Accident mortal pe Europeană: se ducea cu Audi la ITP

Accident mortal pe DE 583, între Leţcani şi Podu Iloaiei. Şoferul unei Dacii Logan a forţat ieşirea din parcarea de pe marginea drumului. El a încercat să iasă pe direcţia opusă de mers, spre Târgu Frumos, fiind îndreptat spre Iaşi. 

Bărbatul a turat puternic motorul Loganului, dar nu a fost de ajuns: un autoturism Audi care venea dinspre Târgu Frumos spre Iaşi l-a lovit din plin. În urma impactului dezastruos, şoferul Loganului a rămas încarcerat printre fiarele contorsionate ale maşinii.

Acesta, în vârstă de 61 de ani,  era inconştient când a fost scos din maşină şi, în ciuda eforturilor medicilor de a-l ţine în viaţă, bărbatul a murit la locul accidentului. Cel care conducea maşina Audi, un bărbat de 38 de ani, a fost transportat la spital, fiind conştient. La scurt timp după producerea accidentului, au apărut rudele bărbatului de 38 de ani, care era din Scobâlţeni, Podu Iloaiei.

“Daniel mergea la Iaşi să îşi facă ITP-ul la maşină. Mai era încă valabil vreo câteva zile, dar se ducea acum, ca să nu uite să-l facă”, spune un verişor al şoferului din Audi. Maşinile au fost distruse complet în urma coliziunii devastatoare. La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de salvare printre care şi elicopterul SMURD. “În urma accidentului rutier, au rezultat două victime, bărbaţi de 38 şi 61 de ani. După extragerea victimei de 61 de ani, echipajul medical de pe elicopter a declarat decesul, iar cealaltă a fost transportată la spital de echipajul de terapie intensivă cu medic”, a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.

De asemenea, cei de la pompe funebre s-au deplasat la locul accidentului pentru a prelua trupul neînsufleţit al bărbatului de 61 de ani, care a fost transportat la Institutul de Medicină Legală.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
cer fragmentat
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
84%
1.4m/s
19%
S
12 °
D
17 °
lun
15 °
mar
10 °
mie
10 °

Niciun articol afișat