“Adopta un spaţiu verde” – proiect pentru infrumutesarea Pascaniului

Municipiul Paşcani ar putea arăta mai frumos dacă alături de muncitorii din Primărie ar veni şi alte persoane pentru îngrijirea spaţiilor verzi.
Aşa se întâmplă în mai multe oraşe ale ţării, acolo unde cei interesaţi au putut adopta câte o suprafaţă de teren din domeniul public pentru a avea grijă de el.

Un proiect asemănător este propus şi în municipiul nostru de consilierul PMP Sorin Olariu. Iniţiativa, intitulată “Adopta un spaţiu verde” se adresează asociaţiilor de proprietari, societăţilor comerciale şi institutiilor publice care pot şi vor să investească în amenajarea, reabilitarea şi infrumusetarea unor spaţii verzi din domeniul public.
Proiectul a fost depus la secretariat şi urmează să fie supus aprobării legislativului local. Dacă va fi votat cei interesaţi trebuie să încheie un protocol cu Primăria valabil trei ani de zile. “Oamenii de bine” trebuie să asigure materialul săditor, amenajarea terenului şi sistemul de irigare, dacă este cazul, din banii lor, în timp ce adminsitratia locală pune la dispoziţie terenul, apa necesară udării şi forţa de muncă. Mai mult, societăţile/asociatiile sau instituţiile respective au voie să facă amenajări festive pe terenul respectiv, în perioada sărbătorilor de iarnă şi să monteze panouri de maxim 10 mp pe care va fi afişat numele şi un mesaj de mulţumire din partea administratiei locale.
Menţionăm că la Paşcani, conform statisticelor, ar fi cca 25 mp de spaţiu verde pe cap de locuitor.

PULSUL ZILEI

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...

Viața devine tot mai scumpă pentru români

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,94% în luna octombrie 2026, continuând să crească pentru a doua lună consecutivă. Cele mai mari scumpiri se resimt la carburanți, dar nici alimentele și serviciile nu au fost ocolite de majorările...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.7 ° C
6.7 °
6.7 °
77%
6m/s
0%
vin
8 °
S
10 °
D
7 °
lun
10 °
mar
13 °

Niciun articol afișat