„Zilele Meşterilor Populari” la Hârlău

 

Orasul Harlau se pregateste pentru a doua editie a „Zilelor Meşterilor Populari”. Evenimentul organizat de Primarie si Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova va avea loc în zona centrală a orașului, in perioada 25-26 august 2018.

”Manifestarea va reuni circa 25 de meşteri populari cu precădere din Moldova. Obiectivele principale vor fi promovarea meşteşugurilor artistice tradiţionale şi educarea publicului, în special a celui tânăr, în spiritul cunoaşterii, preţuirii şi respectului pentru tradiţii şi bun gust.
Precizăm faptul că și această nouă ediție este dedicată memoriei muzeografului și omului de cultură Paul Iancu, plecat în septembrie 2017 în Lumea fără dor, omul care a păstorit, vreme de peste un deceniu, tradițiile neamului românesc la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău.
Așteptăm publicul local, cel din împrejurimi, dar și oaspeții veniți de peste hotare în „casa” meșteșugurilor tradiționale de la Hârlău.” se arata in comunicatul de presa transmis de organizatori.

PULSUL ZILEI

170 de camere video vor fi montate în comuna Ruginoasa

Comuna Ruginoasa va fi supravegheată video de 170 de camere. Lucrările de construcție au început, a precizat primarul, Ionuț Pristăvița, într-o postare pe Facebook. "Vă aducem la cunoștință faptul că am început lucrările de construcție la proiectul "ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE...

Primarul Pintilie nu ține cont de voința cetățenilor ci de interesul patronilor de săli de jocuri de noroc

Edilul municipiului Pașcani consideră că nu ar fi o opinie majoritară din partea pășcănenilor pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Ci dimpotrivă, o bună parte dintre ei ar fi de acord cu mutarea activităților la periferia...

Cum s-au petrecut cele două atacuri asupra angajatelor în sălile de jocuri de noroc din Pașcani

Clipe de spaimă în două săli de jocuri de noroc din municipiul Pașcani, joi, 26 martie, de dimineață. Un individ de 30 de ani ar fi încercat să violeze două femei, angajate în locații diferite, atacurile având loc la...

Spitalul CF Pașcani va fi preluat de administrația locală. Primarul, cu doi ani în urmă: Va trebui să își găsească calea singuri!

Spitalul CF din municipiul Pașcani ar urma să treacă de la Ministerul Transporturilor în subordinea Consiliului Local. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Marius Pintilie în cadrul conferinței săptămânale de presă, cel care acum doi ani de zile...

PSD PAȘCANI: Sălile de jocuri de noroc trebuie interzise la Pașcani!

  „Pașcaniul nu este un oraș al jocurilor de noroc și nu ar trebui să devină unul, așa cum își dorește primarul Marius Pintilie.” Acesta este mesajul transmis pe rețelele de socializare de PSD Pașcani, în urma unei consultări cu...

Șofer prins în trafic cu permisul suspendat, la Gâștești

Un șofer în vârstă de 28 de ani a fost prins în trafic cu permisul suspendat, la Gâștești. IPJ Iași: "Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui...

Tentativă de viol într-o sală de jocuri de noroc din Pașcani

IPJ IAȘI: Poliția Municipiului Pașcani, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la viol. În fapt, la data de 26 martie...

OUG pentru carburanți a fost publicată în Monitorul Oficial. „Se declară situație de criză”

Guvernul României a declarat oficial situație de criză pe piața combustibililor până la 30 iunie 2026, potrivit unei Ordonanțe de Urgență publicate joi seară în Monitorul Oficial. Criză pe piața țițeiului până pe 30 iunie 2026 Măsura este menită să...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.5 °
10.5 °
67 %
2.5kmh
100 %
vin
11 °
S
14 °
D
10 °
lun
8 °
mar
7 °

Niciun articol afișat