Ziarul de Iasi: Orașul unde apa este GRATIS: Păşcănenii de la blocuri primesc apă fără să plătească

Păşcănenii vor plăti câteva facturi la apă odată. ApaVital a încheiat până acum contracte de furnizare a apei cu aproximativ jumătate dintre cei 6.400 de clienţi estimaţi din Paşcani.

Dintre aceştia însă, doar şase sunt reprezentaţi de asociaţii de proprietari de apartamente. Cea mai mare parte a clienţilor ApaVital din Paşcani constă în agenţi economici şi persoane care locuiesc la casă.

„Există nişte indecşi citiţi de Prest Apa Serv, când am preluat serviciul de furnizare a apei, la începutul lunii iulie. Când vom avea contracte încheiate cu asociaţiile, vom factura diferenţa dintre indecşii iniţiali şi cei curenţi, respectiv consumul pe 2-3 luni. Deocamdată, livrăm apă, pentru că nu putem întrerupe furnizarea, dar nu încasăm. Cumva, mergem în pierdere, cum se întâmplă însă şi în localităţile în care furnizăm apă la tarifele noastre, deşi costul local al apei este mult mai mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ApaVital, Răzvan Manolache.

Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă "Vrei să faci bine și să te implici în comunitate? Te invităm să te alături echipei noastre de voluntari! Împreună ne vom implica în acțiuni...

Actele românilor devin 100% digitale: MAI anunță calendarul de lansare pentru aplicația RO Wallet

Din 2027, portofelul digital RO Wallet va permite românilor să își păstreze actele oficiale direct pe telefon. Dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ca parte a portofelului european de identitate digitală, aplicația va putea fi folosită pentru legitimare rapidă...

Facturile la energia electrică cresc din toamnă. Estimările AEI pentru perioada următoare

Asociația Energia Inteligentă (AEI) a realizat o reevaluare a costurilor pentru noile contracte de energie destinate populației. Această analiză vine în contextul prelungirii stării de alertă pe piață, al cotațiilor volatile la gaze și al evoluției cursului valutar.  Președintele organizației,...

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic 2026: de ce este sărbătorită și care este tema din acest an

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic este marcată în fiecare an între 4 și 10 octombrie, perioadă dedicată explorării Universului, științei și tehnologiilor spațiale. În numeroase țări sunt organizate evenimente educaționale și activități menite să aducă publicul mai aproape de...

Patru zile libere consecutive de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026. Cine beneficiază de minivacanță

Sfârșitul lunii noiembrie aduce o minivacanță pentru salariații care lucrează de luni până vineri. În 2026, sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României sunt celebrate luni, respectiv marți, astfel că perioada de repaus din weekend se prelungește până...

Ce venituri sunt neimpozabile în România. Condițiile și excepțiile pentru moșteniri, donații și despăgubiri

Ajutoarele cu destinație specială, anumite indemnizații, bursele și despăgubirile se numără printre veniturile pentru care persoanele fizice nu datorează impozit pe venit, potrivit Codului fiscal. Legea include și sumele sau bunurile primite prin moștenire ori donație, dar prevede reguli...

Cartea electronică de identitate poate fi folosită și în sistemul medical

Cartea electronică de identitate poate fi folosită, în paralel cu cardul de sănătate, pentru accesarea serviciilor medicale. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a început integrarea noilor acte de identitate în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate. Astfel, cabinetele...

Din Pașcani spre Antarctica: Eduard Nica se pregătește pentru ultimul vulcan al circuitului

Comunicat: Pașcani: În ianuarie 2027, medicul stomatolog și alpinistul Eduard Nica va porni spre Mount Sidley, ultimul vârf din circuitul celor mai înalți vulcani de pe fiecare continent. Șase sunt deja urcați:Asia — Iran — Mount Damavand — 5.610...

Evaluarea Națională 2027: când este programat examenul și când susțin elevii simulările

Elevii care încheie clasa a VIII-a în acest an școlar vor susține Evaluarea Națională în luna iunie 2027. Prima probă, cea la Limba și literatura română, este programată pe 22 iunie, iar proba la Matematică va avea loc pe...

Iașul se umple de pelerini. Oamenii au început să vină din toate colțurile țării la Sfânta Parascheva

Pelerinajul de la Iași a început deja, chiar dacă oficial va debuta pe 8 octombrie. Zeci de mii de oameni au ajuns în aceste zile la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Pentru...
Paşcani
cer acoperit de nori
13 ° C
13 °
13 °
74%
0.6m/s
0%
mie
25 °
J
27 °
vin
26 °
S
21 °
D
22 °

Niciun articol afișat