Aproape 5 mii de permise auto reținute anul trecut de polițiști!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În urma analizei situaţiei operative pe raza judeţului Iaşi, din anul 2016, cu privire la evoluţia situaţiei indicatorilor statistici, s-au evidenţiat mai multe aspecte pozitive.

Astfel, în dosarele penale instrumentate de poliţiştii ieşeni, din totalul persoanelor cercetate, 12% sunt pentru infracţiuni economico-financiare, 58% pentru infracţiuni judiciare, iar 31% pentru infracţiuni de altă natură.

Au fost reţinute/arestate cu 19% mai multe persoane cercetate pentru comiterea de infracţiuni.

De asemenea, au fost verificate periodic cu 3% mai multe persoane, întrucât faţă de acestea au fost dispuse măsuri preventive, precum măsura controlului judiciar sau măsura arestului la domiciliu.

În anul 2016, poliţiştii ieşeni au soluţionat cu 14% mai multe dosare penale. În ceea ce priveşte dinamica infracţiunilor sesizate, la nivelul I.P.J. Iaşi se constată că trendul acestora este descendent.

Din totalul infracţiunilor sesizate, 49% sunt infracţiuni contra patrimoniului, iar 33% sunt infracţiuni contra persoanei.

Una dintre priorităţile Poliţiei Ieşene o reprezintă prevenirea şi combaterea principalelor cauze de producere a accidentelor rutiere. Astfel, au fost aplicate 76.321 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării 4.668 de permise de conducere şi au fost retrase 826 de certificate de înmatriculare.

Pentru perioada analizată, s-a constatat că principalele cauze de producere a accidentelor rutiere au fost: traversarea neregulamentară de către pietoni, viteza neadaptată la condiţiile de drum şi neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor. Se înregistrează o scădere a accidentelor rutiere grave cu 5% şi a numărului de victime decedate (-6%) şi rănite grav (-3%).

În ceea ce priveşte situaţia faptelor penale sesizate, comise în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, trendul acestora este descendent. Pentru creşterea gradului de siguranţă aelevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, au fost desfăşurate acţiuni pentru prevenirea absenteismului şcolar şi pentru respectarea regimului rutier.

Pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, poliţiştii ieşeni au desfăşurat pe parcursul anului 2016, 3.127 de acţiuni de amploare, 28.770 de controale directe şi 70 de razii, pe timpul cărora au fost constatate fapte penale, în flagrant. De asemenea, au fost efectuate comisii rogatorii şi au fost soluţionate cu 35% mai multe petiţii şi scrisori primite de la cetăţeni.

S-a înregistrat o creştere cu 12% a numărului de participări a poliţiştilor ieşeni la măsuri de ordine cu ocazia adunărilor publice şi au fost puse în aplicare mandate de aducere.

În anul 2016, a fost primit de poliţiştii ieşeni prin SNUAU 112 un număr de 72.974 apeluri, iar în 43% dintre cazuri s-a impus intervenţia pentru restabilirea ordinii publice şi luarea măsurilor legale.

În anul 2016 au fost confiscate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase arme, muniţie, materiale pirotehnice, substanţe toxice şi deşeuri periculoase. Au fost sesizate şi constatate mai puţine infracţiuni pe această linie, în special la regimul armelor şi muniţiilor.

Tot în această perioadă au fost identificaţi autori ai unor infracţiuni, prin folosirea sistemelor de investigaretehnico-ştiinţifică, precum expertize şi constatări sau prin tehnica poligraf. Precizăm că expertizele criminalistice realizate sunt credibile, sub sigla RENAR, în orice instanţă europeană.

În anul 2016,polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au inițiat sau continuat 12 de proiecte sau campanii preventive, precum: HOŢII VĂD BUNURILE TALE ÎN MOD DIFERIT. AI GRIJĂ CUM LE EXPUI!- prevenire criminalitate stradală, NU LĂSA UN INFRCATOR SĂ-ŢI STRICE CRĂCIUNUL!- prevenire infracţiuni contra patrimoniului, EDUCAŢIE PENTRU SIGURANŢĂ- prevenire delincvenţă/victimazare minori, COPII ŞI PĂRINŢI ÎN SIGURANŢĂ, NEGLIJENŢA-INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT-prevenire furturi din locuinţă, SĂ EXMATRICULĂM VIOLENŢA!-prevenire acte violenţă, BIBLIOȘCOALA DE PIETONI – pe linie de educație rutieră .

În cadrul activităţilor desfăşurate pe parcursul derulării campaniilor preventive, poliţiştii s-au întâlnit cu 19.801 de persoane, provenind din grupuri ţintă cărora le-au fost transmise mesaje şi recomandări pentru a nu deveni victime ale infractorilor. De asemenea, au fost desfăşurate 222 de activităţi preventive şi de informare în şcoli şi centre de plasament din judeţul Iaşi, peste 10.000 de elevi fiind implicaţi în activităţile organizate.

În anul 2016, au fost depistate persoane date în urmărire internaţională şi/sau naţională. De asemenea, toţi minorii dispăruţi în condiţii alarmante au fost depistaţi, în urma căutărilor efectuate de poliţişti.

Privitor la activitatea de relaţii cu publicul, au fost eliberate cu 13% mai multe caziere judiciare. De asemenea, au fost efectuate 310 de atestări pentru agenţi de pază.

În cursul anului 2016, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a avut calitatea de partener în cadrul a 4 proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă. Trei dintre acestea au fost implementate la nivelul instituţiei prin grija poliţiştilor Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, iar ultimul a fost implementat la nivelul judeţului de către conducerea Secţiei 2 Poliţie.

Principalel eobiective ale I.P.J. Iaşi pentru anul 2017, sunt: reducerea numărului de infracţiuni judiciare şi a infracţionalităţii stradale sesizate prin intensificarea activităţilor specifice şi creşterea gradului de vizibilitate a forţelor de ordine. De asemenea, se are în vedere reducerea numărului de accidente rutiere.

Se poate concluziona că, la nivelul judeţului Iaşi, trendul infracţionalităţii este descrescător. Însă, se impun, în continuare, activităţi de prevenire şi combatere, cu accent pe componenta de prevenire, în special pentru reducerea numărului de infracţiuni contra patrimoniului (furturi din buzunare, furturi din auto, tâlhării, înşelăciuni), dar şi infracţiuni comise prin violenţă.

PULSUL ZILEI

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE: În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră –...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...

Taxele de pod de pe Dunăre dispar de la 1 octombrie. România trece la noul sistem de taxare rutieră

Taxele pentru traversarea podurilor peste Dunăre de la Fetești și Vadu Oii vor fi eliminate începând cu 1 octombrie 2026, odată cu aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu...

Cât de mare a ajuns ”tigrul” Pașcani-ului

La finalul anului 2025 estimam că grupul ieșean PROINVEST valorează aproape 50 milioane de euro. Un nou audit al producătorului ieșean de tablă specială (audit făcut de celebra PriceWaterHouseCopoper) arată însă o valoare EBITDA de 8,5 milioane euro la...

Expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil, la Casa de Cultură Pașcani

Luni, 28 SEPTEMBRIE 2026 , ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției SINERGIE, expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil. Expun artiștii Alina Bica, Mihaela Bucur, Cristina Chiciuc, Roxana Ciobanu, Augustin Cojocaru, Mihaela Crăciun, Oana Florea Drăgoi, Constantin Gâlceavă,...
Paşcani
cer fragmentat
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
76%
4.5m/s
0%
J
18 °
vin
19 °
S
19 °
D
19 °
lun
17 °

Niciun articol afișat