Anunț de participare pentru acordarea de finanţare nerambursabilă în baza Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul 2025 pentru domeniile: culturale, sportive, tineret și educație, protecția mediului și sociale

Anunț de participare pentru acordarea de finanţare nerambursabilă în baza Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul 2025 pentru domeniile: culturale, sportive, tineret și educație, protecția mediului și sociale

Municipiul Pașcani, cu sediul în Strada Ștefan cel Mare nr. 16, Pașcani, județul Iași, cod poștal: 705200, cod fiscal: 4541360, telefon 0232/762300, fax: 0232766259, email: office@primăriapascani.ro, invită persoanele juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute în Legea 350/2005, să depună oferta în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă pe anul 2025, pentru următoarele domenii: – culturale; – sportive; – tineret și educație; – protecția mediului și – sociale.
1. Procedura aplicată pentru finanțare nerambursabilă a proiectelor pentru domeniile sus prezentate pe anul 2025 este prevăzută de art. 6 din Legea 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.
2. Sursa de finanţare a contractelor este bugetul local al Municipiului Pașcani, aprobat prin H.C.L. nr. 47 din 21.03. 2025 – în valoare de 100.000 lei care se alocă în întregime pentru toate domeniile sus prezentate.
3. Durata proiectelor: până în data de 31.12.2025.
4. Documentația proiectelor de finanțare se va depune în dosar cu șină, precum și electronic (CD) într-un singur exemplar, în plic sigilat la sediul Municipiului Paşcani, Str. Ștefan Cel Mare, nr. 16, Pașcani, judeţul Iași, conform anexelor model prevăzute în Ghidul de finanțare nerambursabilă, aprobat prin H.C.L. nr. 76/24.04.2023, începând cu data de 07.07.2025.
5. Data limită pentru depunerea proiectelor de finanțare este: 08.08.2025, ora 13.00.
6. Selecţia și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se vor face de către Comisia de evaluare și selecție în perioada 11.08.2025 – 13.08.2025.
7. Decizia comisiei de evaluare și selecție va fi publicată pe site-ul Municipiului Pașcani, urmând ca în perioda 14.08.2025 – 15.08.2025, solicitanții să aibă posibilitatea depunerii de contestații. Soluţionarea contestațiilor depuse se vor face de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor, în condiţiile legii.
8. Informaţiile privind condiţiile de finanţare şi procedura de selecţie a proiectelor se pot obţine de la Municipiul Paşcani de pe site-ul www.primariapascani.ro.
9. Dosarele depuse după data menționată mai sus nu vor fi eligibile.
10.De asemenea, nu se vor accepta completări la dosarele proiectelor depuse.
11.Anunțul de participare pentru acordarea de finanţare nerambursabilă în anul 2025 a fost publicat în Monitorul Oficial și este înregistrat sub nr. 266,920 din data de 01.07.2025, număr Monitor 118 publicat în data de 02.07.2025.

PULSUL ZILEI

Precizări oficiale privind verificările efectuate la Primăria Tătăruși

Comunicat: Administrația locală respinge orice suspiciune de ilegalitate și explică situația apărută în urma unei erori tehnice În urma acțiunii desfășurate în cursul zilei de 17 martie 2026 de către reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Iași, la sediul Primăriei Comunei...

Podețe cu probleme. Primăria nu știe!

Două podețe din municipiul Pașcani prezintă semne de degradare avansată atât pe exterior, cât și a structurii de rezistență. Problemele se văd din stradă, iar locuitorii din zonă sunt îngrijorați că s-ar putea prăbuși din cauza traficului rutier. BIT...

Percheziții la Primăria Tătăruși. Primarul comunei: situația ar fi fost cauzată de o eroare în Revisal

Percheziții la Primăria Tătăruși marți dimineața, 17 martie, într-un dosar penal care vizează infracțiuni de abuz în serviciu, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Iași, acțiunea a fost derulată de polițiștii Serviciului de...

Concursurile de la Ecoserv, în atenția Guvernului

O agenție guvernamentală face verificări privitor la organizarea concursurilor pentru stabilirea membrilor Consiliului de Administrație și al managerului de la societatea locală de salubritate și transport public local, CLP Ecoserv. O adresă în acest sens a fost trimisă legislativului local...

Aveți mobilă veche sau haine de aruncat? Campanie de colectare la Târgu Frumos, pe 24 martie

Dacă ați început curățenia de primăvară și nu știți ce să faceți cu obiectele mari sau cu lucrurile de care nu mai aveți nevoie, trebuie să știți că la Târgu Frumos este organizată o acțiune specială de colectare a...

Angajări masive în centrele de servicii sociale din Pașcani, Târgu Frumos și Iași – DOC

Angajări masive în centrele și casele de tip familial ale DGASPC Iași în zona Pașcani și Targu Frumos, în această perioadă. La Centrul de Servicii Sociale Sfântul Nicolae Pașcani sunt disponibile mai multe locuri vacante pentru un asistent social,...

Fermierii din zona Pașcani, chemați la discuții despre finanțări și noutăți. Întâlnirea are loc la Primăria Pașcani, miercuri, 18 martie

Fermierii din zona Pașcani sunt invitați să participe la un eveniment informativ dedicat sectorului agricol, care va avea loc miercuri, 18 martie 2026. Întâlnirea este programată începând cu ora 11:00, în sala de seminarii a Primăria Municipiului Pașcani, și...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Fonduri pentru Autostrada Unirii în bugetul Ministerului Transporturilor!

În aceste zile au loc dezbaterile cu privire la bugetul pentru anul în curs. Un punct deosebit de important pentru noi, ieșenii, este cel legat de continuarea finanțărilor pentru marile proiecte de infrastructură. Astfel, pentru A8 există mai multe...

Ora Pământului va fi marcată la Târgu Frumos printr-un concert susținut de elevi de la Clubul Copiilor

Ora Pământului va fi marcată la Târgu Frumos printr-un concert susținut de elevi de la Clubul Copiilor din oraș. Pe 28 martie, de la ora 20.30, copii și adolescenți vor susține un concert marca Cantus Mundi Romania.

Au fost recalculate impozitele pentru unii români. Două variante pentru cei care le-au plătit în trecut

Impozite calculate şi recalculate. După ce la începutul anului proprietarii de locuinţe vechi s-au trezit cu taxe dublate sau triplate, guvernanţii s-au răzgândit. Reducerile se aplică din nou, dar nu mai sunt la fel de mari ca înainte. Unele...
Paşcani
cer fragmentat
13.2 ° C
13.2 °
13.2 °
36 %
3.4kmh
84 %
mar
12 °
mie
10 °
J
5 °
vin
6 °
S
6 °

Niciun articol afișat