Ziua Culturii Naționale și aniversarea a 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu – sărbătorite la Muzeul Național al Literaturii Române Iași

Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, de la ora 10:00, la Muzeul „Mihai Eminescu” va avea loc deschiderea expoziției „Eminescu – revizorul școlar”, organizată în parteneriat cu Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale ale României.

Expoziția prezintă documente realizate de Mihai Eminescu cu ocazia inspecțiilor efectuate în cele peste 150 de școli din județele Iași și Vaslui pe care le avea în subordine. Rapoartele cuprind date exacte despre starea învățământului din acea perioadă și dovedesc profesionalismul și competența cu care Eminescu se implica în activitatea educațională.

De la ora 10:00, la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” se va desfășura o ediție specială a Academiei copiilor, dedicată literaturii române. Elevii claselor a VIII-a de la Școala Gimnazială „Ion Simionescu” Iași vor participa la o vizită cu ghidaj interactiv în sălile muzeului, unde vor afla mai multe despre opera Mitropolitului Dosoftei, primul poet cult din literatura română. În ultima parte a întâlnirii, elevii vor exersa scrierea limbii române în alfabetul chirilic, având ca inspirație poeziile lui Mihai Eminescu.

Începând cu ora 10:00, elevii clasei a IV-a de la Școala Primară „Carol I” Iași vor participa la un atelier de educație muzeală la Casa Muzeelor – Muzeul Poezie(i). În cadrul activității de creație literară „Poet pentru o zi”, copiii vor compune propriile rime și versuri folosind cartonașe ilustrate și vor păși pe urmele poeților din sălile muzeului. În sala de educație muzeală, elevii vor scrie poezii scurte inspirate de cele deja cunoscute, apoi le vor introduce în sticluțe pentru conservare în timp (precum modelul observat în muzeu, creat de artistul Ion Barbu).

În parteneriat cu Muzeul Brăilei „Carol I”, de la ora 10:00 va avea loc prezentarea expoziției online „Cadre și file, o poveste”, fragmente-manuscris din trilogia „Romanul lui Eminescu” semnată de prozatorul Cezar Petrescu. Viața lui Eminescu este surprinsă de autor în trei ipostaze, „Luceafărul”, „Nirvana” și „Carmen Saeculare”, volume publicate între anii 1935 și 1936.

Tot sâmbătă, de la ora 11:00, la Casa Muzeelor (strada Vasile Alecsandri nr. 6, Iași) va avea loc primul eveniment din seria de conferințe Patrimoniu și comunitate, ce îl are ca invitat pe istoricul Sergiu Mustață, conferențiar la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Chișinău. Intitulată Rolul moștenirii culturale în dezvoltarea unei societăți durabile. Cazul Municipiului Chișinău, conferința va aborda subiectul rolului facilitator al moștenirii culturale în domeniul dezvoltării durabile. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova, Grupul Civic pentru Patrimoniu Cultural și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași.

Elevii participanţi şi câştigători ai Maratonului de lectură Spania – Italia – Belgia (octombrie-decembrie 2021), se vor întâlni online cu alți elevi români în cadrul activității Cum să fii campion la lectură? și vor împărtăşi din experienţa lor practică din cadrul proiectului, organizat de MNLR Iași în parteneriat cu Institutul Limbii Române, Bucureşti. Întâlnirea va începe la ora 11:00 și va fi moderată din Muzeul „Mihail Sadoveanu”.

Evenimentele din data de 15 ianuarie 2021 vor fi precedate de activitatea online Academia copiilor – Pe urmele lui Eminescu. Iași-București, desfășurată vineri, 14 ianuarie 2022, începând cu ora 14:00. La atelier vor participa elevii clasei a IV-a de la Liceul Teoretic Național din București, care vor reconstitui itinerariul lui Mihai Eminescu și vor povesti despre perioada în care poetul a locuit în Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicăul Iașilor.

Mai multe detalii despre evenimente și activități se află pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.

sursa Știrea de Iași 

PULSUL ZILEI

Când trecem la ora de iarnă

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute, iar ora 4:00 va deveni 3:00. Revenirea la timpul standard are loc cu o zi...

Primarul Pașcaniului: „Am împărțit somații la piața vale”

Comercianții de la chioșcurile din apropierea Pieței Agroalimentare din zona Vale a municipiului Pașcani au fost somați să își închidă sau să își mute afacerile în alte locații. Terenurile care fac parte din domeniul public sau privat al municipiului...

O parte din Primăria Pașcani a fost închisă

Sala de spectacole din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani a fost închisă din nou, pe perioada nedeterminată.  Primarul muncipiului Marius Pintilie a emis o dispoziție in acest sens in cursul zilei de 13 octombrie a.c. la solcitarea inspectorilor de la ISU,...

Când va fi scos la concurs postul de șef al Poliției Locale 

Au trecut aproape trei luni de zile de când șeful Poliției Locale Pașcani s-a pensionat iar funcția este ocupată de un interimar. De atunci si pana acum, administrația locală nu a făcut demersurile necesare pentru scoaterea la concurs a...

Scutece pentru adulți, compensate cu 80% pentru persoanele cu dizabilități și vârstnici. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede compensarea scutecelor pentru adulți în proporție de 80% din prețul de referință, pentru pacienții asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Produsele vor putea fi acordate pe...

Biserica Sfânta Vineri plină de oameni la hramul Sfintei Parascheva – VIDEO

Sute de oameni s-au adunat miercuri, 14 octombrie, pentru a o cinsti și sărbători pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, nu doar la Iași ci si la Pașcani.  Biserica Sfânta Vineri din zona Vale a municipiului are hramul Cuvioasei, iar programul...

O personalitate a științei internaționale revine la rădăcini: profesorul Vania Atudorei, oaspetele Colegiului Tehnic „Unirea” din Pașcani

Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani va găzdui vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 9:45, o întâlnire deosebită cu profesorul universitar doctor Vania Atudorei, reputat specialist în microbiologie, cercetător, inventator și cadru didactic cu o remarcabilă...

 Întrerupere temporară a furnizării apei în municipiul Pașcani (parțial) pentru remedierea unei avarii

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, pentru remedierea unei avarii apărute la conducta de distribuție a apei din strada Vasile Alecsandri, furnizarea apei potabile este întreruptă astăzi, 14 octombrie 2026, până la ora estimată 16.00, pentru utilizatorii din municipiul Pașcani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧ț𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐫ă, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐚𝐧𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭𝐞 ș𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞!

Am adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, prin care solicit explicații privind noile prevederi introduse prin OUG nr. 17/2026, referitoare la sancționarea celor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. 𝐀𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐬𝐞 î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝟐𝟎.𝟎𝟎𝟎 ș𝐢 𝟓𝟎.𝟎𝟎𝟎...

Pensii 2027 și scenariile care pot schimba veniturile pensionarilor

După doi ani fără creșteri, pensionarii ar putea primi majorări în 2027. În discuție sunt procente de 5%, 7% sau 10%, însă nicio decizie oficială nu a fost luată până acum. Pensiile din România ar putea fi majorate în 2027,...
Paşcani
cer senin
6 ° C
6 °
6 °
84%
1.4m/s
34%
mie
5 °
J
14 °
vin
10 °
S
9 °
D
11 °

Niciun articol afișat