Zi de mare sărbătoare și hram în biserici, de Sfântul Gheorghe. La Pașcani sunt două lăcașuri de cult care poartă numele mucenicului – VIDEO

Joi, 23 aprilie, este zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși și hram în mai multe biserici. Este sărbătorit Sfântul Mucenic Gheorghe iar la Pașcani și în zona apropiată sunt mai multe biserici care poartă numele acestui sfânt. Printre ele se află și biserica din cartierul Fântânele care este împodobită pentru această mare sărbătoare.

Părintele paroh, Cristinel Hărmănescu, a spus că în ajun va fi făcută o slujbă împreună cu un sobor de preoți.

În ziua sărbătorii, va fi oficiată Sfânta Liturghie, apoi vor fi împărțite pachete tuturor celor prezenți în biserică. Pășcănenii sunt invitați să participe în număr mare la acest eveniment al parohiei.

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este hramul istoric al lăcașului de cult, care a trecut prin restaurări importante și a fost resfințit în 2019.

Va fi hram și la biserica din suburbia Lunca a municipiului Pașcani, unde slujește preotul Ioan Juncanariu, precum și la biserica din localitatea Topile, unde este părintele Alin Hobincă. De asemenea, și localitățile Buda și Oboroceni.

Este o sărbătoare mare și pentru locuitorii din satul Feredeni comuna Deleni, unde la biserica din sat, care poartă numele Sfântului Gheorghe se află, de sute de ani, un fragment din moaștele sfântului, purtătorul de biruință. Acestea au fost dăruite, în 1748, de către Patriarhul Alexandriei, Matei Psaltul, lui Andrei Ruset, logofăt, se arată într-un articol de pe Doxologia.

În prezent, preot paroh este Dănuț Fotea. Biserica va fi deschisă joi până la ora 20 pentru toți credincioșii care vor să se închine la moaștele sfântului.

De precizat este faptul că Sf. Gheorghe s-a născut în Capadoccia, în anul 275. Provine dintr-o familie de creștini și, pentru că nu a vrut să renunțe la credința sa în timpul romanilor, pe data de 23 aprilie 303 a fost decapitat.

Ziua de sărbătoare este un motiv în plus de bucurie pentru peste un milion de români care poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe.

PULSUL ZILEI

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...

Încă o majorare! Taxa de salubritate, mai mare cu circa 10% de anul viitor

Încă o veste neplăcută pentru cetățenii municipiului Pașcani. Taxa de salubritate ar urma să fie majorată pentru anul viitor cu cel puțin 10%. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Marius Pintilie, în cadrul ultimei conferințe de presă în...

„Rampa Teatrală”, locul în care copiii dau viață poveștilor. A IX-a ediție organizată de Casa de Cultură Pașcani – FOTO

Scena Casei de Cultură Mihail Sadoveanu din Pașcani a fost, vineri, 23 octombrie, locul de întâlnire al copiilor și tinerilor pasionați de teatru, veniți din mai multe localități din țară, dar și din Republica Moldova. Cea de-a IX-a ediție...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 23 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 23 OCTOMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate aici. https://www.youtube.com/live/LMzg4ECJWQA?si=35-9uFFtqBg001v_
Paşcani
cer fragmentat
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
86%
2.6m/s
0%
S
15 °
D
16 °
lun
14 °
mar
9 °
mie
9 °

Niciun articol afișat