Joi, 28 februarie, pompierii din toata tara sunt in sarbatoare. Peste doua zile se implinesc 80 de ani de la infiintarea Protectiei Civile in Romania. Mai exact, pe 28 februarie 1933, Regele Carol al II-lea a semnat Inaltul Decret Regal cu numarul 468 care stabilea aprobarea “Regulamentului apararii pasive contra atacurilor aeriene”, document prin care Apararea Civila din Romania a devenit o arma de sine statatoare.
Cu aceasta ocazie, Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta “Mihail Grigore Sturdza” al Judetului Iasi organizeaza o serie de activitati la care vor participa pompieri din Pascani, Harlau, Targu Frumos si Iasi.
Colonelul Sandu Vornicu, a declarat ca si subunitatea din Pascani va sarbatori prin organizarea “Zilei Portilor Deschise”. Acesta a mai precizat ca “Ziua Protectiei Civile” este o zi speciala pentru toti pompierii pascaneni si ca o parte din angajatii ISU vor participa la Iasi, la intrecerile sportive organizate de catre Inspectorat.
Activitatile care vor avea loc la nivelul ISU Iasi de „Ziua Protectiei Civile” sunt:
„1. Organizarea şi desfăşurarea unei misiuni de distrugere a muniţiei neexplodate, activitate la care sunt invitaţi reprezentanţi mass-media – 27.02.2013 ora 930 în localitatea Ţipileşti, comuna Popricani.
2. Organizarea de întreceri sportive în cadrul „Cupei Protecţiei Civile” – tenis de masă, şah, minifotbal.
3. „Ziua Porţilor Deschise” în subunităţile proprii din municipiile Iaşi, Paşcani şi din oraşele Târgu Frumos şi Hîrlău – 28.02.2013, orele 900-1600.
4. Organizarea şi desfăşurarea unor exerciţii demonstrative de intervenţie la urgenţă radiologi-că şi la accident în care sunt implicate substanţe chimice periculoase – 28.02.2013, ora 11 00, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt (în faţa Primăriei municipiului Iaşi).
5. Organizarea unei expoziţii cu tehnica de protecţie civilă din dotarea I.S.U.J. Iaşi – 28.02.2013, ora 11 00, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt (în faţa Primăriei municipiului Iaşi)”, se arata intr-un comunicat de presa, trimis pe adresa redactiei.