2016 a fost anul cu cei mai mulţi copii abuzaţi sexual, în județul Iași

Terorizarea copiilor devine o obişnuinţă pentru familiile din judeţ. Bătaia, violul, abuzul psihic, neglijenţa, exploatarea prin muncă sunt la ele „acasă“.

Ultimul raport al Direcţiei Gene­rale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) arată că din ce în ce mai mulţi copii sunt victimele abuzurilor de orice fel. Specialiştii din domeniul asistenţei sociale, alături de psihologi, atrag atenţia că abuzurile sunt cu atât mai îngrijorătoare, cu cât majoritatea se produc în familie. Astfel, adulţii responsabili cu creşterea şi îngrijirea copiilor sunt, de fapt, cei care le distrug cea mai frumoasă perioadă a vieţii. „Aşa este dintotdeauna – copiii sunt abuzaţi chiar de părinţi, rude sau cunoscuţi din cauză că adulţii nu au o educaţie morală exemplară. Noi – comunitatea, societatea – trebuie să intervenim şi dacă vedem un copil la cerşit, de exemplu, să nu fim indiferenţi. Să ne gândim ce înseamnă pentru noi să fim respinşi, pentru că şi el, trimis fiind la cerşit, este respins şi abuzat“, a arătat Mihaela Ghircoiaş, psiholog pediatru.

Conform raportului menţionat, 2016 a însemnat creşterea numă­rului de victime pentru majoritatea formelor de abuz, cifrele de anul trecut descriind „un tablou“ oarecum similar celui din 2013. Astfel, abuzul fizic a făcut 134 de victime, cel psihic – 44 de victime, abuzul de tip trafic de minori a înregistrat 39 de victime, lipsirea de supraveghere a făcut 34 de victime, abandonul – încă şase victime, iar violenţa domestică, alte 26. Cele mai mari creşteri în raport cu 2015 au fost înregistrate în cazul abuzurilor de tip neglijenţă şi exploatare prin muncă. Peste 360 de copii, provenind din 151 de cazuri diferite, au fost neglijaţi, şi astfel au ajuns în atenţia autorităţilor, în unele cazuri, dintr-o familie fiind luaţi în grija statului câte 2-3 copii. Exploatarea prin muncă a făcut în 2016 peste 60 de victime, de două ori mai multe faţă de 2015. În total, 855 de copii din 478 de familii din judeţul Iaşi au fost abuzaţi în ultimele 12 luni. „O explicaţie pentru creşterea nu­mărului de copii abuzaţi este lipsa educaţiei. Pe de altă parte, mecanismele de semnalizare şi identificare a cazurilor în care copiii sunt victime ale abuzurilor s-au pus la punct, iar comunitatea se implică mai mult. Am avut, de exemplu, sesizări de la preoţii din sate, de la profesori, de la poliţişti, de la primari, de la oameni simpli, care ne semnalau diferite abuzuri. Să putem ajunge la fiecare copil abuzat este nevoie de noi toţi, nu doar de autorităţi“, a mai subliniat directorul adjunct al DGASPC.

Continuarea aici. 

PULSUL ZILEI

Analiza stării infracționale din Pașcani, la secret. Primarul a încercat să scape de jurnaliști! A mutat ședința în biroul său

Comportament dictatorial la Primăria Pașcani. Edilul municipiului, Marius Pintilie, a interzis accesul presei locale la ședința Comisiei Locale de Ordine Publică. Discuțiile au fost programate pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00. Alături de reprezentanții...

Câinii fără stăpân, capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău

Câinii fără stăpân au început să fie capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău. Administrația locală a reluat acest serviciu în luna octombrie, după încheierea unui nou contract pentru gestionarea animalelor fără stăpân. Acordul a fost semnat cu...

Peste trei infracțiuni pe zi la Pașcani. A crescut numărul furturilor 

La Pașcani s-au înregistrat cel puțin trei infracțiuni pe zi în ultimele nouă luni ale anului. Mai exact, au fost înregistrate 849 de infracțiuni conform unui raport de activitate al Poliției Municipiului Pașcani.  Datele arată o creștere a numărului de...

Ce facem cu deșeurile vegetale? 19.000 lei pentru un răspuns

Ce facem cu deșeurile vegetale? Este o întrebare la care administrația locală din Pașcani așteaptă un răspuns de la specialiștii în domeniu. Mai exact, Primăria caută un proiectant pentru întocmirea documentației necesare în vederea atribuirii activității de colectare a...

Constantin Gâlceavă – expoziție de pictură la Casa de Cultură Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să descopere universul artistic al pictorului Constantin Gâlceavă, în cadrul unei noi expoziții găzduite de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Vernisajul expoziției intitulate „Configurații” va avea loc joi, 5 noiembrie, de la ora 17:00, în sala...

Festivalul județean de colinde la Clubul Copiilor Pașcani. Se fac înscrieri

Colindele și tradițiile românești vor aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă la Pașcani, în cadrul Festivalului Județean de Colinde „Creștini, Crăciunul a sosit!”, organizat de Clubul Copiilor Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12...

Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani: „Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii”

Sâmbata, 7 noiembrie începând cu ora 11.00 în sala Arcadia va avea loc Simpozionul dedicat prozatorului Mihail Sadoveanu. Tema celei de-a LV-a ediție a simpozionului este ,,Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii’’. Prelegerile vor fi sustinute de lect. univ....

Drum închis temporar la Mircești, în zona trecerii peste calea ferată

Șoferii care au drum prin comuna Mircești trebuie să țină cont de o restricție temporară de circulație, instituită pentru ziua de 6 noiembrie. Traficul rutier pe DJ 208 va fi oprit în zona trecerii la nivel cu calea ferată,...

Deputatul Sorin Năcuță: Controlul ministrului Radu Oprea: în loc de lovitură de imagine, un simplu act politic ratat!

Decizia ministrului Apărării, Radu Oprea, de a trimite Corpul de Control la Direcția Generală pentru Armamente, pentru verificarea achizițiilor din Programul SAFE, ridică serioase semne de întrebare asupra motivației acestui demers. Ministrul are dreptul să dispună verificări, dar anunțarea publică...

Google pregătește o schimbare majoră pentru elevi! De ce dezactivarea AI ar putea bloca și căutările online

Google pregătește o schimbare importantă pentru școlile din învățământul preuniversitar, care vor putea restricționa accesul elevilor la instrumentele sale de inteligență artificială. Începând de anul viitor, funcțiile AI destinate elevilor din clasele K-12 vor fi dezactivate în mod implicit,...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.4 ° C
5.4 °
5.4 °
82%
3m/s
0%
J
11 °
vin
12 °
S
4 °
D
7 °
lun
4 °

Niciun articol afișat