ZDI: Șofer fără frâne morale: de 6 ori prins fără permis, trimis în sfârșit la închisoare

Rămas fără permis după ce a fost prins băut, un tânăr a continuat, nonșalant, să conducă. Dosarul său a devenit în timp tot mai gros, până ce judecătorii nu au mai avut ce să-i facă șoferului decât să-l trimită în spatele gratiilor. Regretele formale din instanță nu au mai folosit la nimic.

Prins de cel puțin 6 ori în trafic fără permis

Autoturismul VW condus de Ionuț Iosub a fost oprit de polițiști în seara zilei de 3 ianuarie 2023, pe DJ 280D. Tânărul de 24 de ani a explicat că fusese rugat de un cunoscut să-l ducă de la Heleșteni la Ruginoasa, distanța dintre cele două localități fiind de aproximativ 7 km. Verificările polițiștilor au arătat că șoferul avea dreptul de a conduce anulat. În august 2021, fusese depistat la volanul unui Ford Mondeo, prezentând o concentrație a alcoolului în aerul expirat de 0,07‰. Fusese suficient pentru a i se suspenda dreptul de a conduce pentru 90 de zile. În loc să tragă pe dreapta însă, continuase să conducă, până în martie 2022 fiind prins de cel puțin 6 ori în trafic. În ianuarie 2023, era cercetat în mai multe dosare penale pentru că se urcase la volan fără a avea dreptul.

Persevera pe calea infracţională

Încă nu fusese condamnat, dar avea să fie. În februarie 2023, Iosub a fost condamnat de Judecătoria Pașcani la 7 luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducere fără permis. În martie 2023, a mai fost pronunțată o sentință împotriva lui Iosub: un an de închisoare, tot cu suspendare. În iulie, altă condamnare, la un an, șase luni și 10 zile, judecătorii continuând să decidă suspendarea executării.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Tichetele sociale de Paște și Crăciun nu sunt cadouri electorale! PSD-ul insistă, primarul Pintilie refuză. Alte primării au grijă de cei cu venituri mici

Organizația PSD Pașcani insistă ca persoanele cu probleme sociale să primească tichete alimentare de Paști și Crăciun. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost respins deja, dar inițiatorii au revenit cu un alt proiect care ar urma...

Atenție unde parcați mașinile! A început curățenia de primăvară în Pașcani – FOTO

Odată cu încălzirea vremii, a început curățenia de primăvară în municipiul Pașcani, iar șoferi sunt rugați să fie atenți unde își lasă mașinile în următoarele zile. În această perioadă se desfășoară lucrări de curățare a rigolelor și de spălare a...

Exercițiu de evacuare în caz de cutremur la Colegiul Sadoveanu Pașcani

Soneria de la Colegiul Sadoveanu din Pașcani a anunțat miercuri, 4 martie, nu doar începutul pauzei ci și un exercițiu de evacuare în caz de cutremur. A fost vorba despre o simulare organizată de școală și pompieri pentru a verifica...

Și Hârlăul scapă de „păcănele”. Consultare publică pe pagina primarului

  „Păcănelele” vor fi interzise și în orașul Hârlău! Este titlul anunțului prin care cetățenii orașului sunt invitați să completeze un chestionar online în acest sens, pe pagina de Facebook a primarului Radu Curcă. Edilul a propus eliminarea sălilor de...

Ce mai cumpără Primăria Pașcani: servicii de toaletare arbori, consumabile și diferite lucrări

In aceste zile, Primăria Pașcani a deschis o nouă listă de cumpărături. Pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice au fost publicate mai multe achiziții atât pentru diferite lucrări, cât și pentru consumabile. Pe lista de cumpărături se regăsesc servicii de...

Spectacol de Ziua Mamei, pregătit de elevii și profesorii de la Aria Academy Pașcani (P)

Ziua Mamei este unul dintre cele mai așteptate momente ale începutului de primăvară, iar în această perioadă, copiii din Pașcani și împrejurimi pregătesc, cu emoție, spectacole dedicate celor care le sunt mereu alături. La Aria Academy din municipiu elevii au...

Primăria Sirețel premiază bunii platnici printr-o tombolă. Plătește la timp și câștigă

După majorarea taxelor și impozitelor locale, primăriile caută metode pentru a-i determina pe contribuabili să își achite datoriile. Primăria comunei Sirețel vrea să încurajeze plata la timp a taxelor și impozitelor locale printr-o campanie cu premii pentru contribuabili. Este vorba...

Elevi și profesori de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, schimb de experiență în Școala de nevăzători din Belgrad, Serbia

Mobilitate internațională de grup pentru elevi cu dizabilități vizuale din cadrul Liceului Special Moldova și job shadowing în Școala de nevăzători din Belgrad, Serbia Cinci elevi cu dizabilități vizuale din cadrul Liceului Special Moldova, Târgu Frumos, Iași însoțiți de trei...

Echinocțiu de primăvară 2026. Când are loc și ce simbolizează

Echinocțiul de primăvară 2026 marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul Pământului, deplasându-se de la sud spre nord. Înclinarea axei Pământului este cea care produce această deplasare spre nord a traiectoriei aparente a Soarelui pe cer în această perioadă a...

Schimbare radicală la amenzi: persoanele sancţionate nu mai pot plăti jumătate din suma minimă

Guvernul schimbă legea amenzilor. Cine va fi sancţionat nu mai scapă cu jumătate din suma minimă prevăzută de lege, trebuie să plătească jumătate din cât scrie poliţistul în procesul-verbal. În unele cazuri, asta înseamnă şi două mii de lei...
Paşcani
nori împrăștiați
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
76 %
2.6kmh
45 %
J
11 °
vin
8 °
S
9 °
D
9 °
lun
11 °

Niciun articol afișat