Ziua bastonului alb. Nevăzătorii de la Târgu Frumos au desfăşurat acţiuni în trafic

Zi de sărbătoare la o şcoală din judeţul Iaşi. 130 de elevi şi cadre didactice ale Liceului Special “Moldova” din Târgu Frumos au sărbătorit astăzi, 15 octombrie, Ziua Internaţională a bastonului alb sau Ziua Internaţională a nevăzătorilor prin demonstraţii de orientare şi mobilitate a elevilor nevăzători, în spaţiul din incinta liceului şi la trecerea de pietoni din faţa şcolii, dar şi prin dezbateri şi exerciţii demonstrative.

TG F BASTONUL ALB

În toată lumea pe 15 octombrie se sărbătoreşte ziua nevăzătorilor. În judeţul Iaşi, elevii de la Liceul Special „Moldova” din Tg. Frumos le-au amintit şoferilor că şi nevăzătorii trebuie respectaţi în trafic. Mai ales că în România trăiesc aproximativ 3.200 de copii şi 106.588 adulţi cu handicap vizual, conform unei statistici publicate la 30 iunie a.c. de către Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Comparativ cu alţi ani, de această dată, şoferii au oprit maşinile la semnalul nevăzătorilor, cel în care ei ridică bastonul alb, la trecerile de pietoni.

Directorul unităţii de învăţământ, profesorul Margareta Pristavu spune că aceste acţiuni făcute anual au succes, conducătorii auto ştiind de bastonul alb şi de gestul firesc făcut de către nevăzători.

Din acţiunile programate astăzi s-a numărat şi un moment de prezentare a semnificaţiei acestei zile alături de o dezbatere asupra evoluţiei simbolurilor utilizate de nevăzători. Trecătorii aflaţi în acea zonă au primit şi pliante cu informaţii despre nevăzători şi semnificaţia acestei zile.

Menţionăm că Ziua bastonului alb, a fost instituită de Organizaţia Europeană pentru Bunăstarea Nevăzătorilor, în anul 1993, la Varşovia (Polonia). Bastonul alb este un instrument necesar persoanelor fără vedere şi, totodată, un simbol al independenţei.

James Biggs, un fotograf englez din Bristol, susţine că el a inventat bastonul alb, în 1921. În urmă unui accident care l-a costat vederea, artistul a hotărât să-şi vopsească bastonul în alb pentru a fi văzut mai uşor de către şoferi. Nu au trecut zece ani şi bastonul alb şi-a făcut prezenţa în societate.

PULSUL ZILEI

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...
Paşcani
ploaie ușoară
7 ° C
7 °
7 °
75 %
11.6kmh
81 %
mie
8 °
J
7 °
vin
7 °
S
12 °
D
13 °

Niciun articol afișat