WhatsApp pregătește una dintre cele mai importante schimbări de confidențialitate din istoria aplicației. Utilizatorii vor putea comunica folosind un nume de utilizator, fără să își dezvăluie numărul de telefon. Funcția este în testare și urmează să fie lansată etapizat în următoarele luni, transmite MEDIAFAX.
Funcția este în fază de testare în versiunea beta pentru iOS. Ea le va permite utilizatorilor să aleagă un nume de utilizator unic. Acesta va înlocui numărul de telefon în inițierea conversațiilor. Nimeni nu va mai trebui să îți cunoască numărul pentru a te contacta, conform WABetaInfo.
Cum funcționează numele de utilizator
Pentru a verifica dacă ai acces, deschide setările profilului în aplicație. Dacă funcția este disponibilă, vei vedea o opțiune dedicată numelor de utilizator. Procesul de creare este simplu și ghidat pas cu pas.
Există reguli clare pentru alegerea numelui. Sunt permise doar litere mici, cifre, puncte și liniuțe de subliniere. Lungimea trebuie să fie între 3 și 35 de caractere. Numele nu poate începe cu „www.” și nu poate conține extensii de tip domeniu web.
