A8: Tronsonul Ungheni – Tg.Neamț ar fi gata pe hârtie în anul 2023. Mâine, marș cu 500 de mașini

A fost semnat contractul cu proiectantul, care are termen de 25 de luni pentru execuţie. Traseul are şapte noduri rutiere: Ungheni, Popricani, Leţcani, Târgu Frumos, Stolniceni – Prăjescu, Moţca şi Târgu Neamţ.

Proiectul tehnic pentru autostrada Iaşului va fi gata în mai 2023. Acesta este termenul de execuţie pentru documentaţia aferentă tronsonului Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni, în urma semnării, în cursul zilei de ieri, a contractului de proiectare. Firma Consitrans, una dintre companiile care are numeroase contracte similare cu autorităţile centrale, va încasa aproape 60 milioane lei, fără TVA. Aceeaşi firmă are în lucru şi alte studii relevante pentru Iaşi, fiind proiectant pe două tronsoane din autostrada A7 (Ploieşti – Buzău şi Buzău – Focşani). „Am cerut proiectantului să prioritizeze tronsonul dintre Târgu Frumos şi Leţcani”, a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Acesta este unul dintre sectoarele în cazul căruia societatea civilă a solicitat includerea spre finanţare în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Nemulţumiţi de modul în care este gestionată problema autostrăzilor din Moldova, două asociaţii au iniţiat un marş auto de protest care va avea loc mâine, la ora 12.00, la Cristeşti. Estimările acestora sunt că la manifestaţie vor participa circa 500 de maşini care vor veni în coloană din mai multe judeţe ale zonei de nord-est a ţării.

Care sunt etapele proiectării autostrăzii Iaşului

Tronsonul Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni are o lungime de 100 km. Traseul actual este prevăzut pe partea nordică a municipiului Iaşi, continuă paralel cu drumul european, iar de la Târgu Frumos se înscrie pe o rută ce tranzitează comunele Heleşteni, Stolniceni Prăjescu şi Moţca până la limita judeţului. Traseul are şapte noduri rutiere: Ungheni, Popricani (DN 24), Leţcani (legătură cu DN 28), Târgu Frumos, Stolniceni – Prăjescu (legătură cu DJ 208 spre Paşcani), Moţca (DN 2) şi Târgu Neamţ. O problemă importantă care poate fi rezolvată de către acest tronson, în afara de continuarea drumului rapid cu sectorul montan spre Transilvania, este faptul că ar funcţiona ca o centură ocolitoare pentru Iaşi, Podu Iloaiei şi Târgu Frumos. De asemenea, acest sector asigură legătura Iaşului cu autostrada A7 (Ploieşti – Paşcani). De precizat că acest traseu poate suferi modificări: în primele 12 luni ale contractului de proiectare va fi revizuit şi completat studiul de fezabilitate care datează de mai bine de 10 ani, respectiv documentaţia în care este trasat traseul menţionat mai sus. După finalizarea studiului de fezabilitate, în următoarele 12 luni vor fi întocmite proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (6 luni) şi proiectul tehnic de execuţie (6 luni).

Ultima etapă vizează asigurarea asistenţei tehnice pentru realizarea cererii de finanţare şi, în acelaşi timp, pentru contractarea execuţiei lucrărilor (1 lună). Astfel, în 25 luni, respectiv până în mai 2023, toate documentaţiile tehnice trebuie predate de proiectant. „Odată cu semnarea acestui contract, putem declara că toată autostrada A8 se află în proiectare conturându-se premisele şi intenţiile concrete de a se construi acest proiect”, a declarat Adrian Covăsnianu, secretar de stat în cadrul MT.

Celălalt tronson (Tg. Neamţ – Tg. Mureş) este într-o etapă avansată de proiectare, dar nu este clar în ce măsură proiectantul (o sucursală a firmei spaniole Acciona) va respecta termenul de execuţie (iulie 2021), în condiţiile în care există informaţii că graficul asumat este într-o întârziere majoră. În ceea ce priveşte finanţarea lucrărilor de construire a autostrăzii A8, la acest moment nu este stabilită o sursă clară: autorităţile centrale vorbesc despre PNRR, Programul Operaţional Transporturi (POT) 2021 – 2027 sau împrumuturi, dar nicio sursă nu este „bătută în cuie”.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
cer fragmentat
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
84%
1.4m/s
19%
S
12 °
D
17 °
lun
15 °
mar
10 °
mie
10 °

Niciun articol afișat