Aglomerație la CPU Pașcani. Zeci de viroze și complicații ale bolilor cronice

Aglomerație la CPU Pașcani. Zeci de viroze și complicații ale bolilor cronice

Week-endul ce tocmai s-a încheiat a adus sute de pacienți la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal din Pașcani. Aduși cu mașini personale sau cu ambulanețele, cetățenii acuzau diverse dureri. Nu au lipsit nici complicații ale bolilor cronice sau ale virozelor respiratorii. Șapte pacienți care trebuiau să ajungă la Iași pentru dializă au fost internați până azi dimineață, 9 ianuarie, la spitalul din Municipiu, din cauza drumului Pașcani – Târgu Frumos blocat de vântul și zăpada spulberată care făceau ca  circulația să fie închisă.

Au fost zeci de solicitări ale personalului medical în acest weekend. SMURD-ul, Ambulanța și cei din spitale au lucrat la capacitate maximă și au făcut față numărului mare de apeluri din week-end-ul ce tocmai s-a încheiat. Tronsonul de drum Pașcani – Târgu Frumos a fost închis până la primele ore ale acestei zile, din cauza viscolului și a omătului spulberat. Ambulanțele și mașinile personale nu au putut circula, așadar, șapte persoane ce au necesitat dializă au rămas internate la CPU Pașcani.

Și personalul medical de la Substația de Ambulanță Pașcani a avut treabă în aceste week-end. Au fost solicitați în Municipiu dar și în comunele din împrejurimi. Compartaiv cu anii din urmă, când au avut parte și de o naștere în mașina medicală, până acum, cazurile la care s-au prezentat nu au fost cu probleme sau complicații. Majoritatea dintre ele fiind de boli cronice și viroze respiratorii transportate la CPU Pașcani pentru investigații de specialitate.

De asemenea, multe cazuri ajunse la CPU Pașcani, pentru tratament, au fost cele de luxații și fracturi ale membrelor superioare și inferioare. Majoritatea dintre pacienți au fost persoane de vârsta a doua și a  treia ce au alunecat pe startul subțire de gheață acoperit cu zăpadă din plin. Medicii recomandă atenție sportită în această perioadă și mai ales să purtați încălțăminte adecvată sezonului. Multe din fracturi pot duce la complicații mai ales la persoanele în vârstă iar timpul de recuperare este mult mai mare comparativ cu o persoană tânără.

Medicii de specialitate din cadrul Spitalului Muncipal Pașcani spun că în acest weekend au fost foarte multe prezentări, numai la Compartimentul de Primiri Urgențe fiind 120 de cazuri.

PULSUL ZILEI

FOTO/VIDEO | Mai multe mașini implicate într-un accident pe drumul spre Podu Iloaiei. Traficul este îngreunat | UPDATE

Un accident rutier în care au fost implicate șase autoturisme s-a produs înainte de Podu Iloaiei. UPDATE: Două persoane au fost transportate la spital în urma accidentului rutier produs în orașul Podu Iloaiei, în care au fost implicate două autoturisme...

Sunt sau nu cazuri de bullying în școlile din Pașcani? Un consilier, fost polițist, a cerut o dezbatere și convocarea comisiei de ordine publică

Sunt sau nu cazuri de bullying în școlile din Pașcani? Este o întrebare la care răspunsurile sunt diverse, în funcție de interes. Subiectul este dezbătut în ultimele zile, mai mult decât de obicei, în contextul unor recente evenimente de...

Consilierii online: lipsă de respect față de contribuabili?

Semnal de alarmă în legislativul pășcănean. Unul dintre aleșii locali a atras atenția că prea mulți consilieri și uneori nejustificat, preferă să participe online la ședințe, nu în sală, iar asta afectează dezbaterile pe marginea proiectelor de hotărâre. Abdalla Bashir...

Spitalul CF Pașcani a trecut în administrarea Consiliului Local 

Spitalul CF Pașcani a fost preluat în administrare de către Consiliul Local al municipiului. Hotărârea de transfer din subordinea Ministerului Transporturilor a fost aprobată în ședința legislativului local din 29 octombrie a.c.  Mai exact, toate clădirile spitalului vor face parte...

Pășcănenii au scăpat de taxele pentru morminte. Cimitirul vechi rămâne in administrarea bisericii 

Vești bune pentru pășcănenii care au locuri de veci în vechiul cimitir al municipiului. Legislativul local a aprobat o hotărâre prin care cimitirul a fost dat spre folosință gratuită Parohiei Înălțarea Domnului. Asta înseamnă că regulamentul propus de primarul,...

Un nou cetățean de onoare al Pașcaniului. Kadar Yasar Teletar de la Rompak 

Municipiul Pașcani are încă un cetățean de onoare. Este vorba despre Kadar Yasar Teletar, fost director general la fabrica de drojdie Rompak Pașcani în perioada 1998-2018.  Propunerea a fost făcută de consilierul PNL, Alexandru Nemțanu, pe motiv că fostul director...

Deputatul, Sorin Năcuță: PSD repetă la nesfârșit aceeași greșeală: nu a înțeles că bugetul României nu poate finanța promisiuni fără acoperire!

Deputatul, Sorin Năcuță: PSD repetă la nesfârșit aceeași greșeală: nu a înțeles că bugetul României nu poate finanța promisiuni fără acoperire! Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis un mesaj cât se poate de clar, pe care ar trebui să-l înțeleagă,...

Lucian Rusu: Statul trebuie să combată evaziunea fiscală, nu să creeze concurență neloială între taximetrie și transportul alternativ

Senatorul Lucian Rusu: Am susținut, de la tribuna Senatului, necesitatea unor reglementări echilibrate în domeniul transportului alternativ, care să combată evaziunea fiscală fără să afecteze activitatea celor care muncesc cinstit. Consider că proiectul de lege aprobat azi reprezintă un...

Cine sunt câștigătorii de la „Rampa Teatrală”, festival organizat de Casa de Cultură Pașcani. Lista completă

Vineri , 23 octombrie -2026 s-a desfășurat cea de-a IX -a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret „RAMPA TEATRALĂ ” ✨Pe scena Festivalului au concurat 12 Trupe de Teatru din : Iași , Pașcani, Muncelul...

Gaura din bugetul sănătății, de ordinul miliardelor! Sumele cerute la rectificare s-au schimbat radical

Sistemul public de sănătate are nevoie de o nouă infuzie de miliarde de lei pentru a putea funcționa până la finalul anului, însă estimările prezentate de ministrul Sănătății s-au redus considerabil față de cele anunțate inițial. Alexandru Rogobete a...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
82%
4.4m/s
17%
vin
15 °
S
14 °
D
11 °
lun
9 °
mar
7 °

Niciun articol afișat