16.25, ora la care micuțul Ianis a murit, nefiind primit la UPU. Cine l-a omorât cu zile?

Anchetă pe toate planurile la Paşcani, în urma morţii subite şi revoltătoare a lui Ianis Mahu, băieţelul de 7 ani cu varicelă. Direcţia de Sănătate Publică a trimis echipa de inspecţie şi cea epidemiologică atât la spital, cât şi la instituţia de învăţământ unde era înscris băiatul, iar Poliţia a fost sesizată de către unitatea medicală, fiind vorba de o moarte suspectă. Mai mult chiar, apare o nouă ipoteză în privinţa cauzei morţii lui Ianis. Ar putea fi vorba de un şoc toxico-septic, care poate apărea în cazul copiilor care suferă de varicelă. În aceste situaţii, protocoalele medicale spun clar că pacientul trebuie internat la Terapie Intensivă, la Unitatea de Primire Urgenţe. Dar, în cazul lui Ianis, nu a fost aşa. Apar, în aceste condiţii, mai multe întrebări. A murit Ianis cu zile? Unde s-a greşit: la modul în care s-a comunicat de la 112 cu familia? La spital? Iar de aici, cine anume a greşit? Sunt întrebări la care şeful Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Liviu Stafie, are obligaţia de a răspunde cât mai urgent milioanelor de părinţi din Iaşi şi din ţară care au citit ieri îngroziţi relatările despre acest caz revoltător.

 

După decesul subit al băiatului de 7 ani, iniţial au existat suspiciuni de meningită meningococică, boală contagioasă şi foarte gravă, care poate fi fatală. Analizele preliminare au exclus însă ieri acest diagnostic. „Noi am fost ieri (28 noiembrie, n.r.) informaţi de către medicul infecţionist de la spital de decesul copilului. Am recoltat probe în momentul în care s-a făcut necropsia de la Institutul de Medicină Legală, probe duse la Spitalul de Boli Infecţioase. Nu este vorba despre o meningococemie. Posibil să fi fost vorba despre o suprainfecţie, o complicaţie. Decesul ar fi survenit ca urmare a unui şoc toxico-septic, dar deocamdată aşteptăm rezultatul analizelor“, a declarat Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi.

Pediatria nu are UPU

Potrivit manualelor de specialitate, factorul de risc pentru sindromul de şoc toxic streptococic la copii este varicela. Lezarea veziculelor variceloase prin grataj poate conduce la o infecţie a pielii cu streptococul de grup A, crescând riscul de apariţie al sindromului la copii. Din cauza faptului că sindromul de şoc toxic poate progresa rapid şi poate dezvolta complicaţii serioase, tratamentul se face întotdeauna la spital, sub monitorizare atentă. Tratamentul la terapie intensivă este necesar când pacientul are semne de şoc sau are dificultăţi în respiraţie. Dar, în cazul lui Ianis, medicii par să fi uitat de manuale.

Copilul a fost internat la secţia de pediatrie, care nu are unitate de primire urgenţe. Nu a fost internat la UPU la Paşcani. Neşansa lui Ianis a fost, se pare, vârsta. Nu era adult, deci nu putea fi internat acolo. „La spital, medicul de gardă nu l-a primit la urgenţă. L-au urcat la etajul 5, la secţia de pediatrie“, a povestit Adrian Popoaia, tatăl adoptiv al copilului.

 

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
nori împrăștiați
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
77%
1.5m/s
0%
S
15 °
D
17 °
lun
14 °
mar
12 °
mie
12 °

Niciun articol afișat