După zeci de ani petrecuți la catedră și generații întregi de elevi îndrumați, 27 de cadre didactice au fost sărbătorite la Pașcani, la începutul unui nou capitol din viața lor. Sindicatul „Spiru Haret” Iași a organizat duminică, 8 noiembrie, o festivitate dedicată profesorilor care au ieșit la pensie în anul școlar trecut.
Evenimentul a reunit dascăli din Pașcani, Târgu Frumos, Iași și din comunele învecinate, care au avut ocazia să se revadă și să sărbătorească împreună încheierea unei importante etape profesionale.
Organizatorii au pregătit un program artistic, iar profesorii au primit premii și flori, în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată și pentru anii dedicați educației.
Festivitatea a fost și un prilej de reîntâlnire între foști colegi, într-un moment în care experiența și munca dascălilor pensionari au fost puse în valoare de comunitatea din care au făcut parte.
