Ziarul de Iasi: Ani de procese între părinți după bătaia cu zăpadă a doi colegi de clasa a VI-a. S-a ajuns la cereri uriașe de daune: sute de mii de euro și rente viagere

O încăierare în zăpadă între doi elevi de-a VI-a din Târgu Frumos, soldată cu rănirea unuia dintre ei, a ajuns în fața instanței. Părinții celui rănit au cerut de la părinții celuilalt despăgubiri apreciate de aceștia ca fiind exorbitante. Până la urmă, judecătorii au ajuns la concluzia că la fel de vinovată era și victima și au închis dosarul. Acesta ar putea fi însă redeschis de instanța superioară, în cazul promovării unui apel.

În plângerea lor, părinții lui S.B. au arătat că acesta era coleg de clasă cu C.A., cel din urmă creând de-a lungul timpului probleme atât profesorilor, cât și colegilor, prin comportamentul său. C.A. l-ar fi agresat în mai multe rânduri pe S.B., încât acestuia ajunsese să-i fie frică să mai meargă la școală. Era dus de părinți și luat tot de aceștia, la sfârșitul orelor. Discuțiile purtate la ședințele cu părinții nu duseseră la niciun rezultat. Dimpotrivă, comportamentul lui C.A. se agravase.

Totul a culminat pe 30 ianuarie 2023, când S.B. a plecat de la școală spre casă. La ieșirea din curtea unității de învățământ, băiatul s-a auzit strigat. A întors capul, doar pentru a primi un bulgăre de zăpadă în plină figură, aruncat de C.A. Acesta l-ar mai fi lovit cu încă un bulgăre, tot în față, iar apoi a fugit. S.B. s-a luat după el, iar C.A. s-ar fi întors, lovindu-l încă o dată, cu pumnul, în zona gurii. S.B., care purta de aproximativ o lună aparat dentar, a început să sângereze puternic. Părinții săi au fost încunoștiințați de către dirigintă cu privire la producerea incidentului. Ulterior, băiatul a fost dus la un cabinet stomatologic, iar apoi la Sptalul „Sf. Spiridon”. Timp de două săptămâni, se alimentase doar cu paiul, iar apoi a avut nevoie de mâncare pasată. Intervenția medicului ortodont nu rezolvase complet problema danturii, fiind necesară o intervenție chirurgicală care nu putea fi făcută însă decât după ce S.B. ar fi împlinit măcar 20 de ani.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
cer senin
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
65%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
10 °

Niciun articol afișat