Vom vedea societatea ApaVital la bursă? O listă cu posibile listări aflată în Parlament include CTP Iași și SalubrIS. ApaVital a dispărut din document

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Asociația regională care coordonează activitatea societății de apă precizează că „participarea capitalului privat ar fi incompatibilă cu actualul cadru normativ”. Ce se întâmplă cu CTP și SalubrIS?

„Participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional este exclusă”. Precizarea aparține Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași, care a răspuns unei solicitări a Ziarului de Iași privind oportunitatea listării la bursă a ApaVital SA. Societatea ieșeană de apă s-a aflat pe lista alcătuită de Agenția de Monitorizare și Evaluare a Performanțelor Întreprinderilor Publice, împreună cu alte două societăți ieșene, CTP și SalubrIS. Din lista inițială cu 43 de societăți și companii din toată țara, în Parlament a mai ajuns doar jumătate. Numele ApaVital nu mai e acolo, însă figurează în continuare CTP și SalubrIS, alături de CTP Cluj-Napoca, Amenajare Edilitară și Salubrizare Sector 5 SA și alte companii locale, dar și de Loteria Română SA, CNAIR SA și Compania Națională Aeroporturi București SA.

CJ deține 99,51 la sută din acțiunile ApaVital, dar nu conduce societatea de apă

„O eventuală listare la bursă a operatorului regional, privatizarea acestuia sau participarea capitalului privat ar fi incompatibilă cu actualul cadru normativ, întrucât ar afecta condițiile legale care fundamentează calificarea operatorului  ca entitate controlată integral de unitățile administrativ-teritoriale și mecanismul atribuirii directe de tip «in-house»”, au precizat cei de la ARSACIS, asociația care coordonează activitatea ApaVital. ARSACIS are 117 membri, cu drept de vot egal: Consiliul Județean Iași, care este și acționarul majoritar al ApaVital (peste 99,5 la sută din acțiuni), cele 98 de primării ale orașelor și comunelor din județul Iași, 16 primării din Neamț între care și cea a municipiului Roman și câte una din județele Vaslui și Botoșani.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Doi șoferi băuți, opriți de polițiști în Heleșteni și Moțca

Doi conducători auto sunt cercetați de polițiști după ce au fost depistați la volan sub influența alcoolului, în urma unor controale desfășurate sâmbătă, 2 august, în comunele Heleșteni și Moțca. Primul caz a fost înregistrat în comuna Heleșteni, unde polițiștii...

Peste 300 de amenzi pentru viteză, într-o lună, la Târgu Frumos

Polițiștii din Târgu Frumos i-au urmărit pe vitezomani toată luna iulie, iar bilanțul este impresionant. Au fost date peste 300 de amenzi pentru viteză și au fost verificate aproape 1.200 de mașini. "ACȚIUNI PRIVIND NERESPECTAREA REGIMULUI LEGAL DE VITEZĂÎn...

Concurs pentru angajarea unui medic specialist neurologie la Spitalul de Boli Cronice Târgu Frumos

📢 CONCURS – MEDIC SPECIALIST NEUROLOGIE Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de medic specialist în specialitatea neurologie, în cadrul Cabinetului de Neurologie al Ambulatoriului Integrat. ✅ normă întreagă ✅ perioadă nedeterminată ✅ termen...

Program liturgic în Postul Adormirii Maicii Domnului la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani

Program liturgic în Postul Adormirii Maicii Domnului la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani "Postul Adormirii Maicii Domnului ne așază înainte una dintre cele mai profunde chemări ale vieții creștine: curățirea inimii prin pocăință, rugăciune, înfrânare, împăcare și apropiere de Sfânta...

Salată mediteraneană de năut, bomba de proteine vegetale care te ține sătul ore întregi

Salata mediteraneană cu năut este una dintre cele mai potrivite alegeri pentru vară. Năutul este amestecat cu roșii proaspete, castravete crocant, ardei gras, ceapă roșie, brânză feta, pătrunjel și un dressing proaspăt pe bază de suc de lămâie.În plus, este...

De ce e bine să faci o dată pe an analize de sânge. Simpla oboseală indică boli grave, care se pot trata însă ușor...

O dată pe an, e bine să faceți hemoleucograma și biochimia, adică așa numitele analize uzuale. Astfel pot fi descoperite, în fază incipientă, boli maligne ale sângelui, care se tratează complet. Detalii la „Doctor de bine”.Anemie fără vreo cauză...

Care sunt preţurile la carburanţi, 3 august 2026. Preţul la motorină a crescut cu 15 bani pe litru

Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu combustibil trebuie să ştie că luni, 3 august 2026, preţurile la carburanţi sunt în creştere, faţă de cele înregistrat la sfârşitul săptămânii trecute. Conform specialiştilor, cea mai mare creştere de preţuri o înregistrăm...

Școală de vară în Parohia Feredeni

📖 Jurnalul Școlii de Vară Feredeni 2026 ​☀️ Ziua 1 (1 august) – Început binecuvântat și primele alegeri ​Prima zi a școlii de vară Feredeni 2026 a debutat sub semnul comuniunii și al bucuriei, începând imediat după Slujbele Utreniei (Scoaterea Sfintei...

Mai mulți câini decât copii. Cum se transformă familiile europene și ce spun specialiștii

Specialiștii spun că fenomenul este alimentat de schimbările sociale, de efectele pandemiei și de transformarea relației dintre oameni și animalele de companie, considerate tot mai des membri ai familiei. Europa traversează o schimbare demografică și socială vizibilă: în tot mai...

Acțiune de dezinsecție la Pașcani în perioada 11-25 august

Societatea de salubritate, SC CLP ECOSERV din Pașcani, a anunțat o nouă acțiune de dezinsecție în municipiu. Perioada programată este 11-25 august, in intervalul orar 22,00 – 05,00, atunci când circulaţia este redusă și insectele sunt active. In situatia...
Paşcani
cer senin
32.6 ° C
32.6 °
32.6 °
32%
2.8m/s
0%
lun
35 °
mar
37 °
mie
38 °
J
40 °
vin
37 °

Niciun articol afișat