4.920 de absolvenţi de liceu încep azi bacalaureatul

Tot ce trebuie să ştiţi despre programul examenului şi condiţiile de participare.

Prima probă scrisă a examenului de bacalaureat se va desfăşura astăzi. Astfel, proaspeţii absolvenţi de clasa a XII-a vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura română. La nivelul judeţului Iaşi sunt înscrişi un număr de 4.920 de candidaţi, care au fost repartizaţi să susţină probele scrise în cele 15 centre de examen. 462 dintre candidaţi fac parte din rândul elevilor care nu au luat sau nu au susţinut examenul de bacalaureat în seria anterioară. „Examenul de bacalaureat reprezintă modalitatea esenţială de evaluare externă sumativă a competenţelor, a nivelului de cultură generală şi de specialitate atins de absolvenţii de liceu, rezultatele confirmând măsura pregătirii acestora. Mai mult decât atât, pentru o bună parte dintre absolvenţi miza educaţională a bacalaureatului este legată şi de opţiunea pentru alegerea unei cariere, prin admiterea la instituţii de învăţământ superior. În acest context, şi în acest an Inspectoratul Şcolar Judeţean a luat toate măsurile pentru ca desfăşurarea probelor scrise să decurgă în condiţii de normalitate, corectitudine şi profesionalism“, a declarat prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaş, inspector şcolar general.
Dintre cele 15 centre de examen, 11 dintre acestea sunt în Iaşi, unul în Târgu Frumos, un centru în Hârlău şi două centre la Paşcani.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
90%
1.9m/s
0%
S
18 °
D
17 °
lun
15 °
mar
9 °
mie
12 °

Niciun articol afișat