ZDI: Arabii colorau spirtul ucigaş cu vopsea de ouă. 4.000 de sticle au ajuns la Iaşi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

„Ziarul de Iaşi” a obţinut detalii din referatul de arestare întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în dosarul arabilor care au pus în circulaţie alcool sanitar produs din metanol, în loc de etanol.

Doi arabi au fost arestaţi azi-noapte de Judecătoria Iaşi în dosarul morţii unor ieşeni care au consumat spirt contrafăcut. Ali Dawoud (65 de ani), zis „Zaher”, cetăţean iordanian, şi Fuad Ahmmed (57 de ani), originar din Irak, sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi înşelăciune. Un alt treilea suspect, Satar Dawoud, fiul primului, nu a fost găsit până aseară de anchetatori, el fugind înainte de percheziţii. Procurorii au intrat pe fir în acest caz pe 16 aprilie, atunci când un cetăţean din Brăteşti, comuna Stolniceni Prăjescu, a anunţat că un vecin de-al său, Grigore Ermalai, a fost găsit mort în locuinţa sa. Cu o zi înainte, pe 15 aprilie, la nivelul Poliţiei din localitate fuseseră înregistrate alte două morţi suspecte, ale Anei Lulea şi Varvarei Onofrei.

Cazuri similare au început să ajungă la urechile anchetatorilor şi în zilele următoare. Pe 23 aprilie, Alexa Teofan a fost găsit mort în locuinţa sa din acelaşi sat Brăteşti. Pe lista victimelor s-au adăugat persoane din Hărmăneşti, Lunca Cetăţuii, Andrieşeni, Deleni şi Bocniţa. În total, nouă victime. Una dintre acestea a murit la spital, la Iaşi, iar alta în ambulanţă, în drum spre Spitalul „Sfântul Spiridon”.

Vopseaua de ouă dădea culoarea de spirt

În cazul tuturor celor nouă decese, rezultatele necropsiilor au relevat acelaşi lucru. Oamenii fuseseră intoxicaţi cu metanol. Pornind de la această informaţie, anchetatorii ieşeni au aflat că toate victimele cumpăraseră de la magazinele din sat sticle de 0,5 litri de alcool sanitar, pe a cărui etichetă scria „Sante Med”. După ce a fost analizat, s-a aflat că acel spirt conţinea, de asemenea, metanol – deşi pe etichetă scria etanol -, fiind, astfel, toxic pentru om. Surse din anchetă au precizat pentru „Ziarul de Iaşi” că Dawoud şi Fuad se cunosc de aproximativ zece ani, ambii fiind acţionari ai unor firmei din Bucureşti. Ei vând produse şi în marile depozite din Bucureşti, cum ar fi Dragonul Roşu.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer fragmentat
17.8 ° C
17.8 °
17.8 °
95%
3.1m/s
100%
J
22 °
vin
25 °
S
29 °
D
28 °
lun
33 °

Niciun articol afișat