Fabricat in Pascani: ,,Ioana – supermarketul copiilor”, un brand in dezvoltare nationala – VIDEO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dacă în urmă cu 20 de ani Paşcaniul avea o forţă industrială de invidiat, acum a ajuns precum un deşert din aces punct de vedere. Fabrici de importanţă republicană, cum erau numite pe atunci, sunt astăzi ruine. Unele la modul propriu, precum fabrica de zahăr „Nectar”.

Altele, Retrom sau Integrata, sunt nişte clădiri goale sau în care abea dacă se mai învârte câte un strung, ca la Scudas. Fabrica de perdele „Siretul” sau fosta Uzină de Reparaţii Vagoane sunt şi acestea într-o situaţie jalnică faţă de ceea ce au reprezentat odată. În acest peisaj economic sumbru, într-un Paşcani dezindustrializat, o firmă privată se încăpăţânează să ducă mai departe tradiţia industrială a oraşului, să se dezvolte an de an, să facă performanţă. Performanţă în oţel. La o margine de oraş, parcă simbolic amplasată lângă rămăşiţele fostului „Nectar”, halele de producţie şi depozitare ale Proinvest Group SRL trec aproape neobservate. Din exterior cu greu îţi poţi imagina că aici lucrează peste 150 de oameni, că nivelul tehnologic este unul de vârf, că firma realizează cifre de afaceri ameţitoare, că produsele sale, care poartă marca „Fabricat în Paşcani”, sunt lider de piaţă în România şi chiar exportate.

Performanţă în oţel

La Proinvest Group, sub marca proprie MBS, se prelucrează oţelul, de la acoperişuri de ţiglă metalică, jgheaburi şi burlane, tablă cutată, profile zincate, până la proiectarea şi construcţia de sisteme complexe de clădiri industriale.

În câteva domenii păşcănenii de la Proinvest au fost deschizători de drum în România, în altele sunt lideri de piaţă. Stând de vorbă cu directorii firmei afli că la Paşcani s-a fabricat pentru prima oară în ţară un produs special, cu un potenţial de creştere pentru viitor. Este vorba despre panouri fonice, care sunt amplasate pe marginea şoselelor de centură şi a autostrăzilor pentru a absorbi zgomotul traficului auto.
În aşteptarea autostrăzilor româneşti, primele astfel de panouri fabricate la Paşcani sunt deja montate pe şoseaua de ocolire a Sibiului. Parapeţii pentru poduri şi drumuri sunt o altă gamă de produse în care se investeşte mult la Proinvest Paşcani şi care vor „exploda” pe piaţă în următorii ani.

Lider national in profile zincate

După 5 ani de la începerea producţiei de profile zincate, Proinvest Group a ajuns astăzi cel mai important producător din România de astfel de repere, folosite în construcţii metalice. Dealtfel, construcţiile metalice au consacrat fabrica păşcăneană. Specialiştii de aici au brevetat sisteme de clădiri, hale metalice folosite ca spaţii de producţie, depozitare, birouri sau pentru locuit, cu sufixul Kit. EasyKit sunt clădiri realizate din profile uşoare, EuroKit din profile grele, MultiKit sunt clădirile etajate, SiloKit- silozurile pentru agricultură, MobilKit-containere, FamilyKit- case prefabricate din metal şi aşa mai departe.

Halele metalice merg bine la export

Şi pentru că suntem la „Fabricat în Paşcani” trebuie spus că halele metalice sunt cel mai bun produs de export al fabricii.
Anul trecut au fost ridicate două complexuri de hale, unul în Polonia şi unul în Republica Moldova, în valoare de circa 2 milioane de euro. Cel mai bun mod de înţelegere al activităţii de la Proinvest Paşcani este să vizitezi halele. Nu întâmplător, ghid ne-a fost directorul de calitate, Costel Beciu. Punctul de start este depozitul de materii prime.
De aici, rolele imense de tablă de oţel iau drumul secţiilor pentru prelucrare. Urmează secţia de prelucrare a profilelor zincate. Un utilaj automatizat este deservit doar de 2 muncitori, care programează şi supraveghează echipamentul. Văzând cum funcţionează totul începi să înţelegi cum e cu activitatea la Proinvest Paşcani. Imaginea este cu totul alta decât în alte fabrici păşcănene, precum Scudas sau la Uzină.
În halele Proinvest nimic nu este unsuros sau murdar. Oameni şi maşini lucrează în acelaşi ritm, neperturbat. Nimeni nu bate cu ciocanul, nici măcar în secţia de tinichigerie.

