VREMEA se răceşte. Ploi în aproape toată ţara, lapoviţă şi ninsoare la munte. AVERTIZAREA meteorologilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de răcire accentuată şi precipitaţii, valabilă de marţi de la ora 03:00 până joi la ora 15:00. În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp în 24 de ore.

ANM a precizat că valorile termice vor scădea accentuat, iar în regiunile extracarpatice vremea va deveni rece pentru această perioadă.

Marţi, vremea va fi în general instabilă şi se va răci. În vestul, centrul şi nordul ţării vor fi înnorări şi temporar va ploua pe arii extinse, cu precădere în cursul zilei. Ploile vor fi şi sub formă de averse, trecător însoţite de descărcări electrice. La munte, îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. În sudul şi sud-estul teritoriului înnorările se vor accentua treptat, astfel încât ploile şi fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala izolat, ziua, dar seara şi noaptea se vor extinde. Local cantităţile de apă vor depăşi în 24 de ore 15 l/mp. Vântul va prezenta intensificări îndeosebi în regiunile sudice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7…8 grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 18…19 grade în sud-estul Munteniei şi în partea continentală a Dobrogei, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 8 grade, cu cele mai ridicate valori în deltă şi pe litoral. Spre dimineaţă vor fi condiţii de brumă în zonele nordice. Sursa Mediafax

PULSUL ZILEI

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...

Bani în plus pentru pensionari de la 1 ianuarie. Ce procent de majorare ia în calcul ministrul Muncii

În așteptarea facturilor la energie, care ar putea pune din nou presiune pe bugetele noastre, pensionarii primesc promisiuni de mai bine. Premierul Luca Niculescu a dat asigurări în acest sens, iar acum și ministrul Muncii, Florin Manole, confirmă că...

Dosarul certificatelor de handicap obținute fraudulos la Iași ia amploare! Anchetatorii verifică telefoane și calculatoare

Dosarul certificatelor de handicap obținute fraudulos la două spitale din Iași ia amploare. Zeci de persoane, printre care medici, alte cadre medicale, dar și pacienți sau foști pacienți din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” și Spitalului Municipal de Urgență...

Cine ar putea primi pensii mai mari în România. Casa de Pensii Iași are sute de cereri de recalculare în lucru

Posibilitatea ca unii pensionari să primească bani în plus, în urma recalculării drepturilor de pensie, rămâne un subiect de interes pentru milioane de români. La Iași, Casa Județeană de Pensii (CJP) continuă să proceseze cereri de recalculare depuse în...

Cifre oficiale: A scăzut numărul de salariați din județ, dar salariul mediu nominal brut a ajuns la 9.076 lei

Conform unui raport al Direcției Județene de Statistică Iași, pe ultima lună raportată erau înregistrate peste 200.000 persoane în câmpul muncii în județ, cifră în ușoară scădere față de aceeași perioadă a anului trecut. În același raport se arată...

Peste 70 de posturi scoase la concurs în spitalele și centrele sociale din Iași. Se caută medici, asistenți medicali, educatori și infirmieri

Spitalele din Iași și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) au scos la concurs zeci de posturi vacante, pe perioadă nedeterminată, în mai multe specialități și domenii de activitate. Sunt disponibile locuri de muncă pentru medici,...

Analiza stării infracționale din Pașcani, la secret. Primarul a încercat să scape de jurnaliști! A mutat ședința în biroul său

Comportament dictatorial la Primăria Pașcani. Edilul municipiului, Marius Pintilie, a interzis accesul presei locale la ședința Comisiei Locale de Ordine Publică. Discuțiile au fost programate pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00. Alături de reprezentanții...
Paşcani
nori împrăștiați
8.8 ° C
8.8 °
8.8 °
67%
3m/s
0%
J
10 °
vin
11 °
S
7 °
D
7 °
lun
6 °

Niciun articol afișat