Deputatul Movila: Aviz pentru autostrada Iasi – Tg. Mures

În cursul zilei de astăzi, Comisia de buget şi finanţe din cadrul Senatului a aprobat propunerea legislativă depusă de deputatul Petru Movilă privind aprobarea construcţiei autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş. „Proiectul l-am depus în luna mai a acestui an şi a avut o susţinere masivă din partea parlamentarilor, inclusiv a celor din Târgu-Mureş.

Mă bucur că, în sfârşit, s-a făcut un pas concret în vederea realizării acestui obiectiv, atât de necesar pentru judeţul Iaşi şi pentru zona Moldovei. Continuăm cu măsurile de susţinere a acestuia şi sperăm la un vot favorabil şi în Camera Deputaţilor. Acest proiect va fi readus şi în atenţia membrilor Guvernului care vor fi prezenţi la Iaşi la sfârşitul lunii noiembrie pentru celebrarea Centenarului. Mulţumesc domnului senator Victorel Lupu pentru susţinerea proiectului în cadrul comisiei din Senat”, a declarat deputatul Petru Movilă.
Proiectul iniţiat de deputatul ieşean readuce în atenţie faptul că anul acesta s-au împlinit zece ani de când ieşenilor şi locuitorilor din Regiunea de Nord-Est li se tot promite construirea Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş. Tot în această perioadă se aniversează şi centenarul „Iaşi – Capitala Regatului României 1916-1918 şi Oraş al Marii Uniri”. Având toate argumentele necesare din punct de vedere istoric susţinute de faptul că Moldova este cea mai subdezvoltată regiune a României, cu un PIB pe cap de locuitor cu aproximativ 40% mai mic decât media naţională, Autostrada Iaşi – Tg. Mureş îşi justifică fără niciun dubiu necesitatea şi oportunitatea.
În ataşament găsiţi avizul comisiei precum şi linkul de pe site-ul Camerei Deputaţilor cu parcursul legislativ.

Aviz Senat: Deputatul Movila: Aviz pentru autostrada Iasi – Tg. Mures by orizontul pascani on Scribd

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Noi nu avem prompter – cumpărat din banii ieșenilor – ca Alexe – de unde să citim tot felul de minciuni

Noi nu avem prompter - cumpărat din banii ieșenilor - ca Alexe - de unde să citim tot felul de minciuni, însă avem lista cu investiții directe de la Ministerul Sănătății facute inclusiv în spitalele pe care teoretic le...

Primăria Stolniceni Prăjescu caută, în continuare, medic de familie – VIDEO

𝑷𝒓𝒊𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒂 𝑪𝒐𝒎𝒖𝒏𝒆𝒊 𝑺𝒕𝒐𝒍𝒏𝒊𝒄𝒆𝒏𝒊-𝑷𝒓𝒂̆𝒋𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂̆𝒖𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄 𝒅𝒆 𝒇𝒂𝒎𝒊𝒍𝒊𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒔̦𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒇𝒂̆𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒊̂𝒏 𝒅𝒊𝒔𝒑𝒆𝒏𝒔𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒍 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒂̆. Punem la dispoziție un spațiu modern, recent renovat și dotat la standarde europene, care oferă toate condițiile necesare pentru desfășurarea...

Primăria contractează un arhitect pentru modernizarea versantului de la Peștișorul 

Admininistratia locala se pregătește să depună un proiect de finanțare pentru modernizarea versantului din pădurea Parcului Peștișorul.  După cele doua consultări publice, una cu cetatenii și cealaltă cu specialiștii din domeniu, Primăria a contractat serviciile unui arhitect urbanist. Procedura este in...

Ecoinsule de 14.000 de euro fiecare cu mari probleme. Trebuie menținute 5 ani de zile cu bani de la bugetul local 

Una dintre cele mai controversate investiții din Pașcani a ajuns la momentul adevărului. Este vorba despre amplasarea celor 50 de insule ecologice, în locul containerelor pentru colectarea deșeurilor menajere, amplasate în zonele de blocuri ale municipiului.  Echipamentele au fost achiziționate...

Codul QR pe bonurile fiscale, amânat. Firmele din Iași scapă de amenzi

* statul nu este pregătit să aplice propriile reguli * aproximativ un milion de case de marcat din România trebuie actualizate * la Iași sunt peste 20.000 Comercianții ar putea primi încă un an pentru adaptarea aparatelor fiscale. Amenzile de...

Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Note de 10 luate de candidați din Pașcani

* 329 de candidați s-au înscris în acest an la concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în untățile de învățământ preuniversitar din Iași * după desfășurarea a trei probe, în cursă au rămas 227 candidați * în perioada 12-27...

Fonduri UE pentru parcuri industriale: până la 5 milioane de euro pe proiect

Construirea și extinderea parcurilor industriale din regiunea Nord-Est ar urma să fie sprijinite cu 15 milioane de euro, printr-o linie de finanțare care prevede granturi între un milion și 5 milioane de euro pe proiect. Pot solicita bani autoritățile...

Chiriașul nu mai plătește chiria, dar nici nu pleacă. Cum îl evacuezi? Greșelile care te pot transforma din victimă în inculpat

Un proprietar are în apartament un chiriaș care nu mai plătește chiria de patru luni. Nu există contract înregistrat la ANAF, doar o înțelegere pe WhatsApp. Povestea a ajuns pe Reddit, unde comentatorii i-au sugerat să-i schimbe yala sau...

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide pe 3 noiembrie. Buget de peste 35 de milioane de lei pentru persoanele fizice

Românii care nu au reușit să se înscrie în sesiunile anterioare ale Programului Rabla Auto 2026 vor putea solicita din nou finanțare începând de marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00. Administrația Fondului pentru Mediu pune la dispoziție 35,389...

Când începe școala după vacanța de toamnă 2026. Cum sunt programate cursurile până la finalul anului

Elevii revin la cursuri luni, 2 noiembrie, după vacanța de toamnă din anul școlar 2026-2027. Următoarea pauză din calendarul național este programată în decembrie, însă până atunci copiii vor mai avea patru zile libere consecutive, cu prilejul sărbătorilor de...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.2 ° C
8.2 °
8.2 °
87%
0.7m/s
20%
D
14 °
lun
13 °
mar
8 °
mie
8 °
J
4 °

Niciun articol afișat