Vin Sărbători cu surprize: piaţa ieşeană a cărnii “fierbe” în Postul Crăciunului. “În ianuarie cumpăram cu 10,5 lei kg carcasă, acum iau cu 16 lei”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Piaţa cărnii de porc “fierbe” în preajma sărbătorilor de iarnă: inflaţia, creşterea preţurilor la materiile prime şi costurile ridicate cu energia, gazele naturale şi combustibilii, care pun de ceva timp presiune pe producători, au adus majorări de preţ la produsele din galantare, şi este de aşteptat ca puterea de cumpărare în rândul consumatorilor să fie mai scăzută în acest an.

„În luna ianuarie 2023 cumpăram carcasa de porc cu 10,5 lei/kg fără TVA, până în 11 lei/kg, iar acum este 16 lei/kg carcasa fără TVA. Consider că puterea de cumpărare va scădea în rândul consumatorilor, deja a scăzut şi o să mai scadă”, este de părere omul de afaceri ieşean Marian Răileanu, procesator şi distribuitor produse din carne Raimar (mezeluri, în special), cu activitate pe piaţa cărnii de aproape 20 de ani, care a intrat de la începutul acestui an şi în sectorul procesării cărnii.

De Crăciun nu poate lipsi de pe masa festivă carnea de porc, fiind sacrificate în această perioadă mii de porcine pe plan local, însă în vitrinele magazinelor predomină tot carnea din import, adusă din Polonia, Ungaria, Spania şi Germania. Cu o lună înainte de Crăciun, găsim în magazine pulpa de porc, spre exemplu, cu preţuri cuprinse între 24-28 de lei/kg sau chiar mai mult, sume care variază în funcţie de profilul carmangeriei, preţurile fiind mai mari cu câţiva lei faţă de anul trecut. Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, estimează că 80% din carnea pe porc pe care o găsim în magazine şi ajunge în farfuriile noastre provine din import.

Ce vine din import nu vine neapărat cu preţuri foarte mici, ne explică Marian Răileanu. „Dacă vorbim despre importuri, diferenţa de preţuri nu este chiar foarte mare, 1 leu, 50 de bani/kg, dar trebuie să cumperi cu tirul. Sunt jucători din România care cumpără din afară şi distribuie prin ţară. O tonă, două, la fiecare firmă mai mică, îşi pun şi ei un adaos mai mic şi vând marfa mai departe. Dar jucătorii mari stabilesc preţul în piaţă; trebuie să ţină şi ei oarecum preţul cu cei din afară.”

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie ușoară
20 ° C
20 °
20 °
84%
2.2m/s
100%
mie
22 °
J
21 °
vin
23 °
S
29 °
D
20 °

Niciun articol afișat