E mereu cu zâmbetul pe chip și curând va serba 21 de ani. La această vârstă, unele persoane abia dacă visează să părăsească țara sau… părinții încă bugetează studiile universitare. Andreea, fata de poveste de astăzi, a reușit să fie pe picioarele ei și să se ducă cu drag la locul de muncă. Este adevărat că ziua îi pregătește altceva de fiecare dată, însă întâlnește zilnic mii de oameni cărora le zâmbește și chiar le stârnește admirație și ambiție. Ea este Andreea Dondaș din Pașcani și de aproape doi ani de zile este însoțitoare de zbor. Locuiește în Londra – Manchester iar zilnic ajunge în patru destinații ce pot fi în cele mai importante orașe din Franța, Spania, Grecia, Italia, Lituania.
Ce îi place cel mai mult la meseria care o are? Că are șansa să bea ciocolata caldă privind apusul sau răsăritul, printre nori. Să cunoaștem povestea Andreei, ce poate fi o lecție de ambiție pentru unii.
Pentru început, câteva cuvinte despre tine. De exemplu cum a arătat copilăria ta? Ce amintiri îți vin acum în minte?
Cred că cea mai grea întrebare din acest interviu este cea despre copilăria mea. Aceasta a fost marcată de lipsa tatălui şi, deşi a fost un lucru care şi-a pus amprenta pe toată familia, momentul în care mama a preluat ambele roluri a fost şi cel în care eu şi fratele meu ne-am maturizat înainte de vreme. A fost începutul a tot. Am început să descopăr punctele sensibile dar şi cele forte ale mele şi am învăţat să le mulez în funcţie de situaţie. Pot spune că în copilărie eram un ”mic băieţel” cu hobby-uri total diferite de cele din prezent.
Să te cunoaștem mai bine? Cine este Andreea?
Dacă ar fi să vorbesc despre mine la persoană a III -a, atunci pot spune că am ştiut să profit de fiecare şansă câştigată de la viaţă. Încăpăţânarea, dorinţa de a fi fericită şi de a face persoanele importante pentru mine – fericite, sunt atuurile mele. Fără dorinţa de schimbare cred că acum aş fi fost într-o facultate din România, neştiind câte pot realiza prin încercări mărunte de a-mi depăşi limitele.
Ce cuvinte te descriu cel mai bine?
Perseverenţă, schimbare, pasiunea pentru lucrurile pe care le fac.
Să vorbim despre actualul tău job. Ești însoțitoare de bord? Ce faci mai exact?
Da, sunt însoţitoare de zbor şi e un lucru care rostit, îmi aduce mereu un zâmbet larg pe faţă. Jobul meu actual presupune să lucrez mereu într-o echipa. Deşi pentru multe persoane prea puţin informate acest job ar însemna să fiu cea care serveşte cafeaua la 11.000 metri altitudine, de fapt sunt cea pregătită intens să acţioneze în cazul unei urgenţe la bord.
Zilnic, înainte de zbor, trebuie să fiu prezentă la Aeroport cu 45 de minute înainte de decolare. Aici facem briefing-ul împreună cu piloţii aeronavei. În timpul briefing-ului avem de răspuns la 3 întrebări: una de prim-ajutor, una de siguranţă (safety) şi una de securitate. Adică, aflăm durata zborului, numărul pasagerilor, dar în primul rând este momentul în care facem cunoştinţă cu colegii! Din momentul în care ajungem la avion fiecare îşi verifică partea care îi este atribuită poziţiei ocupate (se verifică buteliile de HO2, Halonul, trusele de prim-ajutor, fiecare rând pentru a nu fi nimic suspect, în final fiecare locuşor care poate fi deschis/mutat). Când se aude: „security checks completed, ready for boarding” e momentul în care primim pasagerii şi ne pregătim de decolare: facem safety-demo, instruim pasagerii de la ieşirile de urgenţă.
Interesant ceea ce faci și pare palpitant. Bănuiesc că fiecare zi este diferită, de la întâmplări la țările unde ajungi. Așadar, cum este o zi de muncă pentru tine?
O zi de muncă pentru mine este mereu diferită. Pot fi colegi noi sau situaţii noi la bord. Sunt zile în care zborurile decurg fără incidente unde ai timp să porţi conversaţii cu pasagerii şi să îţi cunoşti mai bine colegii, ori din păcate sunt zboruri cu incidente. De cele mai multe ori cazuri medicale.
Am început acest job la vârstă de 19 ani, neavând şansă să îmi aleg baza şi aşa am ajuns în Kaunas, Lituania. Acolo am regăsit o altă lume, unde engleză mi-a devenit prima limba, unde a trebuit să realizez că în viaţă sunt şi facturi şi chirii de plătit, dar toate pe un fond plin de entuziasm şi de mândrie că sunt “pe picioarele mele”. Am fost uimită să întâlnesc oameni minunaţi în toate locurile pe care le-am vizitat sau unde am locuit.
În Lituania a fost locul în care am simţit acut lipsa românilor. Momentul în care regăseam un pasager român din 189 îmi aducea un sentiment greu de exprimat, dar cu toate acestea am ştiut mereu că România pentru mine o să fie a două casă. Prima casă va fi restul lumii, pentru următorii ani.
