Ziua zonelor umede

S3900010

 

Ziua Zonelor Umede este marcată prin manifestări anuale care se desfăşoară în 2 februarie – dată în care a fost semnată în 1971 la Ramsar, în Iran, “Convenția asupra Zonelor Umede de Importanţă Internaţională, în special ca habitat pentru păsările acvatice”. Scopul tratatului este a asigura cadrul cooperării internaţionale în vederea conservării habitatelor din zonele umede şi utilizării raţionale a resurselor oferite de acestea. Convenția a intrat în vigoare în anul 1975, în prezent sunt 157 de state semnatare cu 1702 situri Ramsar ce ocupă o suprafaţă de 152,98 milioane hectare. Romania a aderat la Convenția Ramsar prin Legea nr. 5 / 1991.

Zonele umede sunt întinderi de bălţi, mlaştini, turbării, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastră sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină a căror adâncime la reflux nu depăşeşte 6 m.

Sistemul Hidrotehnic Independent Pașcani, amplasat partea de nord-est a Moldovei, având în administrare 372 km cursuri de apă, majoritatea afluenți ai Siretului, precum şi cursul acestuia pe teritoriul gospodărit.

Pe teritoriul administrat de Sistemul Hidrotehnic Independent Pașcani nu au fost declarate Situri Ramsar, dar cursul râului Siret, în zonele cu diversitate biologică mare,  a fost declarat sit de importanţă comunitară (SCI) şi arie de protecţie specială avifaunistică (SPA). Majoritatea speciilor care constituie obiectivele de conservare ale celor două categorii de arii Natura 2000 sunt specii care utilizează habitate de zone umede.

Aria de protecţie specială avifaunistică ROSPA0072 Lunca Siretului Mijlociu are o suprafaţă de 10.455ha şi a fost desemnată prin H.G. nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, modificată şi completată de H.G. nr. 971/2011. Acest sit Natura 2000 a fost instituit ca urmare a identificării unui număr de 26 specii cuprinse în Anexa 1 a Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 2009/147/EC privind conservarea păsărilor sălbatice, adoptată în decembrie 2009. Pe suprafaţa în care s-a instituit regimul de ariei protejată au fost semnalate şi 19 specii de păsări cu migraţiune regulată.

ROSPA0072 Lunca Siretului Mijlociu se întinde pe teritoriul a trei judeţe Neamţ (52 %), Iaşi (31 %) şi Bacău (17 %). Habitatele caracteristice zonelor umede ocupă 19 % din suprafaţa ariei circa 1986,45 ha. Acest sit are legături funcţionale determinate de situarea pe cursului râului Siret – principalul coridor de migraţie est-carpatic cu siturile, ROSPA0063 –  Lacurile de Acumulare Buhuşi-Bacău-Bereşti  şi  ROSPA0071 – Lunca Siretului Inferior.

Dintre păsările care cuibăresc în aria de protecţie avifaunistică menţionăm specii rare cum sunt buhaiul de baltă (Botaurus stellaris),  barza neagră (Ciconia nigra) şi  stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax) iar dintre cele cu migraţie regulată raţa cu cap castaniu (Aythya ferina), corcodel cu gât roşu (Podiceps grisegena) şi fluierar cu picioare verzi (Tringa nebularia).

ROSCI 0378 Râul Siret între Paşcani şi Roman a fostdesemnat prin Ordinul nr. 2387/2011 al Ministrului Mediului şi Pădurilor, pentru modificarea şi completarea Ordinului Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 1964/2007,  privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Acest sit Natura 2000 are o suprafaţă de 3711 ha şi are ca obiective de conservare 9 specii de faună de interes comunitar, enumerate în Anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE(Directiva referitoare la conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice) – dintre acestea 7 specii sunt caracteristice habitatelor din zonele umede: vidra(Lutra lutra); triton cu creastă(Triturus cristatus); izvorașul cu burtă roșie(Bombina bombina), izvorașul cu burtă galbenă(Bombina variegata); ţestoasa europeană de apă(Emys orbicularis); zvârlugă  (Cobitis  taenia) și  boarța(Rhodeus sericeus amarus). Situl se întinde pe teritoriul județelor Iaşi (39 %) şi Neamţ (61 %), iar habitatele de zone umede caracteristice regiunii biogeografică continentală ocupă 29 % (1076.19 ha) din suprafaţa ariei naturale protejate.

Vegetaţia naturală din luncă sunt zăvoaiele care bordează cursul apei fiind alcătuite, în principal, din  plopi și sălcii (Populus alba, P. nigra, Salix alba). Stratul arborescent este bietajat, etajul superior de 20-25 m este constituit din plop argintiu,plop negru, frasin, iar etajul inferior de 15-18 m este din salcie albă, răchită,arin negru,arin alb. Stratul arbustiv dezvoltat şi dens cuprinde răchită roşie, salcie mirositoare, salcie de nisipuri,lemn câinesc, cruşin,sânger,călin,porumbar,păducel. Tot aici ca liane se întâlnesc viţă sălbatică,hamei și curpen de pădure. Aceste habitate sunt caracteristice zonelor umede, nu au importanță economică mare din punct de vedere al exploatării materialului lemnos. Aceste zone sunt extrem de importante pentru protecția malurilor și atenuarea viiturilor. De asemeni suprafețele ocupate de zăvoaie oferă condiții favorabile unui număr mare de specii de faună.

Vegetaţia din albia minoră este formată din plante higrofile si hidrofile prezente în zonele umede. Speciile reprezentative sunt Carex riparia (rogoz), Scirpus lacustris (pipirig mare), Phragmites communis (trestie), Alisma plantago (limba broaştei), Sagittaria sagittifolia (săgeata apei), Potamogeton natans (broscăriţa).

Sistemul Hidrotehnic Independent Pașcani administrează, parțial, cursul de apă al râului Moldova într-o zonă declarată sit de importanță comunitară ROSCI0363prin Ordinul nr. 2387/2011 al ministrului mediului şi pădurilor, pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1964/2007, privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Pe teritoriul acestei arii naturale protejate au fost identificate 10 specii de faună de interes comunitar dintre care 9 taxoni utilizează habitatele din zonele umede: vidra(Lutra lutra); triton cu creastă(Triturus cristatus); izvorașul cu burtă roșie(Bombina bombina), izvorașul cu burtă galbenă(Bombina variegata); zvârlugă  (Cobitis  taenia), boarța(Rhodeus sericeus amarus), dunarinţa (Sabanejewia aurata), petrocul (Gobio uranoscopus)și mreana  vânătă (Barbus  meridionalis). Situl cuprinde suprafețe situate în județele Suceava (14%), Iași (54 %) și Neamț (32 %). Habitatele caracteristice zonelor umede ocupă în cadrul acestui sit un procent de 34 % (1093,10 ha). În lunca Moldovei sunt prezente zăvoaie care cuprind plop alb (Poppulus alba),  răchită (Salix fragilis) și subarboret de cătină albă (Hippophae rhamnoides). În zonele mlăștinoase sunt prezente specii ca papura (Typha sp.), rogozul (Carex sp.), piciorul cocoșului (Ranunculus sp.), broscăriţă (Potamogeton sp.), mătasea broaştei (Spirogyra sp.), trestia (Phragmites communis), lintiţa (Lemna trisulca), troscotul de baltă (Polygonum amphibium), săgeata apei (Sagittaria sagittifolia), luminița de seară (Oenothera biennis).

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
nori împrăștiați
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
69%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
12 °

Niciun articol afișat