Angajaţii Primăriei Paşcani nu vor protesta mâine

Angajaţii Primăriei Paşcani nu vor protesta mâine, aşa cum au anuntat mai multe administraţii locale din ţară. În urma modificărilor privind legea salarizării, Sindicatul Naţionalal Funcţionarilor Publici a anunţat astăzi în mass-media că în mai multe primarii va fi suspendată activitatea. Nemulţumirea este legată de faptul că salariile din administraţia locală ar urma să fie stabilite de consiliile locale şi judeţene.

Funcţionarii din Primăria Paşcani vor lucra mâine ca într-o zi normală. În contextul în care, aproape în toată ţară au fost anunţate proteste, angajaţii din administraţia locală din municipiu vor fi solidari doar cu vorba, nu şi cu suspendarea activităţii.

Potrivit celor spuse de purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani, Cristian Menegon, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a transmis o solicitare pentru proteste şi la administraţia din oras, insa nu i se va da curs solicitarii.
Mentionam ca, de dimineata, a fost anunţat în presă că de miercuri angajaţii din administraţia publică vor înceta lucrul, nemulţumiţi de modificările din legea salarizării. Mai exact, nu a fost introdusă o grilă standard, ci salariile ar urma să fie stabilite de consiliile locale şi judeţene.
„Actuală forţă politică coordonatoare sfidează Constituţia României, exclude din legea salarizării categoria administraţiei publice locale, sfidează legea privind statutulfuncţionarilor publici, care prevede că salarizarea se face prin lege, nu prin decizii ale Consiliului Local sau Judeţean” a precizat Sebastian Oprescu, preşedintele sindicatului, pentru Mediafax.
Menţionăm că dacă nu se va schimba nimic în zilele următoare, sindicaliştii anunţă că va fi organizat un miting la Bucureşti.

PULSUL ZILEI

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile. Pe 11 octombrie, Biserica Sfântul Gheorghe organizează un eveniment de toamnă pentru localnici. "Un eveniment care reunește comunitatea sub semnul rugăciunii, al binecuvântării și al bucuriei de a fi parte din comunitate. Vă vor...

Șoferii, opriți la ieșirea din Pașcani pentru o anchetă rutieră. „De unde veniți și unde mergeți?”

Șoferii care circulă miercuri, 7 octombrie, pe DN 28A, la ieșirea din Pașcani spre Blăgești, au parte de o oprire mai puțin obișnuită. Mai multe autoturisme au fost trase pe dreapta, iar conducătorii auto au fost invitați să răspundă...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIEI DE CIRCULATIE, PRIMARIA PASCANI

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIEI DE CIRCULATIE, PRIMARIA PASCANI Vezi în direct aici petitiile discutate si voturile membrilor din comisia de circulație. Pe ordinea de zi sunt șapte proiecte. https://www.youtube.com/watch?v=8SGkjyDkI4g

Un dereglat din Hârlău a amenințat cu moartea un polițist și un jandarm și a fluturat un cuțit în timpul intervenției. Instanța i-a dat...

Un bărbat a fost condamnat pentru două infracțiuni de ultraj după ce, în timpul unei intervenții a poliției și jandarmeriei, ar fi amenințat cu moartea un agent de poliție și un jandarm și ar fi fluturat un cuțit în...

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă "Vrei să faci bine și să te implici în comunitate? Te invităm să te alături echipei noastre de voluntari! Împreună ne vom implica în acțiuni...

Actele românilor devin 100% digitale: MAI anunță calendarul de lansare pentru aplicația RO Wallet

Din 2027, portofelul digital RO Wallet va permite românilor să își păstreze actele oficiale direct pe telefon. Dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ca parte a portofelului european de identitate digitală, aplicația va putea fi folosită pentru legitimare rapidă...

Facturile la energia electrică cresc din toamnă. Estimările AEI pentru perioada următoare

Asociația Energia Inteligentă (AEI) a realizat o reevaluare a costurilor pentru noile contracte de energie destinate populației. Această analiză vine în contextul prelungirii stării de alertă pe piață, al cotațiilor volatile la gaze și al evoluției cursului valutar.  Președintele organizației,...

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic 2026: de ce este sărbătorită și care este tema din acest an

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic este marcată în fiecare an între 4 și 10 octombrie, perioadă dedicată explorării Universului, științei și tehnologiilor spațiale. În numeroase țări sunt organizate evenimente educaționale și activități menite să aducă publicul mai aproape de...

Patru zile libere consecutive de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026. Cine beneficiază de minivacanță

Sfârșitul lunii noiembrie aduce o minivacanță pentru salariații care lucrează de luni până vineri. În 2026, sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României sunt celebrate luni, respectiv marți, astfel că perioada de repaus din weekend se prelungește până...

Ce venituri sunt neimpozabile în România. Condițiile și excepțiile pentru moșteniri, donații și despăgubiri

Ajutoarele cu destinație specială, anumite indemnizații, bursele și despăgubirile se numără printre veniturile pentru care persoanele fizice nu datorează impozit pe venit, potrivit Codului fiscal. Legea include și sumele sau bunurile primite prin moștenire ori donație, dar prevede reguli...
Paşcani
cer acoperit de nori
24 ° C
24 °
24 °
39%
2.9m/s
0%
mie
23 °
J
27 °
vin
25 °
S
19 °
D
21 °

Niciun articol afișat