Zeci de pășcăneni, cerere pentru anularea hotărârii de majorare a taxelor și impozitelor locale – DOC

Valul de nemulțumire privind majorările de taxe și impozite locale  se face simțit și la Pașcani. Zeci de persoane au semnat o plângere prealabilă trimisă Consiliului Local Pașcani prin care se solicită revocarea hotărârii prin care au fost majorate taxele și impozite locale pentru anul 2026, la sfârșitul anului trecut. Documentul a fost înregistrat la secretariatul instituției și ar urma să fie pe ordinea de zi în viitoarea ședință. 

Semnatarii petiției consideră că hotărârea ar fi nelegală deoarece majorările au fost impuse de Guvern. În petiție se mai arată că noile creșteri „destabilizează grav bugetul familiei afectând dreptul la un nivel decent de trai”.

De asemenea, semnatarii reclamă faptul că hotărârea a fost aprobată „fără a se face în prealabil o analiză de suportabilitate și de impact asupra cetățenilor”.

Petiționarii solicită revocarea hotărârii și ajustarea taxelor și impozitelor locale de anul trecut doar cu indicele de inflație.

Astfel de acțiuni sunt din ce in ce mai multe în orașele și comunele tării. Din acest motiv, unii dintre politicienii aflați la guvernare au început să solicite premierului modificarea legislației în vederea scăderii taxelor și impozitelor locale. Spre exemplu, Kelemen Hunor, președintele UDMR, partid aflat la guvernare, a cerut premierului Bolojan reanalizarea legislației care a dus la aceste majorări pe motiv că populația României este nemulțumită și că a fost depășit gradul de suportabilitate.

Referitor la aceeași chestiune, premierul Bolojan a spus că va analiza aceste propuneri și va lua o decizie până la votarea bugetului național și a bugetelor locale pentru anul în curs așa încât primarii să aibă posibilitatea să propună nu doar majorarea taxelor ci și diminuarea lor până la limita prevăzută de lege.

Reprezentații Primăriei au refuzat să comenteze această situație.

BIT TV a încercat să afle și punctul de vedere al reprezentanților partidelor politice din Pașcani.

Dragoș Ionescu, președintele interimar PSD a spus:

„Așteptăm să vedem dacă propunerea se va concretiza printr-o ordonanță de urgență, iar abia atunci vom putea întreprinde demersuri concrete. Desigur, ne dorim reducerea taxelor și impozitelor, în concordanță cu legislația națională la minimul posibil”.

Însă, fără ca organizația locală prin consilierii acesteia să propună în mod direct diminuarea taxelor și impozitelor locale.

Consilierul local, Cristian Rățoi, președintele PRO România Pașcani a spus:

„Totul e la nivel de discuție. Dacă nu se acceptă tot trebuie să platești si se depășește perioada de trei luni  și nu vom beneficia de reducerea de 10%. Sunt de acord cu excepțiile menționate dar iarăși e discutabil pentru că vii cu două standarde. E clar că nu au gândit bine mărirea taxelor și au făcut-o pe repede înainte.”

Florin Bucșă, liderul USR Pașcani a spus că:

„USR Pașcani susține reducerea poverii fiscale asupra cetățenilor, dar exclusiv pe baze legale, economice și administrative solide.

Dacă există un fundament juridic clar care permite reducerea taxelor și impozitelor locale cu până la 50%, această opțiune trebuie analizată serios și transparent și la Pașcani.

În același timp, respingem ferm orice demers făcut strict din populism sau calcul politic, fără analize reale de impact și fără asumarea consecințelor bugetare. Deciziile fiscale nu trebuie să fie instrumente electorale, ci politici publice responsabile.

USR Pașcani consideră că soluția corectă este echilibrul: taxe suportabile pentru cetățeni și mediul economic, dar un buget local funcțional, capabil să susțină servicii publice de calitate. Reducerile pot fi discutate diferențiat și țintit, în funcție de categorii sociale și de capacitatea reală de plată, nu aplicate arbitrar tuturor.”

La Pașcani nu toate taxele și impozitele locale au fost majorate la cotele minime așa cum au procedat majoritatea primăriilor din țară. Impozitele pe clădirile nerezidențiale atât la persoanele fizice cât și la cele juridice au fost majorate cu cote mai mari, cele stabilite în urma unei alte majorări din anul 2020, propusă de primarul Marius Pintilie. Deoarece prin lege s-a interzis folosirea unor cote mai mici decât cele din anul anterior.

