Ajunul Bobotezei, prima zi de post din noul an calendaristic

Ajunul Bobotezei, din 5 ianuarie, este prima zi de post din noul an, dupa 11 zile in care nu au mai fost restrictii alimentare, cu ocazia sarbatorilor Nasterii Mantuitorului si Anului Nou.

Pentru a intampina cum se cuvinte aceasta mare sarbatoare, a Bobotezei, credinciosii tin post aspru sau chiar post negru, luand numai dimineata Agheasma Mare, pe care o au pastrata din anii trecuti.
„Oamenii se pregatesc pentru a preintampina cum se poate mai bine marea sarbatoare si de aceea, inaintea zilei de Boboteaza avem o zi in care se ajuneaza, adica Ajunul Botezului. Este o zi de pregatire duhovniceasca prin post aspru pentru a preintampina aceasta mare sarbatoare a Botezului Domnului”, a declarat pentru MEDIAFAX, parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane.
Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau sa primeasca botezul. Dupa ce erau botezati, puteau sa participe pentru prima data la Liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca.

Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alaturi de Inaltarea Sfintei Cruci praznuita la 14 septembrie, si de Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, pomenita la 29 august.

Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei era, in egala masura, si un moment favorabil farmecelor, descantecelor si altor practici magice. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangeau cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana in primavara, cand se presarau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii”. Fanul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor „pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele”. In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul.

Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.

In aceasta zi erau interzise certurile in casa si nu se dadea nimic ca imprumut, nici macar jaratec din focul din vatra.

In seara de Ajun se savarseau practici de aflare a duratei vietii. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.

Tradiţii de Bobotează

Tradiţia spune că Boboteaza este momentul când cerurile se deschid, iar îngerul păzitor dezvăluie tinerilor care le este norocul şi ursida în dragoste.

Fetele care doresc să îşi viseze ursitul trebuie sa “fure” sau să accepte de la preot un firicel de busuioc sfinţit. Se spune că dacă îl vor ţine în sân sau îl vor pune sub perna înainte de a adormi, dar şi daca postesc şi se roagă Sfântului Ioan în ajun de Bobotează, îl vor vedea in vis pe cel cu care le este hărăzit să se căsătoreasca.

În unele zone ale tarii, în ajunul Bobotezei, se spune că pentru a-şi visa alesul, fetele trebuie să mănânce o turtă frământata doar cu 9 degete din 8 linguri de făină şi o lingură de sare şi să-şi lege pe inelar un fir roşu de mătase. Prin tradiţie, se ţine post negru (sau zi de sec) în Ajunul Bobotezei. Se spune că cei care reuşesc să nu mănânce şi să nu bea nimic în această zi vor avea parte de noroc, sănătate şi binecuvântare de la Dumnezeu pe tot parcursul anului.

După ce iau agheasma de la preot, fetele tinere obişnuiesc să se îmbăieze de trei ori în râu sau să-şi toarne apă pe cap simbolic. Precum s-a adunat poporul la malurile Iordanului, tot aşa se vor strânge petitorii la uşa fetei respective.

Boboteaza – sfinitirea apei

In ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face, si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg – unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.

Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele de lemn sau de sticla cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga „Chiraleisa”- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii – si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.

Boboteaza – practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.

In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.

Luna ianuarie este o perioada care abunda in sarbatori.

La 1 ianuarie, Biserica a praznuit Taierea imprejur cea dupa Trup a Domnului si tot atunci crestinii ortodocsi l-au cinstit pe Sfantul Ierarh Vasile cel Mare.

Botezul Domnului sau Boboteaza este sarbatorita, ca in fiecare an, la 6 ianuarie, cand in toate lacasurile de cult ortodoxe se oficiaza slujba Aghesmei Mari. Slujba sfintirii apei se poate face atat in Ajun, cat si in dimineata zilei de Boboteaza si aminteste de momentul in care Mantuitorul Iisus Hristos a fost botezat in apele Iordanului.

La 7 ianuarie, in Biserica Ortodoxa se face pomenirea Sfantului Proroc Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului.

Pe 10 ianuarie, in calendar este mentionat Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti. Sfantul este praznuit in mod deosebit in judetul Bacau, dar si in Capitala, o parte din moastele sale aflandu-se la Manastirea Christiana. Apoi, Cuviosul Antonie cel Mare, ocrotitor al multor lacasuri de cult din tara noastra, este cinstit la 17 ianuarie. Pe 21 ianuarie este pomenit Cuviosul Maxim Marturisitorul, pe 25 ianuarie, Sfantul Ierarh Grigorie Teologul, iar, in penultima zi a lunii, este sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur.

 

PULSUL ZILEI

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...

Viața devine tot mai scumpă pentru români

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,94% în luna octombrie 2026, continuând să crească pentru a doua lună consecutivă. Cele mai mari scumpiri se resimt la carburanți, dar nici alimentele și serviciile nu au fost ocolite de majorările...
Paşcani
cer fragmentat
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
73%
5.1m/s
0%
S
9 °
D
9 °
lun
9 °
mar
12 °
mie
10 °

Niciun articol afișat