Vinde sau nu familia Apostol afacerea Kosarom? Răspunsul direct oferit de fondatorul companiei!

În piaţă au apărut informaţii care acreditează ideea ca firma Kosarom să fie scoasă la vânzare. Mai mult, la sfârşitul anului trecut a fost avansat şi numele unui cumpărător. Ce spun părţile implicate şi care este miza tranzacţiei citiţi în rândurile de mai jos.

Compania Kosarom, lider regional în rândul producătorilor de carne şi preparate din carne, este subiectul fierbinte al acestui început de săptămână în paginile cotidianului economic „Ziarul Financiar”. Publicaţia avansează posibilitatea ca firma să fie scoasă la vânzare de către proprietarii ei, respectiv familia Apostol. Neculai Apostol, care a pus umărul la consolidarea acestei afaceri antreprenoriale, neagă cu tărie informaţiile.

Informaţiile au apărut în toamna anului trecut

Subiectul nu este însă unul nou. În toamna anului trecut, surse ale „Ziarului de Iaşi” au precizat că firma ieşeană s-ar fi aflat într-un proces de negocieri în vederea schimbării acţionariatului. Era avansat ca un posibil cumpărător firma Scandia Food din Sibiu. Mai mult, la vremea respectivă era aruncat pe piaţă numele firmei de consultanţă şi audit KPMG, care avea rolul de a asista vânzătorul. Întrebat despre tranzacţie, Neculai Apostol a răspuns că firma familiei sale nu este de vânzare, iar KPMG efectuează un simplu audit pentru a vedea care este starea financiară exactă a societăţii. El nu a spus că ar fi vorba despre o evaluare a companiei, operaţiune care te-ar putea duce cu gândul la o eventuală înstrăinare. Auditul are rolul de a certifica pentru proprietari şi autorităţi că toate operaţiunile înregistrate în contabilitate sunt reale şi conforme cu realitatea.

„În urma informaţiilor solicitate în data de 4 noiembrie 2020, precizăm că Scandia Food nu este implicată într-un proiect care să presupună achiziţia unor companii din cadrul grupului Kosarom. Suntem interesaţi să ne dezvoltăm afacerea prin noi achiziţii de business-uri în segmentul food atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională, însă în acest moment ne concentrăm pe consolidarea poziţiei pe care o ocupăm pe piaţa de conserve din România, care prezintă numeroase oportunităţi de creştere şi dezvoltare, şi pe atingerea obiectivelor strategice trasate pentru anul în curs”, a transmis pentru „Ziarul de Iaşi” Andrei Ursulescu, director general Scandia Food, în luna noiembrie a anului trecut.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Doamna Elena, din Târgu Frumos, cea mai frumoasă lecție de bunătate – VIDEO

O bătrânica din Târgu Frumos a oferit cea mai frumoasă lecție de bunătate în Săptămâna Mare. În cadrul unui experiment făcut în public, vârstnica a vrut să ofere din puținul ei, câștigat prin munca grea, bani unei tinere pentru...

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.7kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat