Zilele Comunei la Heleșteni. Spectacol folcloric de excepție

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Zi de mare bucurie, duminică, pentru localinicii din Heleșteni: Zilele Comunei au fost animate de cânt, joc, voie bună și bineînțeles bucate delicioase, iar la manifestările culturale nu au lipsit nici oficialitățile din politică.
Ultima zi din cadrul Zilelor Comunei începute de joi la Heleșteni a debutat la primăria din localitate, duminică la amiază în acordurile Fanfarei ”Zece Prăjini”, una din cele mai cunoscute și apreciate din țara noastră și chiar de peste hotare.
fanfara 10 prajini
În deschidere, primarul localității Constantin Hîra, a prezentat localnicilor personalitățile politice, primite tradițional cu ocazia acestui eveniment și care sprijină de la nivel județean proiectele comunei. Pe lângă primarii din localitățile învecinate au participat membri ai Consiliului Județean sau ai Prefecturii din Iași: Dan Cîrlan, prefectul județului, Mihaela Ivancia, liderul consilierilor județeni PSD Iași, Cristian Stanciu și Victorel Lupu.
paine si sare helesteni
În semn de respect pentru valorile familiei au fost premiate două cupluri care au ajuns la sărbătorirea a 50 de ani de la oficierea căsătoriei, familiile Cozma și Serediuc.

Copii de toate vârstele și profesorii de la școlile din Oboroceni și Heleșteni, îmbrăcați cu frumoase costume populare din zonă, au prezentat în cadrul evenimentului o șezătoare populară sub denumirea ”Secretul bunicii”, promovând tradițiile locale prin cânt și joc.

În jurul orelor 15.00 sărbătoarea a continuat la stadionul din Heleșteni, unde a avut loc un spectacol folcloric de excepție. Timp de câteva ore Grupul ” Haiducii” din Republica Moldova, Ansamblul Folcloric ”Străjerii”, Fanfara ”Zece Prăjini”, Cristinel Iordăchioaia și alți artiști locali, au delectat publicul cu interpretări deosebite.
cristinel iordachioaia
ansamblul folcloric Strajerii
În cadrul manifestărilor socio-culturale au avut loc și alte activități interesante din care amintim expozițiile de fotografie și lucrări cu elemente de identitate ale patrimoniului cultural și tradițional al comunei, așa cum este el văzut de copii, dar și întreceri de bucate delicioase, sub denumirea “Degustarea celor mai bune sărmăluţe”, de care s-au bucurat toți cei prezenți.
expozitie lucrari copii helesteni
Precizăm că sărbătoarea comunei Heleșteni din acest an a fost organizată și cu susținere financiară din partea Consiliului Județean Iași, care a acoperit aproape jumătate din costurile totale ale evenimentului, în valoare de 43 de mii de lei.

PULSUL ZILEI

Arhivele României, cercetare istorică pentru salvarea celei mai vechi școli din Pașcani

Demers necesar pentru salvarea de la dărâmare a celei mai vechi școli din Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat Arhivelor Naționale ale României realizarea unei cercetări privind „istoricul Școlii „Vatra” din municipiul Pașcani și al imobilului situat în...

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici – VIDEO

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici: pe scenă vor urca numeroși artisti, atât tinere talente din localitatile apropiate, cât și persoane consacrate în muzică. https://www.youtube.com/watch?v=60a6nOYHyP0

Medicul, Eduard Nica, își continuă visul de a ajunge în inima Antarcticii. Mai sunt doar câteva luni – VIDEO

Medicul stomatolog pășcănean Eduard Nica merge mai departe cu planul de a ajunge pe Mount Sidley, în Antarctica, ultimul vârf din proiectul său de a urca pe cei mai înalți  șapte vulcani de pe fiecare continent. https://www.youtube.com/watch?v=w0CAzxAz-_0 Mai sunt doar câteva...

Pașcaniului și-a premiat campionii. Gala Olimpicilor, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu – VIDEO

Sute de elevi și sportivi din municipiul Pașcani au fost premiați vineri, 4 septembrie, pentru rezultatele obținute în anul școlar trecut. Gala Olimpicilor a avut loc pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde au urcat peste 360 de...

Campanie de monitorizare a calității aerului în Iași și Târgu- Frumos

Comunicat -Incepând de astăzi, 3 septembrie 2026, Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași desfășoară,timp de 30 de zile, o nouă campanie de monitorizare a calității aerului cu autolaboratorul.De această dată, monitorizarea se desfășoară în municipiul Iași, în cartierul Nicolina,...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

ANUNT   DE   INTERES   PUBLIC In atentia cetatenilor Municipiului Pascani,  a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine si lucii de apa populate cu pesti S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI,  cu sediul in Municipiul Pascani,...

Poți verifica online cât ai cotizat pentru pensie, fără să mai mergi la ghișeu. Noul portal lansat de Casa de Pensii

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat un nou portal prin care românii pot accesa online mai multe informații și servicii legate de pensii și asigurări sociale. Una dintre cele mai utile funcții este Spațiul Privat Virtual (SPV), de...

Câți bani a făcut statul român în primele 6 luni de la introducerea „taxei Temu”Citeşte întreaga ştire: Câți bani a făcut statul român în primele...

România a colectat peste 320.000.000 de lei în primele 6 luni ale anului 2026 din „taxa Temu”, aplicată coletelor extracomunitare, conform datelor ANAF obținute de G4Media.ro. Cele mai mari încasări au fost în martie, iar cele mai mici în...

Sute de copii pot învăța gratuit programare și siguranță online la cursurile „Cartea Daliei”. Până când se fac înscrierile

Sute de copii au ocazia să învețe programare și alte abilități esențiale pentru o lume digitală. Cursurile sunt predate gratuit de zeci de voluntari din toată țara.Programul „Cartea Daliei” le oferă copiilor și adolescenților acces la cursuri și activități...
Paşcani
cer fragmentat
18.9 ° C
18.9 °
18.9 °
69%
1.7m/s
100%
S
33 °
D
26 °
lun
23 °
mar
25 °
mie
27 °

Niciun articol afișat