Ziua școlii la Liceul Tehnologic “M. Busuioc”

Liceul Tehnologic “M. Busuioc” din Paşcani a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Copii, părinţi, bunici şi cadre didactice, cu toţi au participat la un spectacol artistic realizat cu ocazia împlinirii a 35 ani de la deschiderea unităţii de învăţământ.

35 ani de învăţământ la Liceul Tehnologic “M. Busuioc”. Instituţia de învăţământ şi-a deschis larg porţile pentru ca reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar şi administraţiei locale să poată vizita atelierele în care elevii îşi desfăşoară activitatea. Printre sălile gazdă s-a aflat laboratorul de chimie unde oaspeţii au făcut alături de elevi experimente cu baloane.

Şi la atelierul tehnic, vizitatorii au admirat modele de sisteme de iluminat public hibrid alcătuit din panou solar şi generator eolian. Activitate a fost şi în atelierul de croitorie sau coafură. O supriză pentru musafiri a fost făcută de elevii clasei a IX a de la Mecanică. Tinerii şi-su întrecut forţele în arta culinară şi au preparat cele mai gustoase prăjituri cu care şi-au servit oaspeţii.

La ora 11.00 acţiunea s-a mutat la Clubul Copiilor din municipiu. Evenimentul a fost deschis de directorul unităţii de învăţământ, Elena Panţiru, care a prezentat un scurt istoric al activităţilor desfăşurate în cei 35 ani de existenţa şi evoluţia unităţii de învăţământ de la Şcoală Gimnazială la Liceul Tehnologic.

Printre invitaţi s-au aflat viceprimarul, Gabriela Nedelcu, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, Cristinel Iordachiaoaiei şi de la Poliţia de Proximitate care au felicitat cadrele didactice pentru activitatea desfăşurată.

În cadrul evenimentului, conducerea şcolii a oferit diplome de recunostiinta partenerilor şi colaboratorilor instituţiei de învăţământ. Printre cei care au primit diplome s-au aflat reprezentanţi ai Complexului de Servicii Sociale “M. Sadoveanu”, Şcoala Gimnazială din Ciohorăni, Şcoala din Muncelul de Sus şi Clubul Copiilor.

Spectacolul artistic a fost deschis de copii de la Grădiniţa nr. 6. Prichindeii energici, îmbrăcaţi în costum popular au dansat pe melodii populare sau uşoare.

Elevii clasei I au interpretat un dans al toamnei, iar Elena şi Răzvan a adus zâmbetul pe buze celor prezenţi în sală cu un număr de comedie.

Evenimentul a fost încheiat de corul şcolii care a interpretat melodii româneşti, uşoare şi populare, dar şi piese din repertoriul internaţional.

Menţionăm că unitatea de învăţământ şi-a deschis porţile în toamna anului 1981 sub numele de Şcoala Generală nr. 6. În anul 1994 a fost numită după învăţătorul Mihai Busuioc, iar în 2001 a devenit Grup Şcolar “ M. Busuioc”. Unsprezece ani mai târziu, în 2012 a devenit Liceul Tehnologic „M. Busuioc”.

PULSUL ZILEI

Elevi din Pașcani, premiați pentru rețete tradiționale românești – FOTO

Două liceele din municipiul Pașcani au participat zilele trecute la concursuri cu tradiție, pe teme culinare, la Iași. Mai exact, echipe de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga au fost la Concursul Gastronomic Studențesc – „Tradiție...

Investiții pentru un padoc la Târgu Frumos

Administrația din Târgu Frumos face demersuri pentru autorizarea padocului unde sunt adăpostiți câinii fără stăpân. În ședință de marți, 20 octombrie, la propunerea primarului a fost aprobată o rectificare bugetara prin care au fost alocați peste 120.000 de lei.  Banii...

Patru persoane, reținute în dosarul traficului de minori de la Centrul de Plasament Verșeni

Patru persoane, o femeie și trei bărbați cu vârste între 17 și 32 de ani, au fost reținute in cazul traficului de minori si droguri, ieșit la iveală la Centrul de Plasament din Verseni, comuna Miroslovesti. Două persoane minore...

Nu avem adăposturi, dar avem indicatoare de adunare sub cerul liber

În caz de cutremur, incendiu sau alte situații de urgență, angajații unor instituții și servicii din subordinea Primăriei Pașcani au acum puncte de adunare semnalizate. Indicatoarele au fost amplasate în mai multe zone, inclusiv la sediul Primăriei, Finanțelor și...

O nouă încercare de a angaja un cardiolog la Spitalul Municipal Pașcani. Instituția caută doi medici – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani încearcă din nou să angajeze medici cardiologi, după mai multe demersuri fără nici un rezultat. De această dată, unitatea medicală a scos la concurs două posturi: unul de medic specialist în cardiologie și unul...

Trei profesori au fost eliminați din cursa pentru șefia școlilor din Iași. În joc au mai rămas 216 candidați. La a doua probă 40...

Rămân 216 candidați în cursa pentru conducerea școlilor din județul Iași, după ce trei profesori nu au reușit să obțină nota minimă 7,00 la proba de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară. Rezultatele sunt semnificativ mai bune...

O nouă avarie pe aducțiune de apă. Se întrerupe furnizarea de apă la Pașcani

O nouă întrerupere a furnizării apei în municipiul Pașcani. Apa a fost întreruptă la robinete miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 13:00, iar furnizarea ar urma să fie reluată joi, 22 octombrie, dimineața sau după ora 13:00. Operatorul ApaVital...

Tânăr găsit fără suflare la Ciohorăni

Tragedie în localitatea Ciohorăni la sfârșitul săptămânii trecute. Un tânăr de 22 de ani a fost găsit fără suflare într-o hală din spatele Primăriei din localitate. Descoperirea ar fi fost făcută chiar de apropiații bărbatului în vârstă de 22...

Pășcăneanul, Florin Bucșă, a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași

Pășcăneanul Florin Bucșă de la USR a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași. Anunțul a fost postat pe rețelele de socializare în cursul zilei de 21 octombrie a.c., după ce cu o zi înainte a demisionat și...

Prefectura Iași nu ajunge la PSD: postul ar urma să fie ocupat de Petru Movilă, trecut prin PD, PDL și PMP. Social-democrații intră la...

Postul de prefect al județului Iași ar urma să îi revină lui Petru Movilă, fost deputat de Iași în patru mandate, trecut pe rând prin PD, PDL și PMP. Numirea vine odată cu instalarea Guvernului Luca Niculescu, învestit marți,...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.6 ° C
14.6 °
14.6 °
90%
4.3m/s
58%
mie
14 °
J
15 °
vin
14 °
S
16 °
D
15 °

Niciun articol afișat