii își desfășoară în prezent activitatea, va intra într-un amplu proces de modernizare. Investiția se ridică la...

10 lei biletul la meciurile CSM Pașcani?

Intrarea pe stadion la meciurile de fotbal ale echipei CSM Pașcani ar urma să nu mai fie gratuită. Conducerea clubului a analizat deja posibilitatea taxării prin introducerea unor bilete de intrare de 10 lei pentru fiecare meci și a...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează îngrijitoare și infirmiere – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani scoate la concurs 11 posturi pentru îngrijitoare și infirmiere. Anunțul a fost publicat pe site-ul posturi.gov.ro și deja se primesc dosarele - ANUNTUL POATE FI CITIT AICI. Astfel, unitatea medicală caută nouă îngrijitoare pentru...

Acțiune de amploare pentru controlul și eradicarea rabiei: Vizuinile vulpilor, țintite din aer

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași anunță că, începând de vineri, 25 septembrie, începe campania de vaccinare antirabică a vulpilor, prin distribuție aeriană și manuală la vizuinile acestora. Acțiunea face parte din Programul strategic privind supravegherea, controlul...

Concurs regional de robotică organizat de Biblioteca Municipală la Pașcani

Pașcaniul devine, sâmbătă, locul în care ideile copiilor se transformă în proiecte de robotică. Cinci echipe de elevi din județele Iași și Bacău se vor întâlni la Primăria Pașcani, unde vor avea la dispoziție doar trei ore pentru a...

Criză de profesori, la două săptămâni de la începutul anului. Sunt căutați studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu

La două săptămâni de la începerea cursurilor, școlile angajează studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu. Directorii au primit mână liberă de la Ministerul Educației să acopere, așa cum pot, orele pentru care nu există profesori. Aproape 80 de școli...

Ce putem face pentru a-i proteja pe copii de virozele de sezon. Sfaturile medicului

Ce facem noi cel mai bine când scad brusc temperaturile? Răcim, şi la fel şi copiii, aşa cum vorbeam deja zilele trecute de primele, multe cazuri de răceli care se văd în sălile de clase. Care sunt câteva ajustări...

Facturile cresc din nou. Cât vom plăti în plus la curent și gaze în lunile următoare

Odată cu frigul, vin şi facturile care şi ele ne îngheaţă conturile. Sau ne încing buzunarele. Deja, la cele primite în septembrie, ne-am uitat de două ori la sumă pentru că am plătit cu aproape 30% mai mult. Acum...
Paşcani
câțiva nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
75%
2.2m/s
52%
mar
12 °
mie
18 °
J
16 °
vin
16 °
S
17 °

Niciun articol afișat