Mai mult, tot la propunerea edilului taxa de salubritate a fost majorată cu 33% de la 15 la 20 lei/persoană pe lună, fiind cea mai mare povară fiscală pentru cetățeni.

Menționăm că la Pașcani taxele și imozitele locale au fost majorate cu o medie de peste 70%. Totodată taxa de salubritate a fost majorata de la 15 la 2 lei persoana/lună. în ședința legisslativului local din 30 decembrie a.c. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie a fost aprobat de consilierii PNL Claudiu Bodoașcă, Cătălin Conache, Petronica Constantinescu, Mihai Grigore, Oana JiPa, Alexandru Nemțanu, Monica Pleșca, Mihaela Spiridon și Vârlan Mihai, precum și consilierii PSD Ciprian Pintilie și Vlad Macovei, alături de Cristian Rățoi de la PRO România și ABDALLA BASHIR de la AUR. Alți trei consilieri locali de la PSD au votat împotrivă – Sorin Olariu, Ionuț Prodan și Andrei Vărlan, iar Tiberiu Dogaru de la AUR s-a abținut de la vot. De asemenea, consilierii PSD Dumitru Pantazi și Emilia Coșniță au lipsit de la ședință.

PULSUL ZILEI

Trafic supravegheat din elicopter, în perioada 11 – 19 noiembrie

TRAFIC RUTIER SUPRAVEGHEAT DIN ELICOPTER În perioada 11 – 19 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., vor desfășura, pe drumurile naționale...

Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului

Potrivit calendarului bisericesc, postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. În cele 40 de zile de post, credincioșii ortodocși vor avea 14 zile cu dezlegare la pește.Postul Crăciunului, cunoscut în Biserica...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 10 NOIEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 10 NOIEMBRIE 2026 Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute și votul consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=ZyJRVN035cQ

Atenție șoferi! Cod galben de ceață în zona Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi – VIDEO

Cod galben de ceata Sursa : Administrația Națională de MeteorologieCOD : GALBENData emiterii : 10-11-2026 ora 8:52Nr. mesajului : 3Valabil de la : 10-11-2026 ora 9:00 până la : 10-11-2026 ora 11:00 Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Cotnari,...

Doi pădurari din aceeași familie au murit în mod misterios în pădurile deținute de IKEA, în județul Iași. Omerta în cazul tragediei de la...

Un pădurar a fost ucis în 2019 de un hoț de lemne. Șapte ani mai târziu, fratele său a fost găsit mort în aceeași zonă forestieră. Fiul acestuia a preluat postul tatălui, însă a fost oprit de superiori atunci...

Încă 54 de medicamente compensate până la jumătatea lui decembrie, dacă iese calculul ministrului

Pe lista de medicamente compensate ar putea intra 54 de medicamente noi până la jumătatea lui decembrie, a anunțat miercuri, 4 noiembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Pe lângă ele, 16 tratamente deja existente ar urma să poată fi folosite...

Alarmă economică: România a ajuns la cel mai mare deficit comercial din istorie!

Economistul Radu Georgescu avertizează: consumul se prăbușește, dar importurile continuă să înghită economia România se afundă într-o situație economică tot mai îngrijorătoare! Deși consumul intern s-a prăbușit, deficitul comercial continuă să crească, iar cifrele pentru anul 2026 arată o imagine...

Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare

Reformă administrativă explozivă pregătită de PSD, cu efecte directe asupra județului Iași. Toate comunele cu mai puțin de 3.000 de locuitori ar putea fi comasate, iar localitățile care nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori ar putea...

România pregătește un plan cu 57 de măsuri pentru protejarea copiilor. Peste 20.000 de cazuri de abuz au fost raportate anul trecut

Peste 20.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor au fost înregistrate anul trecut de Protecția Copilului. Iar cifrele oficiale surprind doar o parte a realității.Mulți minori nu știu că sunt victime, alții nu au cui să...

Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi mai mulți bani. Stimulentul ar putea ajunge la valoarea indemnizației

Părinții care se întorc mai devreme la muncă ar putea primi, pe lângă salariu, un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului, până când acesta împlinește 2 ani.Măsura este prevăzută într-un proiect de lege depus la Senat. În...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.5 ° C
3.5 °
3.5 °
92%
2.9m/s
63%
mar
10 °
mie
13 °
J
9 °
vin
20 °
S
5 °

Niciun articol afișat