12 salarii în loc de 5: despăgubiri uriașe pentru angajații firmelor în insolvență? Calcul ipotetic: zece companii mari ar putea primi peste 100 milioane euro

Ministerul Muncii vrea să modifice legea care reglementează Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, acel fond din care se achită salariile angajaților atunci când firma la care lucrează intră în insolvență.

Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, pentru companiile strategice aflate în insolvență (din domenii precum energie, transport, comunicații, sănătate sau apărare), perioada de despăgubire s-ar putea extinde de la 5 la 12 luni, iar plafonul maxim ar fi raportat la 12 salarii medii brute pe economie, față de 5 salarii cât este în prezent.

În condițiile în care salariul mediu brut a ajuns în august 2025 la aproximativ 9.000 de lei, dacă proiectul va fi adoptat, despăgubirea maximă pentru un angajat dintr-o companie strategică aflată în insolvență ar putea ajunge la circa 108.000 lei (21.600 euro). Spre exemplu, pentru o firmă cu 500 de salariați, sprijinul s-ar ridica la aproximativ 54 milioane de lei (10,8 milioane euro). 

Dacă zece companii mari ar solicita astfel de plăți într-un an, presiunea asupra Fondului de garantare ar putea depăși jumătate de miliard de lei, adică peste 100 milioane de euro, bani proveniți din contribuțiile tuturor angajatorilor activi.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Tichetele sociale de Paște și Crăciun nu sunt cadouri electorale! PSD-ul insistă, primarul Pintilie refuză. Alte primării au grijă de cei cu venituri mici

Organizația PSD Pașcani insistă ca persoanele cu probleme sociale să primească tichete alimentare de Paști și Crăciun. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost respins deja, dar inițiatorii au revenit cu un alt proiect care ar urma...

Atenție unde parcați mașinile! A început curățenia de primăvară în Pașcani – FOTO

Odată cu încălzirea vremii, a început curățenia de primăvară în municipiul Pașcani, iar șoferi sunt rugați să fie atenți unde își lasă mașinile în următoarele zile. În această perioadă se desfășoară lucrări de curățare a rigolelor și de spălare a...

Exercițiu de evacuare în caz de cutremur la Colegiul Sadoveanu Pașcani

Soneria de la Colegiul Sadoveanu din Pașcani a anunțat miercuri, 4 martie, nu doar începutul pauzei ci și un exercițiu de evacuare în caz de cutremur. A fost vorba despre o simulare organizată de școală și pompieri pentru a verifica...

Și Hârlăul scapă de „păcănele”. Consultare publică pe pagina primarului

  „Păcănelele” vor fi interzise și în orașul Hârlău! Este titlul anunțului prin care cetățenii orașului sunt invitați să completeze un chestionar online în acest sens, pe pagina de Facebook a primarului Radu Curcă. Edilul a propus eliminarea sălilor de...

Ce mai cumpără Primăria Pașcani: servicii de toaletare arbori, consumabile și diferite lucrări

In aceste zile, Primăria Pașcani a deschis o nouă listă de cumpărături. Pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice au fost publicate mai multe achiziții atât pentru diferite lucrări, cât și pentru consumabile. Pe lista de cumpărături se regăsesc servicii de...

Spectacol de Ziua Mamei, pregătit de elevii și profesorii de la Aria Academy Pașcani (P)

Ziua Mamei este unul dintre cele mai așteptate momente ale începutului de primăvară, iar în această perioadă, copiii din Pașcani și împrejurimi pregătesc, cu emoție, spectacole dedicate celor care le sunt mereu alături. La Aria Academy din municipiu elevii au...

Primăria Sirețel premiază bunii platnici printr-o tombolă. Plătește la timp și câștigă

După majorarea taxelor și impozitelor locale, primăriile caută metode pentru a-i determina pe contribuabili să își achite datoriile. Primăria comunei Sirețel vrea să încurajeze plata la timp a taxelor și impozitelor locale printr-o campanie cu premii pentru contribuabili. Este vorba...

Elevi și profesori de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, schimb de experiență în Școala de nevăzători din Belgrad, Serbia

Mobilitate internațională de grup pentru elevi cu dizabilități vizuale din cadrul Liceului Special Moldova și job shadowing în Școala de nevăzători din Belgrad, Serbia Cinci elevi cu dizabilități vizuale din cadrul Liceului Special Moldova, Târgu Frumos, Iași însoțiți de trei...

Echinocțiu de primăvară 2026. Când are loc și ce simbolizează

Echinocțiul de primăvară 2026 marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul Pământului, deplasându-se de la sud spre nord. Înclinarea axei Pământului este cea care produce această deplasare spre nord a traiectoriei aparente a Soarelui pe cer în această perioadă a...

Schimbare radicală la amenzi: persoanele sancţionate nu mai pot plăti jumătate din suma minimă

Guvernul schimbă legea amenzilor. Cine va fi sancţionat nu mai scapă cu jumătate din suma minimă prevăzută de lege, trebuie să plătească jumătate din cât scrie poliţistul în procesul-verbal. În unele cazuri, asta înseamnă şi două mii de lei...
Paşcani
câțiva nori
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
74 %
1.8kmh
23 %
J
12 °
vin
8 °
S
8 °
D
9 °
lun
8 °

Niciun articol afișat