Ziua Mondială a Apei, la Pașcani

Iată-ne din nou în fața unei zile pe care noi, gospodarii de apă în mod special, o celebrăm an de an, ziua de 22 martie! Anul acesta, sărbătoarea are o semnificație aparte prin faptul că se împlinesc 25 de ani de când Națiunile Unite și-au unit eforturile în misiunea globală de a coordona acțiuni pentru salvarea celei mai de preț resurse naturale, APA.

Apa este o resursă limitată și vulnerabilă, esențială atât pentru viața și dezvoltarea durabilă, cât și pentru mediu. În acest context, tema aleasă la nivel mondial în acest an este ”Apa și Apa uzată”, subliniind importanța utilizării durabile a apei în diverse scopuri și protejarea acesteia prin epurarea apelor uzate înainte de a fi evacuate în receptorii naturali.( Adriana PETCU – Ministrul Apelor și Pădurilor )

Apa uzată este un domeniu în care numai împreună putem coordona acțiuni din punct de vedere al asigurării calității resurselor de apă care primesc apele uzate evacuate, precum și în scopul protecției cantitative a acesteia, prin reutilizarea apelor uzate.

De asemenea, la nivel global apa uzată este percepută ca o resursă valoaroasă în economia circulară, iar gestionarea acesteia se corelează foarte bine cu țintele de dezvoltare durabilă privind apa.( Nicolae BĂRBIERU – Director General )

Si in acest an, Sistemul Hidrotehnic Independent Pascani in colaborare cu SC Apavital Iasi SA si Colegiul National Mihail Sadoveanu Pascani va marca evenimentul printr-o actiune la Statia de epurare a apelor uzate Pascani. Actiunea este programata pentru 22.03.2017 incepand cu ora 12:30 la Statia de epurare a apelor uzate Pascani.

 

PULSUL ZILEI

ARTIȘTI LA MICROFON – Beatrice Spiridon – Când ambiția și curajul întâlnește talentul. Vezi povestea ei într-o nouă ediție a emisiunii – VIDEO

Nu există succes fără muncă. Iar în spatele fiecărui cântec… e un drum. Beatrice Spiridon vine la Artiști la microfon și ne arată ce înseamnă curajul, ambiția și pasiunea pentru muzică. O ediție despre parcurs, despre scenă și despre tot...

Alege cariera militară!

 Comunicat: Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că au început înscrierile...

Ședință de Consiliu Local importantă la Hârlău. Proiectul cu privire la sălile de jocuri de noroc pe ordinea de zi – DOC

Legislativul local din Hârlău se întrunește în ședință de Consiliu pe data de 26 martie de la ora 12, în sala de festivități a Clubului Copiilor din oraș. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte de hotărâre, însă printre...

Consilierii locali din Târgu Frumos se întrunesc în ședință joi, 26 martie. Vezi ce proiecte sunt pe ordinea de zi – DOC

Consilierii locali din Târgu Frumos se întrunesc în ședință ordinară joi, 26 martie, de la ora 13. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte de hotărâre printre care și următoarele: alegerea unui nou președinte de ședință, scoaterea la...

Standuri cu bunătăți și momente artistice, de Ziua Francofoniei la „Cantacuzino” – FOTO

Ziua Francofoniei a fost marcată vineri, 20 martie, și la Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” din Pașcani, printr-o serie de activități dedicate culturii și limbii franceze. Elevi din mai multe clase s-au implicat activ în organizarea evenimentului și au pregătit standuri...

Polițiștii pășcăneni, în sărbătoare. Activități de Ziua Poliției Române – FOTO

Ziua Poliției Române a fost sărbătorită, în avans, cu mult interes din partea copiilor și în acest an la Pașcani. Vineri, 20 martie 2026, în intervalul 11:00 – 14:00, în parcarea din apropierea Poliției Municipiului Pașcani, au avut loc mai...

Doi tineri reținuți după ce au furat o mașină și au provocat un accident la Brătești – FOTO

REȚINUȚI 24 DE ORE, PENTRU FURT ÎN SCOP DE FOLOSINȚĂ ȘI CONDUCERE FĂRĂ PERMIS La data de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 17, respectiv 18...

Majorarea salariului minim de la 1 iulie 2026 aduce bani în plus pentru angajați, dar și costuri pentru firme. Ce spun specialiștii

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va crește de la 1 iulie 2026, de la 4.050 lei la 4.325 lei, potrivit unei hotărâri de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Majorarea de 275 de lei brut,...

Preţul motorinei va rămâne uriaş tot anul, chiar dacă războiul s-ar încheia mâine – Analiză AEI

Motorina va atinge, în România, pragul de 10 lei/litru și va avea un preț mare tot timpul anului, chiar dacă războiul din Iran s-ar încheia mâine, apreciază președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată joi. "În prezent,...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
53 %
5.6kmh
100 %
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
14 °

Niciun articol afișat