Activitate inedită şi interactivă pentru câţiva elevi de la o şcoală din Paşcani. Astăzi ei au vorbit în spaniolă, greacă sau germană în faţă colegilor pentru a sărbători Ziua Limbilor Europene. Ba mai mult, au avut ocazia să vorbească şi cu câţiva volunatri din Franţa şi Italia care au învăţat limba română şi chiar ţigănească.
Pentru a marca Ziua Limbilor Europene, elevii Colegiului Tehnic de Cai Ferate “Unirea” coordonaţi de profesorii lor, au luat parte astăzi la activităţi menite să încurajeze învăţarea limbilor străine.
După acest moment, elevii au avut ocazia să adreseze întrebări unor voluntari străini ce se află în Paşcani de câteva luni, ei fiind invitaţi la această activitate. Astfel, ei au învăţat limba română, limba ţigănească şi mai ales despre istoria, tradiţia şi cultură ţării noastre.
Şi francezul Pascal aflat în România de câteva luni a învăţat să vorbească gramatical limba română. El se declara fascinat de Paşcani şi a răspuns elevilor la întrebări. – vezi materialul video în cadrul ştirilor INFOBIT.
Tot în cadrul acestei activităţi s-au vizionat filme documentare despre utilitatea învăţării limbilor străine, s-au interpretat fragmente ale unor melodii reprezentative pentru cultură fiecărei ţări, dintre cele alese spre dezbatere – Italia, Franţa, Spania, Germania. Iar la final toţi cei prezenţi au primit baloane pe care a fost scris de către elevi cuvântul „pace”, că un manifest pentru armonia între popoare şi pentru toleranţă.
Activitatea organizată la Colegiul CF „Unirea” Paşcani a dorit să sublinieze faptul că studiul limbilor străine ajută nu numai la înţelegerea între oameni, dar contribuie şi la depăşirea barierelor intelectuale. În cadrul societăţii angrenate într-un proces continuu de globalizare, stăpânirea limbilor străine semnifică mai multe şanse – şanse de a lucra, de a studia, şanse pentru o viaţă mai bună decât în ţară de origine sau în alte părţi ale lumii.
La activitatea organizată de catedra de limbi străine (profesor Mihaela Hărăţu, profesor Alexandra Anicolaesei, profesor Iuliana Gordin, profesor Simion Adina, profesor Acsinte-Ioniţă Simona, profesor Diaconu Daniela, profesor Brînză Cristina, profesor Apopoaiei Mihaela) au participat reprezentanţi ai claselor IX – XII.