Adrenalina si multi cai putere la Raliul Iaşului . Simone Tempestini a castigat titlul naţional -VIDEO

Penultima etapă din Campionatul Naţional de Raliuri s-a ţinut la Iaşi. La startul competiţiei s-au înscris 45 de echipaje, printre care candidatul principal la titlul naţional Simone Tempestini pe un Ford Fiesta R5 dar şi câştigători ai etapei de la Iaşi din anii trecuţi cum sunt Edwin Keleti pe un Mitsubishi Lancer Evo 10 sau Szabo Gergo pe un Mitsubishi Lancer Evo 9 R4 .

Etapa de la Iaşi a avut o configuraţie noua în comparaţie cu anii trecuţi, echipajele având de parcurs probe speciale în 3 zile de competiţie. Evenimentul a debutat joi, 10 septembrie cu Super Speciala de la Râpa Galbenă şi ea având o configuraţie nouă, întinzându-se şi în pasajul „Mihai Eminescu” de pe Bulevardul Independenţei, fapt ce a atras câteva mii de spectatori.
Mai apoi, joi şi vineri, 11-12 septembrie, raliul avea să înceapă în adevăratul sens al cuvântului pe probele de macadam din jurul Iaşului. Vorbim despre specialele Cioca-Boca, Mădârjac, Păun şi Dobrovăţ, ultima având organizată o săritoare unde din nou fanii au venit în număr mare.
La finalul celor 3 zile de competiţie s-a impus Simone Tempestini ce şi-a adjudecat cu această ocazie şi titlul naţional. În spatele său a sosit Marco Tempestini, Szabo Gergo şi Dan Gîrtofan.
De precizat că Iaşul a avut pentru prima dată într-o competiţie de raliuri din România 11 echipaje la start printre care Dan Iamandi, şeful ISU Iaşi pe un Ford Fiesta R2.
Raliul Iaşului a fost desemnat anul trecut de F.R.A.S (Federaţia Română de Automobilism Sportiv) cel mai bine organizat raliu din ţară iar anul acesta organizatorii s-au arătat încrezători că vor câştiga din nou.

PULSUL ZILEI

Primăria Stolniceni Prăjescu caută, în continuare, medic de familie – VIDEO

𝑷𝒓𝒊𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒂 𝑪𝒐𝒎𝒖𝒏𝒆𝒊 𝑺𝒕𝒐𝒍𝒏𝒊𝒄𝒆𝒏𝒊-𝑷𝒓𝒂̆𝒋𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂̆𝒖𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄 𝒅𝒆 𝒇𝒂𝒎𝒊𝒍𝒊𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒔̦𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒇𝒂̆𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒊̂𝒏 𝒅𝒊𝒔𝒑𝒆𝒏𝒔𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒍 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒂̆. Punem la dispoziție un spațiu modern, recent renovat și dotat la standarde europene, care oferă toate condițiile necesare pentru desfășurarea...

Primăria contractează un arhitect pentru modernizarea versantului de la Peștișorul 

Admininistratia locala se pregătește să depună un proiect de finanțare pentru modernizarea versantului din pădurea Parcului Peștișorul.  După cele doua consultări publice, una cu cetatenii și cealaltă cu specialiștii din domeniu, Primăria a contractat serviciile unui arhitect urbanist. Procedura este in...

Ecoinsule de 14.000 de euro fiecare cu mari probleme. Trebuie menținute 5 ani de zile cu bani de la bugetul local 

Una dintre cele mai controversate investiții din Pașcani a ajuns la momentul adevărului. Este vorba despre amplasarea celor 50 de insule ecologice, în locul containerelor pentru colectarea deșeurilor menajere, amplasate în zonele de blocuri ale municipiului.  Echipamentele au fost achiziționate...

Codul QR pe bonurile fiscale, amânat. Firmele din Iași scapă de amenzi

* statul nu este pregătit să aplice propriile reguli * aproximativ un milion de case de marcat din România trebuie actualizate * la Iași sunt peste 20.000 Comercianții ar putea primi încă un an pentru adaptarea aparatelor fiscale. Amenzile de...

Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Note de 10 luate de candidați din Pașcani

* 329 de candidați s-au înscris în acest an la concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în untățile de învățământ preuniversitar din Iași * după desfășurarea a trei probe, în cursă au rămas 227 candidați * în perioada 12-27...

Fonduri UE pentru parcuri industriale: până la 5 milioane de euro pe proiect

Construirea și extinderea parcurilor industriale din regiunea Nord-Est ar urma să fie sprijinite cu 15 milioane de euro, printr-o linie de finanțare care prevede granturi între un milion și 5 milioane de euro pe proiect. Pot solicita bani autoritățile...

Chiriașul nu mai plătește chiria, dar nici nu pleacă. Cum îl evacuezi? Greșelile care te pot transforma din victimă în inculpat

Un proprietar are în apartament un chiriaș care nu mai plătește chiria de patru luni. Nu există contract înregistrat la ANAF, doar o înțelegere pe WhatsApp. Povestea a ajuns pe Reddit, unde comentatorii i-au sugerat să-i schimbe yala sau...

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide pe 3 noiembrie. Buget de peste 35 de milioane de lei pentru persoanele fizice

Românii care nu au reușit să se înscrie în sesiunile anterioare ale Programului Rabla Auto 2026 vor putea solicita din nou finanțare începând de marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00. Administrația Fondului pentru Mediu pune la dispoziție 35,389...

Când începe școala după vacanța de toamnă 2026. Cum sunt programate cursurile până la finalul anului

Elevii revin la cursuri luni, 2 noiembrie, după vacanța de toamnă din anul școlar 2026-2027. Următoarea pauză din calendarul național este programată în decembrie, însă până atunci copiii vor mai avea patru zile libere consecutive, cu prilejul sărbătorilor de...

Alexandru Rogobete – Ministrul Sanatatii: În ultimii doi ani, Ministerul Sănătății a investit 487 de milioane de lei în spitalele din Iași – VIDEO

Alexandru Rogobete - Ministrul Sanatatii: Aceasta este valoarea investițiilor realizate și a proiectelor aflate în derulare prin Ministerul Sănătății, în județul Iași. Și totuși, domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a ales să le spună ieșenilor că Ministerul Sănătății...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.2 ° C
10.2 °
10.2 °
87%
4m/s
41%
S
14 °
D
14 °
lun
10 °
mar
8 °
mie
7 °

Niciun articol afișat