A8: „Escaladare. Renunțăm la menajamente”. Conflict total cu Guvernul

Modul revoltător în care noul guvern PSD-PNL pare se pună problema finanţării proiectelor de infrastructură ale Iaşului şi Moldovei i-a pus în poziţie de atac pe liderii asociaţiilor locale pro-autostradă. Aceştia au organizat ieri o conferinţă de presă comună, după consultările de la Bucureşti din ziua anterioară. Dorin Dobrincu, de la Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, susţine că e nevoie de „escaladarea discursului public, dar şi în privinţa atitudinii publice”. La rândul lor, liderii Împreună pentru A8 au anunţat ieri că se mută în Ministerul Transporturilor. „Acolo, în biroul ministrului, se discută şi se fac prioritizări. Nu consultări, că acestea sunt de faţadă”, susţine Cătălin Urtoi.

Liderii Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei şi ai Împreună pentru A8 au prezentat ieri un nou set de concluzii după întrevederea membrilor asociaţiilor pro-autostradă şi a politicienilor ieşeni cu vicepremierul Sorin Grindeanu, care este şi ministru al Transporturilor, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care este şi preşedintele PSD. „Am arătat public că proiectul A8 are o susţinere foarte largă din partea societăţii civile şi a politicienilor. La aceeaşi masă au stat politicieni din toate partidele care susţin autostrada A8”, a spus Ionel Apostol, preşedintele IptA8.

De la MDM, Dorin Dobrincu a observat că, „cu două excepţii, au fost doar politicieni din judeţul Iaşi. Atâta tot. Foarte direct, de la PSD au fost trei deputaţi: Vasilică Toma, Marius Ostaficiuc şi Silviu Macovei, de la USR au fost prezente Cosette Chichirău şi Monica Berescu, din partea PNL a fost Alexandru Muraru, din partea USR Neamţ a fost Iulian Bulai, iar de la UDMR Covasna, Zacharie Benedek. În rest, nu a fost niciun politician din vreun alt judeţ al Moldovei. Asta ne arată că politicienii ieşeni au capacitate redusă de influenţare a colegilor din propriile partide, că Iaşul, deşi e important ca judeţ şi oraş, nu reuşim să tractăm grupurile politice din celelalte judeţe ale Moldovei”.

Planul Investiţional POATE FI CONSULTAT AICI:

„Grupul PSD de la Iaşi pur şi simplu nu contează”

Dorin Dobrincu a subliniat că „A8 este primordială Moldovei, este un proiect despre care discutăm deja de 14-15 ani, este introdusă în proiectul MasterPlanului de Transport al României, are o lege din 2018 care prevede construirea ei. Este numită şi Autostrada Unirii, dar vedem că deocamdată nu uneşte nimic. A13, deşi a fost proiectată ulterior, a fost împinsă mereu în faţă de grupul PSD de la Bacău. Grupul PSD de la Iaşi pur şi simplu nu contează”, a conchis el. Ionel Apostol a reamintit cele trei puncte „cucerite” la întâlnirea de la Bucureşti, respectiv prelungirea dezbaterii publice a controversatului Plan Investiţional, înfiinţarea unei comisii interministeriale care să includă şi reprezentanţi ai asociaţiilor civice ieşene, menită să ajute la rezolvarea blocajelor de ordin birocratic în derularea proiectului, şi reluarea şedinţelor de progres săptămânale la CNAIR. „Nu ne vom opri aici. Vom cere în luna ianuarie o altă întrevedere de acest gen”, a mai spus Apostol, invocând prezenţa mai multor parlamentari ieşeni, nu doar a şase dintre ei, câţi au fost alaltăieri.

Colegul său de partid şi de asociaţie, Cătălin Urtoi, a anunţat că vor fi prezenţi zilnic la Ministerul Transporturilor până la finalul perioadei de consultare publică. „Nu ne încredem în ce ne-a promis ministrul Grindeanu. Acolo, să ştiţi, în faţa biroului ministrului Transporturilor, după şedinţele operative de la 9 la 10, se formează un şir indian şi fiecare vrea să intre. Acolo se discută şi se fac, cum le zicem noi, prioritizări. Nu consultări, că acestea sunt de faţadă”, a declarat Cătălin Urtoi.

Dorin Dobrincu a mers şi mai departe, afirmând că, dacă politicienii nu îşi fac treaba, lipsă asumată de asociaţiile civice, „credem că trebuie să renunţăm la menajamente. Este nevoie de o escaladare în privinţa discursului public şi în privinţa atitudinii publice. Ideea e că unii dintre oamenii ăştia de la centru care vin din diverse zone ale României sunt foarte feroce în privinţa susţinerii proiectelor judeţelor sau regiunilor lor, iar atunci când se vând se vând ca patrioţi generali. Or, asta e o dovadă de ipocrizie, dar şi o dorinţă de a ne închide nouă gura”. „Această autostradă nu va deveni realitate dacă nu există o presiune dinspre asociaţii, partide, şi opinia publică. Din păcate, realitatea este că trăim într-o regiune care este aproape deşertificată din punct de vedere civic. Oamenii au aşteptări mari, nu fac diferenţa dintre partide şi asociaţiile sau grupurile care pun presiune, care iau atitudine”, a mai spus Dobrincu, menţionând inclusiv ieşirea în stradă.

Pe de altă parte, profesorul George Ţurcănaşu, de la Facultatea de Geografie, membru MDM, a trecut în revistă criteriile pe baza cărora a fost stabilită lista de priorităţi din controversatul Plan Investiţional pentru dezvoltarea onfrastructurii de transport în 2020-2030. „E o însumare pur şi simplu a unor indicatori”, a spus el. Alegerea acestora omite criterii precum numărul potenţialilor participanţi la traficul pe viitoarea rută de viteză, dar fiecare proiect a primit punctaj egal pentru strategie teritorială şi militară. A fost ignorat, de asemenea, criteriul importanţei regionale şi internaţionale al A8, situată pe un coridor care începe de pe malul Mării Negre, de la Odessa, şi se îndreaptă spre centrul Europei.

sursa zdi

PULSUL ZILEI

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
89 %
4.7kmh
100 %
J
8 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat