21 noiembrie zi de sărbătoare. Vezi ce trebuie să faci de Ovidenie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși și catolici care în fiecare an pe data de 21 noiembrie marcheză Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Ovidenia sau Ziua Luminii, zi în care se aprind lumânări pentru cei morți și se împart plăcinte cu dovleac, vărzări și pește.  Se mai spune că în această zi începe, iarna. De asemenea, sunt localități unde în această zi se prăznuiește hramul comunității, bisericile și cimitirele fiind pline de credincioși care se roagă și dau de pomană. 

Creştinii ortdocşi şi catolici sărbătoresc marți, 21 noiembrie ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, cunoscută în popor mai cu seamă sub denumirea de Ovidenia.

Ovidenia este una dintre cele mai importante sărbători din Postul Crăciunului. Născută în familia evlavioşilor Ioachim şi Ana, la varsta de trei ani aceştia au prezentat-o pe Fecioara Maria la Templu, unde a fost primită de Marele Preot Zaharia, nimeni altul decât tatăl Sfantului Ioan Botezătorul.

Indiferent de ziua în care cade, de Ovidenia se aprind lumânări şi se face pomenirea morţilor. În această zi oamenii, în special cei de la ţară, obişnuiesc să pregătească plăcinte cu varză sau cu dovleac, pe care le împart de pomană. 

Aşa de populară a fost această sărbătoare încât zeci de biserici din toate marile zone geografice ale ţării au ca hram Ovidenia. O comună din apropiere se pregătește pentru această zi. Este vorba despre Valea Seacă.  

Din tradiții și popor se spune că în această zi, femeile încep să ungă cu usturoi pragul, ferestrele, ca să nu intre farmecele în casă.  Vremea de la Ovidenie, arăta semnele pentru iarna care stă să vină. Se credea că dacă ninge la Ovidenie, vom avea o iarnă grea. Dacă era cer senin, cu soare, prevestea o vară secetoasă. Dacă în acea zi, cerul era înnorat, fără ploaie, era semnul că va urma un an cu multe boli.

Se mai spune că la Ovidenii se deschide cerul, animalele capătă darul vorbirii, iar aceste minuni pot fi văzute doar de oamenii cu sufletele curate.

Lumânările aprinse în această zi ajung pe lumea cealaltă şi nu se vor stinge niciodată, iar lumina lor va călăuzi sufletele celor adormiţi.

PULSUL ZILEI

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE: În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră –...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...

Taxele de pod de pe Dunăre dispar de la 1 octombrie. România trece la noul sistem de taxare rutieră

Taxele pentru traversarea podurilor peste Dunăre de la Fetești și Vadu Oii vor fi eliminate începând cu 1 octombrie 2026, odată cu aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu...

Cât de mare a ajuns ”tigrul” Pașcani-ului

La finalul anului 2025 estimam că grupul ieșean PROINVEST valorează aproape 50 milioane de euro. Un nou audit al producătorului ieșean de tablă specială (audit făcut de celebra PriceWaterHouseCopoper) arată însă o valoare EBITDA de 8,5 milioane euro la...

Expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil, la Casa de Cultură Pașcani

Luni, 28 SEPTEMBRIE 2026 , ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției SINERGIE, expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil. Expun artiștii Alina Bica, Mihaela Bucur, Cristina Chiciuc, Roxana Ciobanu, Augustin Cojocaru, Mihaela Crăciun, Oana Florea Drăgoi, Constantin Gâlceavă,...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
78%
5.1m/s
0%
mie
13 °
J
19 °
vin
18 °
S
20 °
D
20 °

Niciun articol afișat