Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit

Deşi valorile termice diurne vor fi în creştere uşoară în majoritatea zonelor, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, îndeosebi în vestul, sud-vestul, nordul şi centrul ţării, informează ANM.

VINERI

ÎN ŢARĂ

Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 20 de grade, iar cele minime, în general, între 2 şi 12 grade, cu cele mai mici valori în nord-vest, nord şi în depresiuni, unde se va forma brumă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua, ziua, local, în regiunile nord-vestice, sud-vestice şi numai izolat în rest, iar seara şi noaptea, pe arii extinse în jumătatea de sud-est a ţării. În special în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei se vor acumula cantităţi de apă care local vor depăşi 20 l/mp şi izolat 35…40 l/mp. În zona de munte, temporar, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi izolat este posibil să se formeze polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar în a doua parte a intervalului şi în regiunile sud-estice, unde la rafală se vor depăşi 50…55 km/h.

LA MUNTE

Cerul va fi variabil, mai mult noros în prima parte a zilei, în zona Munţilor Apuseni unde, pe arii restrânse va ploua slab, iar la înălţimi mai mari precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Începând de după-amiază, înnorările se vor extinde şi accentua. Cu precădere spre seară şi noaptea, va ploua. Cantităţile de apă vor totaliza şi depăşi 20…25 lmp în Carpaţii Meridionali şi cea mai mare parte a Carpţilor Orientali, unde, la altitudini mai mari de 1500 de metri, vor fi şi ninsori. Vântul va sufla moderat cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului va marca o creştere.

SÂMBĂTĂ

ÎN ŢARĂ

Valorile termice se vor situa sub cele climatologic normale pentru această perioadă şi vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru această dată, în special în regiunile estice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei când va ploua pe arii relativ extinse în jumătatea de est a ţării şi doar izolat, posibil, în restul teritoriului. La munte, local, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi izolat condiţii de polei. Cu precădere în prima parte a intervalului, vântul va avea intensificări în estul şi în sud-estul teritoriului, precum şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 9 şi 17 grade, iar cele minime între -5 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 9 grade pe litoral. În nordul, în centrul ţării, precum şi în zona deluroasă din restul teritoriului, local, se va produce brumă.

LA MUNTE

Valorile termice vor scădea uşor, faţă de cele din intervalul precedent. În prima parte a zilei, vor mai fi înnorări şi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, pe arii restrânse în Carpaţii Orientali şi Munţii Bucegi, unde vântul va mai avea unele intensificări şi doar izolat în restul zonei montane. Noaptea, cerul va deveni variabil.

Sursa ANM.ro

PULSUL ZILEI

Se întorc temperaturile de vară, dar nopțile rămân friguroase. Cum va fi vremea în săptămâna 5–11 octombrie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis prognoza pentru săptămâna 5 – 11 octombrie. Vremea va fi neașteptat de bună, cu soare. După câteva zile răcoroase specifice debutului de toamnă, vremea intră într-un proces accentuat de încălzire în majoritatea...

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...
Paşcani
cer senin
11.7 ° C
11.7 °
11.7 °
70%
2.5m/s
0%
lun
24 °
mar
24 °
mie
22 °
J
24 °
vin
25 °

Niciun articol afișat