Viitoarele cadre medicale la Balul “Asistentilor”

Viitoarele cadre medicale de la Centrul de Studii “Stefan cel Mare si Sfant” din Pascani si-au demonstrat abilitatile si au petrecut la cea de-a sasea editie a “Balului Asistentilor”. Concursul a avut loc ieri la Clubul Copiilor din oras. Opt perechi au urcat pe scena si au trecut prin cele patru probe alese de organizatori. Au dansat, au cantat si au ghicit obiecte medicale, legati la ochi.

Bobocii de la Centrul de Studii Stefan cel Mare din Pascani au trecut ieri prin emotii mari la cea de-a sasea editie a Balului Asistentilor. Opt perechi au concurat pentru titlul mult dorit si au incercat sa impresioneze juriul prin originalitate si creativitate. Prima proba a fost cea de prezentare a concurentilor.

Apoi, fiecare a incercat sa isi arate calitatile, prin proba de aptitudini. Au fost dansuri orientale, populare, de societate, dar si interpretari muzicale. Pentru ca vor urma sa lucreze in domeniul medical, viitorii asistenti au trebuit sa ghiceasca legati la ochi, obiectele cu care vor munci in viitorul apropiat.

Au fost si momente artistice puse in scena de absolventi ai centrului, precum Diana Ceuca sau elevi ai scolii, Madalina Dogaru. In cele din urma, titlul de Miss Asistent a fost castigat de Maria Cojocaru, iar Mister, de Bogdan Spranceana.

Mentionam ca Fundaţia Centrul de Studii „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Suceava, filiala PAŞCANI a luat fiinţă în iulie 1997, fiind singura unitate de învăţământ postliceal sanitar din zonă, ce a răspuns, de-a lungul timpului, nevoilor de formare ale comunităţii.

PULSUL ZILEI

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Lucrările de reabilitare energetică de la Casa Pătrată sunt aproape finalizate (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Lucrările de reabilitare energetică de la Casa Pătrată sunt aproape finalizate (P): "Lucrările de reabilitare energetică de la Casa Pătrată sunt aproape finalizate. Este un proiect pe care l-am demarat în perioada în care am ocupat...

Școala Specială Pașcani lansează Campania Națională de Conștientizare a Autismului „Albastru pentru Solidaritate” – ediția a XIII-a!

Școala Gimnazială Specială Pașcani lansează Campania Națională de Conștientizare a Autismului „Albastru pentru Solidaritate” – ediția a XIII-a!. "💙 Lansăm Campania Națională de Conștientizare a Autismului „Albastru pentru Solidaritate” – ediția a XIII-a! 💙 Prin acest proiect ne propunem să promovăm,...

ETA pentru Anglia devine obligatorie din 2026. Cât costă autorizația digitală de călătorie și cum o obțin românii

Începând din februarie 2026, cetățenii Uniunii Europene, inclusiv românii, nu mai pot călători în Marea Britanie pentru turism, vizite sau alte șederi de scurtă durată fără Autorizația Electronică de Călătorie (ETA). Documentul digital, care nu este echivalentul unei vize,...

Eclipsa totală din 3 martie 2026: Unde va fi vizibil fenomenul supranumit „Luna Sângerie”

Pe 3 martie 2026 va avea loc o eclipsă totală de Lună, însă fenomenul nu va putea fi urmărit din România. Fazele principale, inclusiv momentul de maxim, vor fi vizibile în America de Nord și de Sud, în estul...

Vacanță pentru toți elevii în aprilie 2026. Cât durează și de când începe ultimul modul de învățare

În aprilie, elevii din întreaga țară vor intra în vacanța de primăvară, perioadă prevăzută în structura oficială a anului școlar 2025-2026. Intervalul liber este programat în apropierea sărbătorilor pascale și marchează trecerea către etapa finală a acestui an de...

Social-democrații din Pașcani sărbătoresc femeile din comunitate. Flori și eveniment festiv, cu ocazia zilei de 8 Martie

Organizația locală a PSD Pașcani anunță o serie de acțiuni dedicate Zilei Internaționale a Femeii. În perioada 6–8 martie, social-democrații vor marca momentul printr-un eveniment festiv, dar și printr-o inițiativă în comunitate, adresată doamnelor și domnișoarelor din municipiu. "Împreună pentru...

BZI: Concurs aranjat la Spitalul Municipal Pașcani! Totul a fost descoperit după un control al inspectorilor de la Curtea de Conturi

Un concurs aranjat la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a fost descoperit după un control al inspectorilor de la Curtea de Conturi – Camera de Conturi Iași. Mai exact, unitatea medicală nu a respectat cadrul legislativ în ceea ce...

Incendiu devastator la o locuință în Lespezi. Proprietarii au rămas fără agoniseala de-o viață – FOTO

ISU Iasi: Incendiu la o locuință în sat Lespezi – intervenție a pompierilor din Pașcani În data de 2 martie 2026, în jurul orei 16:15, prin apel la 112, în Dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iași, au fost...

Taxe locale reduse pentru imobilele vechi și persoanele cu dizabilități

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanța de urgență care prevede reduceri ale impozitelor locale pentru clădirile vechi, precum și diminuarea unor taxe și impozite locale pentru persoanele cu dizabilități și reprezentanții legali ai acestora. Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ...

A început festivalul concurs de poezie Carmen Pasat

Primele zile de primăvară au fost marcate la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani printr-un eveniment dedicat poeziei și memoriei unei foste profesoare apreciate de generații întregi de elevi. Festivalul-concurs de poezie „Carmen Pasat”, ce se va desfășura în perioada...
Paşcani
cer fragmentat
0.3 ° C
0.3 °
0.3 °
91 %
1.5kmh
66 %
mar
6 °
mie
12 °
J
11 °
vin
5 °
S
7 °

Niciun articol afișat