Alte două persoane din Pașcani infectate cu tulpina Delta

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Directia de Sanatate Publica Iasi a informat ca au fost confirmate inca zece persoane, nevaccinate, infectate cu tulpina Delta a virusului COVID 19, dintre care doua sunt din Pascani. Probele au fost recoltate in urma cu doua saptamani, au precizat autoritatile. 

 


Reamintim faptul ca directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, dr Vasile Cepoi, a declarat, miercuri, că 10% din cazurile de infectare cu tulpina Delta a SARS-CoV2 înregistrate în prezent la nivel naţional sunt din judeţul Iaşi, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, sunt 24 de cazuri confirmate ca fiind infectate cu această tulpină în judeţul Iaşi, majoritatea celor infectaţi fiind din municipiul Paşcani.

„Ieri (marţi-n.r) incidenţa cazurilor din judeţul nostru reprezenta 10% din totalul cazurilor înregistrate la nivel naţional, ceea ce ne îngrijorează foarte mult. Tot ieri am primit confirmarea a 11 cazuri noi cu tulpina Delta, dintre care şapte din zona Paşcani. Toate cazurile care sunt internate provin din zona Paşcani. Suspiciunile sunt mai multe. Săptămâna trecută am trimis 28 de probe la analiză la Matei Balş, dar răspunsul a venit deocamdată numai pentru 11. Bănuim că e o mobilitate a persoanelor care vin din afara ţării. Am cerut să întocmească o situaţie cu persoane venite din afară, pe fiecare localitate în parte. Considerăm că acesta este un factor de risc, motiv pentru care trebuie să luăm legătura cu autorităţile locale din acele zone”, a declarat directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi.

Un număr de 13 pacienţi diagnosticaţi cu Covid, având tulpina Delta, sunt internaţi în prezent la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, iar patru dintre ei, cu forme severe, sunt internaţi în secţia de Terapie Intensivă, declara luni directorul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu – sursa g4media.ro

 

PULSUL ZILEI

Echipamente moderne la Biblioteca Municipală Pașcani printr-un proiect finanțat din PNRR

Dotări importante la Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” din Pașcani. Zilele trecute a fost realizat primul obiect cu ajutorul imprimantei 3D achiziționată printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Echipamentul face parte din investițiile realizate în cadrul...

O tânără din Pașcani, studentă la Academia Militară, oferă meditații gratuite pentru elevi – VIDEO

În timp ce pentru mulți studenți vacanța de vară înseamnă odihnă, o tânără din Pașcani a ales să își dedice timpul liber elevilor care au nevoie de sprijin. Andreea Aoanei, studentă în anul al III-lea la Academia Tehnică Militară...

Antrenamente de tenis la 91 de ani. Petrică Taciuc din Pașcani: Perseverența este cheia succesului – VIDEO

La 91 de ani, domnul Petrică Taciuc din Pașcani își pune echipamentul sportiv, ia racheta de tenis și merge pe teren. De două ori pe săptămână se întâlnește cu prietenii pentru câteva seturi de tenis, demonstrând că vârsta nu...

Un an de așteptare pentru deschiderea bazinului de înot de la Pașcani

A trecut aproape un an de zile de când au fost finalizate lucrările la bazinul de înot de la Pașcani și nici până acum nu a fost dat în folosință. Nu sunt obținute încă avizele de la ISU și...

Primarul Pintilie, postare video la căpătâiul unui mort

Apariție bizară pe rețelele de socializare a primarului Marius Pintilie. Edilul municipiului Pașcani a făcut un live lângă mormântul unui cetățean înhumat de curând, în cimitirul din suburbia Boșteni pentru cei care se întreabă ce mai face administrația locală. Pintilie...

Incendiu la o locuință din Boșteni – FOTO

ISU Iași: În data de 6 august 2026, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu...

Cal prins sub o căruță încărcată cu fier, salvat de pompierii din Pașcani – FOTO

Pompierii din cadrul Secției Pașcani au intervenit joi dimineață, 6 august pentru salvarea unui cal rămas blocat într-un șanț, în localitatea Blăgești, la intersecția cu drumul spre comuna Cotnari. Din informațiile de la fața locului, doi cai trăgeau o căruță...

Intervenție de urgență în centrul Pașcaniului. Un șofer de taxi a fost resuscitat de echipajele medicale – FOTO

Un taximetrist din Pașcani se află în stare critică, după ce joi dimineață a suferit un stop cardio-respirator în timp ce se afla la volan. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, este internat în Secția de Terapie...

Alocațiile ar putea intra mai devreme în august. De ce părinții pot primi banii încă de vineri

Părinții care primesc alocația de stat pentru copii în cont bancar ar putea beneficia de plata sumelor mai devreme în luna august, deoarece data obișnuită de virare coincide cu o zi de weekend, potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție...

Moștenitorii primesc o prelungire pentru scutirea de impozitul pe succesiune, după atacul cibernetic de la ANCPI

Moștenitorii care finalizează proceduri succesorale în contextul atacului cibernetic ce a afectat sistemele informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) vor beneficia de o extindere a scutirii de la plata impozitului de 1% aplicat masei succesorale....
Paşcani
nori împrăștiați
25.5 ° C
25.5 °
25.5 °
58%
2m/s
92%
vin
36 °
S
29 °
D
31 °
lun
34 °
mar
38 °

Niciun articol afișat