Trei localităţi rămân fără curent, zilele următoare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Miercuri şi joi, trei localităţi din preajma municipiului Paşcani vor rămâne fără energie electrică, aproape o zi. Compania Delgaz-Grid anunţă întreruperi programate începând de dimineaţă şi până spre seară pentru executarea unor lucrări la instalaţiile de distribuţie în condiţii de siguranţă. Cei care vor să afle mai multe detalii au la dispoziţie şi un număr de telefon gratuit.

Mâine, localnicii din câteva zone din satele Miroslovesti şi Ciohorani vor rămâne fără energie electrică. Compania responsabilă cu furnizarea acestei utilităţi anunţă întreruperi programate de la orele 8:30 şi până la 16:30. Muncitorii vor lucra la instalaţiile de distribuţie de la mai multe puncte de transformare.
Joi, 25 mai, vor rămâne fără energie electrică în case, localnicii din Mirceşti. Se vor face reparaţii în cinci locaţii din satul menţionat.
Potrivit comunicatului de presă postat pe site-ul companiei, lucrările pot fi reprogramate în situaţia apariţiei unor evenimente neprevăzute în reţelele electrice.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon gratuit, 0800 800 929.

PULSUL ZILEI

Victorie importantă pentru CSM Pașcani

Echipa de fotbal CSM Pașcani a obținut o victorie importantă pentru promovarea în Liga a III-a. A invins in deplasare echipa Cimentul Bicaz cu scorul de 2-3. La meciul care a avut loc sâmbătă 20 iunie a.c. a participat...

Accident rutier în localitatea Valea Seacă

Comunicat ISU: În urma unui apel automat de tip E-Call, primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, forțe și mijloace de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost mobilizate în localitatea Valea Seacă pentru...

Deputatul Sorin Năcuță: Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții!

Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții! România obține un rezultat pozitiv în negocierile cu Comisia Europeană, pentru actualizarea și restructurarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Prin această renegociere, condusă de...

LICEUL VIITORULUI. PROIECT PILOT LA COLEGIUL TEHNIC UNIREA PAȘCANI

https://www.youtube.com/watch?v=anu6v8Ux8Qk&feature=youtu.be

Milionarul de la Proinvest se judecă cu ANAF: nu vrea să plătească 12.000 euro

Patronul companiei Proinvest a dat în judecată ANAF după ce a fost emisă o decizie de plată a penalităților în timpul eșalonării. Vasile Sandu susține că a transferat sumele datorate la timp. ANAF a respins contestația și s-a ajuns...

Bazinul de înot rămâne închis. Nu știu să calculeze tarifele 

Primăria Pașcani nu știe când va fi dat în folosință bazinul de înot, o investiție nouă finalizată încă de anul trecut. Asta deoarece ar fi probleme cu calcularea tarifelor de acces. În cadrul conferinței săptămânale de presă, viceprimarul Claudiu...

Cireșe proaspete de Todirești, livrate direct acasă. Povestea unei familii întoarse din străinătate care a ales să investească în agricultura românească – VIDEO

Dacă sunteți în căutarea unor cireșe mari, gustoase și culese proaspăt din livadă, familia Filip din Todirești, la doar câțiva km de Pașcani, vine cu o ofertă greu de refuzat. În plină campanie de recoltare, producătorul local pune la...

Haos la Primăria Pașcani. Edilul nu știe ce se întâmplă cu cimitirele, dispensarele și locuințele sociale 

Haos în serviciile Primăriei municipiului Pașcani. Edilul susține că aflat din presa locală că cimitirele din suburbii nu au fost date spre folosință bisericilor, conform unei hotărâri a Consiliului Local nr. 90/2024. Conform documentului, administrația locală ar fi trebuit sa...

Licitație pentru zona de agrement Peștișorul 

Vesti bune pentru pășcăneni. Administrația locală a început procedurile de licitație pentru transformarea lacului Peștișorul într-o zonă de agrement. Anunțul a fost publicat deja pe SEAP iar ofertele sunt așteptate pana pe data de 27 iulie 2026, ora 15. Anunțul...

Clădirile publice nefolosite vor fi scoase la vânzare

Administrația locală din Pașcani va scoate la vânzare clădirile publice care nu sunt folosite, pe motiv că nu are bani să le întrețină. Este vorba, în principal, despre sediul fostului operator de apă și canalizare de pe strada Moldovei...
Paşcani
cer senin
27.4 ° C
27.4 °
27.4 °
54%
2.4m/s
0%
D
31 °
lun
32 °
mar
26 °
mie
27 °
J
26 °

Niciun articol afișat