back to top
luni, decembrie 1, 2025
4.9 C
Paşcani
Login

Week-end plin la Clubul Copiilor. Vezi despre ce este vorba

Acest week-end se anunță unul foarte interesant. La Clubul Copiilor au loc două evenimente mult așteptate de către elevi și profesori.

Primul dintre ele aduce natura în orașul nostru. Clubul Copiilor Pașcani este una din unitățile de învățământ din țară participante în competiţia de proiecte de service learning „Natura în oraş”. Cele 50 de şcoli din România înscrise  în proiect vor căuta soluţii inovative şi provocatoare prin care locuitorii să fie încurajaţi să redea naturii importanţa cuvenită în viaţa oraşului. Iar, la final, cele mai bune 25 de idei vor fi finanţate de către Lidl România pentru a putea fi puse în practică.

Astfel, în acest week-end, la Clubul Copiilor Pașcani, va avea loc un curs de două zile susţinut de doi traineri ai Fundaţiei Noi Orizonturi pe tematicile Mediu şi Scrierea şi Implementarea Proiectelor de Service – Learning. Participarea la acest curs este destinată exclusiv elevilor înscriși la Clubul Copiilor Pașcani, iar cei interesați trebuie să ia legătura cu profesorii coordonatori de cercuri.

Tot în acest week-end are loc Atelierul de Robotică la Clubul Copiilor Pașcani, la inițiativa Clubului de Ecologie şi Turism Moldavia. În data de 14 octombrie, 20 de elevi ai cercului de Informatica vor învăța de la un specialist cum pot să programeze un robot. Ei vor face cunoștință cu mBot, un robot programabil care le va fi partener în primele proiecte de robotică. Acest model va rămâne la Clubul Copiilor și după cel de-al doilea atelier, din data de 21 octombrie, astfel încât informaticienii își vor putea experimenta orice idee creativă într-un mod practic care va fascina atât viitori inventatori, cât și amatorii dornici să afle mai multe despre lumea construcției și programării de roboți.

PULSUL ZILEI

Ce ai de plătit din cheltuielile comune atunci când stai la parter? Caz relevant judecat de o instanță de la Iași

Judecătorii ieșeni au fost chemați să recalculaze listele de întreținere ale unei scări de bloc din Centru, în procesul SC Leomar Construct SRL împotriva asociației. Reclamantul cere scutire de 3.258 lei și excluderea cheltuielilor neutilizate.

Câți români celebrează astăzi Sf. Andrei. Tradiții românești și legende populare 

Este sărbătorită onomastica de Sfântul Andrei de aproape un milion de români: peste 516.000 bărbați poartă Andrei (și derivate), iar aproape 350.000 femei poartă Andreea; noaptea ajunului aduce obiceiuri precreștine; continuare pe Ziare.com.

Nimeni nu te poate executa silit! 7 venituri și bunuri care nu pot fi niciodată executate

Mulți români sunt executați silit pentru datorii, dar legea prevede bunuri și venituri protejate: ajutoare de șomaj, pensii private, sume pentru tratament, educație, trai decent, alimente și burse.

Deputatul Sorin Năcuță despre centrul intermodal de la Pașcani

Sunt păscănean și ajut echipa municipală: săptămâna aceasta am structurat etapele pentru centrul intermodal de marfă și pasajul DN28A peste cale ferată, vizând finanțare europeană sau guvernamentală; speranță de îmbunătățire zilnică.

Conturi de social media interzise copiilor sub 16 ani. Experții explică cât de eficientă este legea adoptată în alte țări

Care este vârsta minimă pentru a face un cont pe rețelele de socializare? Nu avem un răspuns universal. Dar suntem tot mai siguri de consecințe: probleme de sănătate mintală, anxietate, depresie, cyberbulling. Exemplele Australiei discutate.

România, nota 3 la digitalizare în UE. Primăriile alocă sume uriașe pentru dosare cu șină, plicuri și hârtie. Edilii dau vina pe Guvern 

România a obținut nota 3 din 10 la maturitate digitală într-un raport recent. Bugetele locale alocă sume mari pentru dosare cu șină, iar arhivele rămân în dosare vechi; primarii acuză Guvernul, iar președintele promite schimbări.

Impozitul pe solarii stârnește revoltă: „Și așa suntem săraci”/„Administrația locală nu se mai poate face pe mână întinsă”

Impozitul pe solarii stârnește nemulțumiri: lipsă clarități despre calcul, consultații neefectuate, temeri că vor rămâne săraci. Primarii spun că nu va fi înrobitor, dar se așteaptă calculul dublat la suprafața terenului și posibile excepții.

Biciclist rănit grav după ce a fost lovit de un autobuz, la Pașcani. Victima a fost transferată de urgență la Iași

Accident grav în Pașcani, 28 noiembrie: un biciclist de 35 de ani a fost lovit de un autobuz. Rănit grav, pasagerul autobuzului; șoferul, negativ la alcool; biciclistul, netestat la loc, transferat la Iași pentru intervenții.

Se dau sau nu pensiile mai devreme de sărbători? Când vin banii în decembrie și ce categorii iau sume mai mari sau mai mici....

Pensiile de sărbători vor fi distribuite între 1–15 decembrie prin Poșta Română, iar cei pe card au banii în cont pe 12 decembrie; din cauza zilei libere, în Iași distribuția începe pe 2 decembrie.

La noapte strigoii din altă lume umblă liberi printre oameni. Cultul lupului și miturile românești în sărbătoarea Sfântului Andrei, prezentate de un etnolog ieșean

Sărbătoarea Sfântului Andrei unește creștinismul cu tradiții vechi despre lup; Andrei devine protectorul animalului sacru, iar legătura lor simbolică reflectă medierea dintre forțe nevăzute și lumea oamenilor.

Niciun articol afișat