Ziua porților deschise la Unirea

Ziua porţilor deschise la Colegiul Tehnic CF ”Unirea” din Paşcani a adunat zeci de viitori absolvenţi de clasa a VIII a dornici să descopere unitatea de învăţământ dincolo de porţi. Evenimentul a avut loc astăzi, 13 mai începând cu ora 10.00.

Timp de câteva ore viitorii liceeni au putut descoperi laboratoarele în care vor învaţa, au făcut cunoştinţă cu profesorii şi au participat la diferite activităţi cum ar fi atelierele de creaţie handmade şi simulatorul auto din incinta unităţii de învăţământ.

Totodată, adolescenţii au aflat oferta educaţională pentru anul şcolar 2016 – 2017 la toate cele trei profiluri ale liceului: tehnic, economic şi teoretic.

De asemenea, la eveniment au fost prezenţi şi elevi ai liceului care au povestit cum au ajuns să înveţe în această şcoală, dar şi experienţele trăite de-a lungul anilor.

Nu au lipsit nici momentele artistice. Liceenii i-au încântat pe cei prezenţi cu interpretări vocale, instrumentale şi piese de teatru.

Colegiul Tehnic CF ”Unirea” din Paşcani a fost fondat în anul 1920. Unitatea de învăţământ, oferă un curriculum gimnazial şi liceal pentru profilul tehnic, servicii şi teoretic, copiilor cu vârste între 11 şi 19 ani

PULSUL ZILEI

O grădină urbană și un nou spațiu verde, la Târgu Frumos. Investiție de peste 7,1 milioane de lei

O grădină urbană și un nou spațiu verde, la Târgu Frumos. Investiție de peste 7,1 milioane de lei "Mai mult verde. Mai multă sănătate pentru Târgu Frumos! Astăzi, 7 octombrie 2026, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „RECREERE...

Noi măsuri de siguranță în trafic la Pașcani. Trecere de pietoni și limitatoare de viteză pe strada 1 decembrie 

O nouă trecere de pietoni va fi amenajată în municipiul Pașcani, pe strada 1 Decembrie, în dreptul parcului de joacă de la Mârzasca.  Decizia a fost luată miercuri, 7 octombrie, în cadrul ședinței Comisiei de Organizare a Circulației, unde...

Pașcaniul scapă de împrumutul pentru apă

Administrația locală din Pașcani a scăpat de un împrumut împovărător. Este vorba despre un credit de peste 4,2 milioane de euro, contractat în septembrie 2002 de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru noua aducțiune de apă a municipiului...

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile. Pe 11 octombrie, Biserica Sfântul Gheorghe organizează un eveniment de toamnă pentru localnici. "Un eveniment care reunește comunitatea sub semnul rugăciunii, al binecuvântării și al bucuriei de a fi parte din comunitate. Vă vor...

Șoferii, opriți la ieșirea din Pașcani pentru o anchetă rutieră. „De unde veniți și unde mergeți?”

Șoferii care circulă miercuri, 7 octombrie, pe DN 28A, la ieșirea din Pașcani spre Blăgești, au parte de o oprire mai puțin obișnuită. Mai multe autoturisme au fost trase pe dreapta, iar conducătorii auto au fost invitați să răspundă...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIEI DE CIRCULATIE, PRIMARIA PASCANI

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIEI DE CIRCULATIE, PRIMARIA PASCANI Vezi în direct aici petitiile discutate si voturile membrilor din comisia de circulație. Pe ordinea de zi sunt șapte proiecte. https://www.youtube.com/watch?v=8SGkjyDkI4g

Un dereglat din Hârlău a amenințat cu moartea un polițist și un jandarm și a fluturat un cuțit în timpul intervenției. Instanța i-a dat...

Un bărbat a fost condamnat pentru două infracțiuni de ultraj după ce, în timpul unei intervenții a poliției și jandarmeriei, ar fi amenințat cu moartea un agent de poliție și un jandarm și ar fi fluturat un cuțit în...

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă "Vrei să faci bine și să te implici în comunitate? Te invităm să te alături echipei noastre de voluntari! Împreună ne vom implica în acțiuni...

Actele românilor devin 100% digitale: MAI anunță calendarul de lansare pentru aplicația RO Wallet

Din 2027, portofelul digital RO Wallet va permite românilor să își păstreze actele oficiale direct pe telefon. Dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ca parte a portofelului european de identitate digitală, aplicația va putea fi folosită pentru legitimare rapidă...

Facturile la energia electrică cresc din toamnă. Estimările AEI pentru perioada următoare

Asociația Energia Inteligentă (AEI) a realizat o reevaluare a costurilor pentru noile contracte de energie destinate populației. Această analiză vine în contextul prelungirii stării de alertă pe piață, al cotațiilor volatile la gaze și al evoluției cursului valutar.  Președintele organizației,...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
65%
1.9m/s
0%
J
27 °
vin
27 °
S
20 °
D
23 °
lun
11 °

Niciun articol afișat