ACȚIUNE  A POLIȚIȘTILOR PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La data de 30 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău și Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău, au acţionat pe raza de competenţă, pentru prevenirea și combaterea faptelor de comerț ilicit, a faptelor antisociale și a încălcării normelor legale de circulație pe drumurile publice.

În cadrul acțiunii au fost verificate 33 de autovehicule și 10 atelaje hipo, fiind legitimate 63 de persoane.

De asemenea, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 3.390 lei, dintre care 19 conform Legiinr. 61/1991, 2 conform O.U.G. nr. 195/2002 și 3 conform Legiinr. 12/1990.

Spre exemplu,  o femeie a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 200 lei, conform Legii 61/1991, întrucât aflându-se în loc public i-a adresat cuvinte şi expresii jignitoare altei femei.

PULSUL ZILEI

Și-au plătit taxele la timp și au fost recompensați. Trei locuitori din Sirețel au câștigat electrocasnice la tombola „Bun platnic”

Plata la timp a taxelor și impozitelor locale le-a adus noroc unor locuitori din comuna Sirețel. Trei contribuabili au câștigat un frigider, o mașină de spălat și un televizor în cadrul campaniei „Bun platnic la Sirețel – 2026”, organizată...

Carburanţi mai scumpi de miercuri. Care vor fi noile preţuri la benzină şi motorină de la 1 iulie

Carburanţi mai scumpi de mâine. Dispar măsurile adoptate de stat pentru a limita creşterile de preţ de la pompă, aşa că la fiecare litru de benzină şi motorină se vor mai adăuga câteva zeci de bani.Motorina s-ar putea scumpi...

Comuna Tătăruși va primi un nou microbuz școlar electric, printr-un proiect al CJ Iași

Încă cinci microbuze școlare electrice au ajuns în județul Iași, în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Consiliul Județean Iași urmează să se reunească într-o ședință extraordinară pentru a aproba contractele de comodat prin...

Investigațiile RMN și osteodensitometrie la Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos. Se fac programări

Pas important în domeniul sănătății la Târgu Frumos. Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos a anunțat că Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală își extinde serviciile medicale. Începând cu data de 1 iulie se fac programări pentru...

Armata Română face angajări. Se caută aproape 7.000 de oameni, un record pentru ultimul deceniu

Ministerul Apărării Naționale scoate la concurs aproape 7.000 de posturi de soldat și gradat profesionist (SGP) în toată țara, scrie Agerpres.”Armata Română face angajări. Aproape 7 mii de oameni, un record pentru ultimul deceniu. Printre planurile cu care am...

Câți bani din salariile ieșenilor ajung la pensia privată obligatorie. Nivelul este peste media națională

Salariații din județul Iași virează, în medie, 454 de lei pe lună în conturile de pensii private obligatorii (Pilonul II), cu aproape 8,4% peste media națională de 419 lei. Potrivit celui mai recent raport al Autorității de Supraveghere Financiară...

Rezultatele la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate cu o zi mai devreme. Vezi situația din Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și împrejurimi

Cu aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale (EN VIII) pentru absolvenții clasei a VIII-a, rezultatele inițiale înregistrate în sesiunea din acest an a examenului au fost publicate marți, 30 iunie, ora 17:00, potrivit Ministerului Educației, precizează DIGI...

Gabriela Nedelcu, noul consilier local din legislativul pășcănean

Legislativul local din Pașcani are un nou consilier. Este vorba despre Gabriela Nedelcu, inspector general adjunct la ISJ Iași. Ea a depus jurământul în cadrul ședinței din 30 iunie a.c., pentru a ocupa locul lăsat liber de fostul consilier...

Consilierii pășcănenii au înjumătățit banii pentru mâncarea copiilor săraci. 16,6 lei/zi tichete electronice, în loc de două mese calde pe zi 

Legislativul pășcănean a redus semnificativ norma de hrană pentru zeci de copii proveniți din familii cu probleme sociale și a desființat cantina socială.  Mai exact, aceștia nu vor mai primi două mese calde pe zi, ca pana acum, ci tichete...

Defibrilatoare în zone aglomerate din Pașcani 

Municipiul Pașcani va avea cinci defibrilatoare, aparate medicale care vor fi amplasate în locații publice pentru a salva vieți. Proiectul inițiat de consilierul, Vlad Macovei, a fost aprobat de legislativul pășcănean în ședinta din 30 iunie 2026.  Inițial, consilierul a...
Paşcani
cer senin
30.8 ° C
30.8 °
30.8 °
51%
3.2m/s
0%
mie
33 °
J
32 °
vin
29 °
S
24 °
D
24 °

Niciun articol afișat