„Cum a fost azi la școală?”„Bine.”„S-a întâmplat ceva?” „ Nu.” – Acesta e schimbul de replici din multe familii când copilul se întoarce de la școală. După ce află că „totul e bine”, părintele se întoarce la rutina zilnică, iar copilul își vede de ale lui. Numai că, în următoarele zile, începe să adoarmă greu, îl doare burta înainte să plece la școală, se enervează din orice sau nu mai vrea să meargă la antrenamentul la care înainte abia aștepta să ajungă. Psihologul Sorin Porneală explică ce se modifică în comportamentul copiilor atunci când au probleme pe care nu le comunică părinților și în ce fel pot fi ajutați să povestească ceea ce îi deranjează.
Dacă ai un copil care a început să se poarte diferit în această perioadă de (re)acomodare la școală și suspectezi că se confruntă cu dificultăți, primul lucru la care trebuie să te raportezi pentru a-l înțelege e vârsta. Un elev din clasele primare nu are neapărat capacitatea de a spune „mă simt exclus”, „mi-e teamă” sau „mă afectează ceea ce se întâmplă cu colegii mei”. „La copiii din clasele primare (6-10 ani), suferința se manifestă aproape exclusiv prin corp și prin comportament, nu prin cuvinte, pentru că ei nu au încă maturitatea neurologică pentru introspecție emoțională. La această vârstă, copilul rareori va spune direct «mă simt exclus» sau «mi-e frică», de multe ori nici nu conștientizează asta clar,” explică psihologul.
În perioada gimnaziului, lucrurile se schimbă. „La preadolescenți și adolescenți (11+ ani) tabloul se schimbă, pentru că apar deja capacități cognitive și sociale mult mai complexe, dar și o presiune nouă, legată de imagine, apartenență la grup și identitate. Aici, semnele urmărite ar putea fi retragere socială, autocritică exagerată, somn tulburat sau lipsă de energie. Diferența esențială e că adolescentul poate verbaliza ce simte, dar de cele mai multe ori alege să n-o facă.”
Iată cele 5 semne care ar trebui să-ți dea de gândit:
1. Somnul și apetitul se schimbă fără o explicație clară
Un copil care are probleme cu somnul sau alimentația poate transmite că trece printr-o perioadă dificilă, mai ales dacă schimbarea apare brusc și nu există o explicație evidentă. „Oare minte atunci când spune că este în regulă?”- „E o întrebare pe care o aud tot mai des din partea părinților,și cred că primul lucru pe care trebuie să-l înțelegem e că un copil nu minte atunci când spune «totul e bine». Pur și simplu nu are încă vocabularul emoțional ca să exprime altceva. Așa că, în loc de cuvinte, vorbește prin comportament și aici trebuie să fim atenți”, e de părere psihologul.
Un astfel de semn trebuie privit în context. O noapte proastă sau o perioadă în care copilul mănâncă mai puțin nu spune, singură, povestea unei suferințe. Devine relevantă doar atunci când situația persistă. „Copilul care «e bine» la școală, dar deodată are probleme cu adormitul, se trezește noaptea sau refuză mâncarea (ori mănâncă mult mai mult ca să se liniștească) transmite ceva ce nu poate spune în cuvinte. Corpul vorbește când mintea nu găsește cuvintele potrivite”, completează Sorin Porneală.
2. Revine la comportamente problematice pe care le depășise
Poate părea ciudat ca un copil de 7 sau 8 ani care dormea singur să-și dorească din nou să se mute în patul părinților. Sau să le ceară frecvent ajutorul pentru lucruri pe care știe deja să le facă singur. La fel de neobișnuit e să aibă accese de plâns sau să înceapă să facă din nou pipi în pat ca atunci când era mai mic. Această regresie este temporară și nu trebuie privită ca un eșec al dezvoltării copilului, explică Sorin Porneală. „Un copil care redevine brusc mai «mic» decât vârsta lui semnalează o presiune internă pe care încearcă să o gestioneze regresând la un stadiu unde se simțea mai în siguranță”.