Investitii intr-un ritm incredibil

În afară de automatizare, vizita în halele fabricii mai scoate la iveală un element care contribuie la performanţa Proinvest Group. Ritmul incredibil de investiţii.
Doar într-o secţie au fost montate două utilaje noi, la începutul lunii septembrie. Aici se fabrică profiluri înalte, folosite mai ales la confecţionarea acoperişurilor de hale precum cele de la supermarketuri. La ce ajută investiţiile? La competitivitate. Achiziţionarea unui utilaj de fâşiat a făcut ca o comandă de profil să poată fi onorată şi în 3 zile.
Acum aproape un an dura şi o lună de zile. Pentru că din rola de oţel nu puteau fi tăiate la Paşcani fâşiile la dimensiunea necesară, acestea erau comandate în străinătate. În aceeaşi divizie se fabrică şi un alt produs pe care Proinvest pariază în viitor: spalieri pentru cultura viţei de vie. Într-o altă secţie descoperim profiluri metalice care sunt folosite ca armătură pentru tâmplăria PVC. Clientul este firma Rehau, unul dintre liderii europeni în domeniu.
Directorul Beciu ne spune că este foarte probabil ca profilurile metalice fabricate la Paşcani să fie cerute şi de alţi mari producători. Răspunsul la întrebarea de ce au atât de mare succes clădirile metalice fabricate de Proinvest Paşcani îl aflăm într-o astfel de hală. Este un EasyKit, adică o construcţie din profile uşoare, folosită ca depozit. În paranteză fie spus, sistemul de rafturi este tot un produs nou al proiectanţilor firmei păşcănene.
Cea mai spectaculoasă secţie este cea în care se confecţionează reperele grele. Zeci de sudori şi lăcătuşi prelucrează metalul obţinând grinzi de oţel pentru realizarea construcţiilor metalice mari. Şi aici, mare parte din activitate este automatizată.

Investitori cu viziune

Dar, cine este, în definitiv, Proinvest Group, SRL-ul din Paşcani care a ajuns să concureze firme multinaţionale? Înfiinţată în anul 2000 de către soţii Petronela şi Vasile Sandu, firma a oferit la început servicii de proiectare în construcţii. După câţiva ani se consacrase pe piaţa locală ca producător de tâmplărie PVC şi prin montajul sistemelor de acoperiş tip ţiglă metalică de la Lindab. Punctul de cotitură spre marile afaceri a fost în 2005, când a început producţia de structuri metalice.
Atunci, cu ocazia sărbătoririi a 5 ani de existenţă ai firmei, soţii Sandu îşi anunţau proiectele pentru următorii ani. Oameni de afaceri consacraţi din Paşcani au zâmbit ironic când Vasile Sandu anunţa pentru 2010 o cifră de afaceri de 10 milioane de euro. Nu doar că „profeţia” a fost îndeplinită, dar cifra a şi fost depăşită: 12,8 milioane de euro-cifra de afaceri pentru 2010.

Anul acesta previziunea este că cifra de afaceri va depăşi 17, 5 milioane de euro, iar la anul Proinvest Group ar putea ajunge din urmă la cifra de afaceri cele mai puternice societăţi din oraş, Kosarom şi Rompak. Pentru a creşte producţia, gama şi calitatea produselor, Proinvest a investit în acest an 1 milion de euro, cu 30% mai mult ca în 2010. Până în 2015 suma investită în firmă va ajunge la 17 milioane de euro.
Pentru a ţine pasul cu producţia, în afară de investiţia în utilaje, mai e nevoie de ceva: investiţia în oameni. Acum fabrica are 175 de salariaţi. La anul se preconizează 200. În afară de recrutarea de personal din alte oraşe, inclusiv pentru funcţii de conducere, Proinvest Group are în vedere să deschidă propria şcoală de ucenici mai ales pentru meseriile de viitor în fabrică: lăcătuşi şi sudori. Şi nu o ucenicie de faţadă, ci una serioasă, aşa cum se făcea odinioară. Cu trei ani de practică alături de meseriaşii din fabrică şi cu obligaţia de a rămâne trei ani angajat la firmă.

