75 % din cantitatea de sare pe o care o mancam zilnic nici nu o vedem. Unde este „sarea ascunsa”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Organizatia Mondiala a Sanatatii atrage atentia lumii intregi sa reduca urgent consumul de sare. Pentru noi romanii, recomandarea este cu atat mai serioasa cu cat cifrele sunt ingrijoratoare.
Inghitim zilnic 12 grame de sare, de aproape 3 ori mai multa, decat cantitatea normala. Din aceasta cauza, 150 de mii de oameni mor in fiecare an, doborati de boli cardio-vasculare.
Sarea folosita de om in alimentatie a devenit in ultimele decenii o amenintare asupra sanatatii, mai ales ca inghitim foarte multa, fara sa stim.
25 % din sarea consumata zilnic vine din surse naturale spun specialistii. Asta pentru ca produsele proaspete, cum ar fi laptele, ouale sau carnea contin sodiu si in starea lor naturala.
Si mai grav e ca 75 la suta din cantitatea de sare pe o care o mancam zilnic nici nu o vedem. Specialistii in alimentatie o numesc ‘sarea ascunsa”, pentru ca este adaugata peste cea existenta natural.
Chiar si in carnea cruda se gasesc cantitati mari de clorura de sodiu. Cateva probe, analizate la un laborator din Bucuresti, arata ca intr-un kilogram de carne proaspata de curcan exista 5 grame de sare. Adica FIX cantitatea zilnica recomandata de oragnizatia mondiala a santatii. O cantitate uriasa, tinand cont ca aceasta carne nici macar nu este preparata.
Specialistii spun ca metoda este des folosita, pentru ca produsul sa traga mai mult la cantar si sa ii prelungeasca termenul de valabilitate. Noua insa ne afecteaza sanatatea.
Sarea abunda din pacate si in retetele alimentelor procesate pe care le cumparam din magazine.

Continuare pe Stirile Pro TV

PULSUL ZILEI

Acord tacit în şcoli pe final de an. Elevii chiulesc să meargă în vacanţă, profesorii nu mai pun absenţe

Mai e o săptămână până la vacanţa mare, dar în sălile de clasă, bate deja vântul. Mulţi liceeni s-au urcat în tren şi-au plecat la mare. Nici elevii mai mici nu prea mai dau pe la şcoală - unii...

A început fenomenul care schimbă vremea la nivel global. Se va intensifica în perioada următoare

Fenomenul care schimbă vremea la nivel global și-a făcut apariția. El Nino a început și se va intensifica în următoarea perioadă, avertizează specialiştii. Condițiile El Nino sunt prezente și urmează să se intensifice în iarna 2026 – 2027. Anunțul a fost...

Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală: „Îţi dau o fată de la Iaşi, are 18 ani”

V-am arătat cum se dezvoltă la vedere, online, o industrie a mamelor surogat. O bursă clandestină care exploatează drama cuplurilor care vor un copil pe care nu-l pot avea şi a fetelor împinse de sărăcie să-şi închirieze pântecul. Şocant...

Cu ce trenuri ajungi ieftin și rapid la mare în 2026: Conexiunea directă Moldova – Litoral cu Ferotrafic TFI

Planifici deja o escapadă binemeritată pe litoralul românesc și te întrebi cu ce trenuri ajungi ieftin și rapid la mare în 2026? Răspunsul vine de la operatorul privat FEROTRAFIC-TFI, care introduce în acest sezon estival o legătură feroviară directă,...

Și-a înjunghiat iubita cu cuțitul în inimă chiar de 8 Martie, apoi a lăsat-o să sângereze ca să moară. Femeia s-a salvat în cele...

Într-o zi de 8 martie, un ieșean din Cristești a încercat să ajungă la inima iubitei sale, cu cuțitul. A lovit-o de patru ori, toate rănile fiind din fericire ușoare. A refuzat să cheme salvarea, vrând să o lase...

Bâlci la Târgu Frumos în zilele de 11 și 12 iulie

Una dintre cele mai așteptate manifestări ale verii din orașul Târgu Frumos va avea loc și în acest an. Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 11 iunie, organizarea tradiționalului bâlci anual, programat în perioada 11-12 iulie. Potrivit...

Atenție la câinii fără stăpân! Imagini șocante din Lunca Pașcani – FOTO

Imagini greu de privit în suburbia Lunca Pașcani. O haină de câini fără stăpân a atacat și a omorât o pisică în timpul nopții trecute pe strada Mihai Viteazu. Secvențele au fost surprinse de o camera de luat vederi...

Distracție în post în fața catedralei. Cum comentează Primăria

Festivalul tradițional organizat la Pașcani in perioada 11-14 iunie 2026 a stârnit si reacții de nemulțumire. Pe rețelele de sociale au apărut mai multe mesaje din care reiese că nici perioada si nici locația nu au fost cele mai potrivite...

Ce spune primarul despre acuzațiile de violență de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2

Problemele de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Pașcani au ajuns la urechile primarului după ce au fost relatate de presa locală și națională. Asta deși edilul municipiului are un reprezentant în ca drul Consiliului de Administrație alături...

Primăria te supraveghează unde arunci gunoiul. Ce secrete află atunci când folosești cartela

Atenție mare unde depozitați gunoiul din gospodării! Primăria Pașcani supraveghează video o parte din insulele ecologice și a început să dea amenzi usturătoare. Zilele trecute a fost depistat un cetățean din afara municipiului care a depozitat doi saci cu gunoi...
Paşcani
cer senin
24.2 ° C
24.2 °
24.2 °
54%
1.9m/s
77%
S
24 °
D
30 °
lun
21 °
mar
22 °
mie
24 °

Niciun articol afișat