Ca majoritatea dintre noi, vrem să aflăm cum ai ajuns să lucrezi în acest domeniu? A fost dorința ta de copil? Cum a fost la examen?
Nu am visat niciodată o meserie anume. Gândul că sunt în clasa a XII -a şi că trebuie să îmi aleg o facultate mă speria îngrozitor. Ascultăm răspunsurile colegilor la întrebările profesorilor în legătură cu facultatea și în speranţa că voi auzi ceva care mă va atrage cât de puţin, dar nu a fost să fie. În schimb, visul mamei de a mă vedea poliţistă m-a făcut să încep pregătirile pentru probele fizice. Deşi testele teoretice mi se păreau de nivel medium, proba de rezistenţă îmi arata zi de zi că locul meu nu e acolo. Ajunsă în Câmpina ,tot ce mai aveam de trecut era proba de 1000 de metri şi a fost să fie să renunţ înainte de finish.
În drum spre casă, plângeam pentru simplu fapt că nu îmi găsesc locul, dar nu pentru că am eşuat în acea proba. Atunci am realizat că trebuie să încep să văd dincolo de cotidian. Am găsit pe internet un anunţ cu o preselecţie pentru un curs de însoţitori de zbori, gratuit. Coincidenţă făcea că era în următoarea săptămâna. M-am decis să încerc. Ajunsă acolo nu am putut să nu mă simt emoţionată văzând zeci de fete cu un corp şi un chip perfect. Dar asta m-a încurajat să demonstrez că pot fi una dintre fetele admise. Am reuşit să îmi văd numele trecut pe lista celor ce trec mai departe după testul de engleză, când mulţimea s-a micşorat considerabil. Am avut parte de un interviu faţă în faţă cu una dintre recrutoare şi spre surprinderea mea am reuşit să îl trec.
Ai bifat cu succes această meserie până acum. Care sunt planurile profesionale pentru următoarea perioadă?
Ca planuri profesionale pot să spun că sunt mulţumită că Dumnezeu mi-a dat şansa să mă angajez la o vârstă fragedă în domeniul acesta şi aştept cu nerăbdare să împlinesc 21 de ani să pot aplică la companiile cu long-haul, adică cele în care rămâi într-o destinaţie între 24 și 48 de ore. Mă gândesc să ajung și în zona privată de aviație. Sper să reuşesc, să ajung să văd toată lumea şi să îmi îmbogăţesc cunoştinţele.
Interesantă poveste și îmi place ambiția ta. Să trecem la rubrică – întrebări esențiale. Sunt foarte curioasă de răspunsuri.
Ce lucuri te fac să fii mândră? Sunt mândră de experienţele adunate care mă fac să gândesc înainte de a acţiona. Sunt mândră de familia mea şi de susţinerea lor. Sunt mândră de abilitatea de a selecta oamenii potriviţi şi de a vedea dincolo de aparenţe. Sunt mândră că sunt tânăra, dar totodată bătrână în gândire.
Care este rolul tău în această lume? Rolul meu în această lume e de a arată că dacă vrei – poţi! Indiferent de vârstă, dacă nu ai un impuls de la nimeni, oferă-ţi tu toate şansele!
Ce este luxul pentru tine? Luxul se caracterizează, în viziunea mea, prin îmbogăţirea culturală. Te cultivi când afli atâtea lucruri noi de la persoane de alte naţionalităţi sau pur şi simplu printr-o vizită într-o ţară nouă. Mereu ai ceva de învăţat!
Când ai plâns ultima dată? De ce? Ultima dată am plâns când mi-am pierdut paşaportul şi licenţa de însoţitor de zbor şi a trebuit să îmi întrerup munca. Dar partea bună e că am ajuns în România, deşi o vizită neplanificată a fost una foarte plăcută.
Pentru ce ai face orice sacrificiu? Aş sacrifica multe să îmi văd visul împlinit, dar nu atât de multe încât să îndepărtez oamenii dragi ai sufletului meu.
Ce înseamnă succes pentru tine? Succes este să îmi beau ciocolata caldă privind apusul sau răsăritul printre nori. E de vis!!!
Care este cartea/filmul preferat de tine? Recomandare sau ultima citiă. În acest job pot spune că mi-am descoperit plăcerea de citit. Ce poate fi mai bun decât o carte bună cu o privelişte pe măsură. Ultima carte pe care am citit-o e „Memoriile unei gheișe” – Arthur Golden din care eu am înţeles că deşi există perioade când simţi că nimic nu duce spre ceva, poţi fi surprins cum totul se poate întoarce favorabil în privinţa ta. Viaţă e surprinzătoare!
Frumoase răspunsuri. La trecem la rubrica din cadrul interviului unde trebuie să răspunzi cu un cuvânt la cel pe care îl vezi scris de mine.
România – mâncare (pot spune că o mâncare ca acasă te poate face să te simți minunat în orice colț al lumii);
Avion – Vis;
Oameni – iubire;
Acasa – familie;
Viitor – progres;
Familie – fericire;
Cabină – mediu exotic (de la oameni – până la întâmplări);
Turbulențe – placere;
Mama – putere.
Un cuvânt de final …
Profită de micile lucruri pe care viața ți le oferă, căci ele pot deschide drumuri mărețe!