Orizont – newspascani.ro

PULSUL ZILEI

Cât costă reabilitarea termică a unui bloc la Pașcani

Lucrările de reabilitare termică a blocului P1 de pe Aleea Grădiniței din Pașcani sunt estimate la peste 6,3 mil. lei, inclusiv TVA. Așa reiese din documentațiile și indicatorii tehnico-economici propuși spre aprobarea legislativului local la inițiativa primarului Marius Pintilie,...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară pe 18 august

Legislativul pășcanean este convocat in ședință extraordinara pe 18 august de la ora 09.00. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza P.Th + D.E. și a indicatorilor  tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: ”Eficientizarea Energetică Clădiri...

𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗥𝗼𝗴𝗼𝗯𝗲𝘁𝗲, 𝗱𝗲𝗽𝘂𝘁𝗮𝘁 𝗣𝗦𝗗: Un alt „reformist” închipuit, marca Alianței Bolofile: Costel Alexe de la Iași

L-am văzut pe domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, filmându-se pe un câmp și încercând să le explice ieșenilor că Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant de la Miroslava nu se mai construiește pentru că eu „l-am tăiat...

Rugby la Tătăruși: meci demonstrativ pentru copii și tineri, pe 22 august – VIDEO

Copiii și tinerii din Tătăruși sunt invitați să descopere rugby-ul în cadrul unui eveniment organizat sâmbătă, 22 august, la baza sportivă din comună. https://www.youtube.com/watch?v=f1igRD6yq_E&t=143s Activitatea începe la ora 10:00 și este organizată de Primăria Comunei Tătăruși, în parteneriat cu Clubul Sportiv...

Seri culturale la Tătăruși, pe 22 și 23 august. Muzică, dansuri și festivitatea de premiere a elevilor – VIDEO

Comuna Tătăruși organizează, în acest weekend, două seri dedicate muzicii și tradițiilor din Bucovina Mică. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” va avea loc pe 22 și 23 august, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”, începând cu...

Noi reguli pentru mașinile din Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu automobilele vechi și ce obligații apar pentru cele noi

Un nou regulament european privind vehiculele scoase din uz a intrat în vigoare joi și aduce schimbări importante pentru industria auto. Noile reguli stabilesc cerințe suplimentare pentru proiectarea, producția, colectarea și reciclarea automobilelor, cu obiectivul de a reduce risipa...

Un fost candidat la primărie a lăsat localnicii din Heleșteni fără curent electric. Fermierul a provocat un accident și a fugit de la fața...

Mirel Bortaș, un fost candidat la Primăria Heleșteni, a lăsat localnicii și vecinii fermieri fără curent electric după ce a provocat un accident. Aceștia susțin că bărbatul ar fi fost beat când conducea tractorul cu care a intrat într-un stâlp...

Guvernul cere recepția urgentă pentru proiecte PNRR

Premierul interimar Ilie Bolojan a solicitat joi, într-o teleconferință cu prefecții și reprezentanții instituțiilor din teritoriu, finalizarea și recepția urgentă a proiectelor de investiții finanțate prin PNRR, oferind un termen-limită de două săptămâni. În județul Iași, sunt în implementare...

ZDI: Unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare, interzis pe piață de Centrul Regional de Sănătate Publică Iași în urma unei alerte la nivel...

Conflict de proporții cauzat de unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare din România – Urigood Forte cu albastru de metilen. Producătorul acestui supliment a cerut la instanțele din București suspendarea unei decizii a Centrului Regional de Sănătate Publică...

Comunicat privind Finalizarea proiectului PNRAS „PNRAS Școala Gimnazială Miroslovești” (PNRR) – FOTO

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Beneficiar : ŞCOALA GIMNAZIALĂ, MIROSLOVEŞTI Titlul proiectului: PNRAS Scoala Gimnaziala Miroslovesti Cod proiect: F-PNRAS-2-2023-0444 Contract de finantare nr. 202/14.05.2024 Valoarea proiectului: 950.568,43 lei fonduri europene nerambursabile si sume aferente TVA 180.608  lei, ajutor financiar nerambursabil acordat în...
Paşcani
cer senin
19.8 ° C
19.8 °
19.8 °
44%
0.7m/s
0%
S
31 °
D
37 °
lun
36 °
mar
31 °
mie
25 °

Niciun articol afișat