A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală, dar și pentru agenții economici. Este vorba de o stație de tratare a apei și o rețea de distribuție, investiție estimată la cca 11 mil lei. Această soluție a fost prezentată de ApaVital în cadrul numeroaselor discuții privitoare la numeroasele întreruperi de furnizare a apei apărute în municipiu. În momentul de față, lucrările nici măcar nu au început și nu a fost stabilit un nou termen de execuție. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe a legislativului local. Unii dintre consilierii locali au solicitat primarului explicații pe această temă.

DOI ANI DE PROMISUNI

Până în prezent au fost două proceduri de licitație, dar fără niciun ofertant. Între timp, s-au modificat și cerințele legale pentru o astfel de investiție. Reprezentanții APAVITAL susțin că au fost obținute avizele necesare și a fost întocmit Studiul de fezabilitate și că urmează realizarea proiectului tehnic, după care o nouă licitație. Sunt proceduri care necesită timp și răbdare.

Așadar, nu se știe dacă anul viitor sau în anul electoral 2028 municipiul Pașcani va avea disponibilă o variantă de rezervă pentru furnizarea apei. Până atunci, ar trebui găsite alte soluții, cum ar fi repararea aducțiunii principale. Pentru a afla care este starea tehnică a conductei, consilierul Vlad Macovei a solicitat realizarea unei expertize tehnice. Deși banii necesari au fost alocați de la bugetul local, până acum nu a fost găsit un specialist. Procedura de licitație ar urma să fie reluată după ce la prima încercare nu a fost nicio ofertă, susține primarul Marius Pintilie.

CINE ȘI DE CE BLOCHEAZĂ EXPERTIZAREA CONDUCTEI?

Este posibil ca o astfel de expertiză să nu fie realizată niciodată, motiv pentru care nu vom afla cauzele concrete ale problemelor de pe conducta de aducțiune.

Președintele comisiei juridice, avocatul Cătălin Conache, susține că o astfel de expertiză ar fi inutilă și că cel puțin o porțiune de conductă ar trebui schimbată.

Mai mult, consilierul Vlad Macovei a atras atenția că nu au fost oferte din cauza unor condiții exagerate din caietul de sarcini, cum ar fi, de exemplu, ca verificările să fie făcute fără întreruperea furnizării apei.

Pentru rezolvarea problemei, Gabriela Nedelcu a cerut contractarea unor experți pentru modificarea condițiilor.

Menționăm că aducțiunea de apă pentru Pașcani a fost dată în folosință în anul 2009. Conductele sunt din PAFSIN, un compozit realizat din rășină, fibră de sticlă și nisip, cu o durată de viață de 50-100 de ani. Reprezentanții ApaVital au precizat că noile conducte au fisuri pentru că au fost manevrate greșit când au fost puse în pământ și că nu pot fi contractate credite de investiții pentru înlocuirea ei, având în vedere că durata de exploatare este de doar 17 ani.

PULSUL ZILEI

Lucian Petrică Rusu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României: România riscă să aibă blocate aproximativ 3,4 miliarde de euro din PNRR din...

Este o sumă uriașă, iar în spatele acestor cifre sunt investiții de care România are nevoie: spitale, școli, drumuri, infrastructură și servicii publice mai bune. Cele două cereri de plată, 5 și 6, însumează aproximativ 6,4 miliarde de euro și...

Fără impozit dublu pentru apartamentele cu balcoane închise. Ministrul Dezvoltării clarifică regulile

Proprietarii apartamentelor cu balcoane închise nu vor plăti impozit dublu pentru întreaga locuință și vor putea solicita oricând autorizația de regularizare, în condițiile precizate de Ministerul Dezvoltării. Pentru balcoanele închise de peste trei ani, statul nu mai poate aplica...

Crescătorii de animale la curte riscă amenzi dacă își deranjează vecinii. La ce distanță trebuie amplasate adăposturile și unde pot fi făcute reclamații

Zgomotele persistente și mirosurile neplăcute provocate de animalele din gospodării pot genera conflicte între vecini și, în unele cazuri, pot atrage amenzi considerabile pentru proprietarii de animale. Conform avocatului Bogdan Pițigoi, intervievat de Digi24, legislația românească impune reguli clare...

Ce înseamnă cifrele de pe ouă. Diferența dintre codurile 0, 1, 2 și 3 și ce să verifici înainte să le cumperi

Prima cifră din codul imprimat pe coaja ouălor arată în ce condiții au fost crescute găinile. Este un detaliu pe care cumpărătorii îl pot verifica direct la raft, mai ales când vor să distingă între ouăle de la păsări...

Sâmbăta Morților 2026: Ce legătură are pomenirea celor adormiți cu Învierea lui Hristos. Semnificația Moșilor de toamnă

Moșii de toamnă sunt pomeniți în 2026 pe 7 noiembrie, zi dedicată rugăciunii pentru cei trecuți la cele veșnice. Credincioșii participă la slujbe, oferă alimente de pomană și merg la mormintele celor dragi, potrivit obiceiurilor locale. Practicile bisericești și...

Orașe americane încep să renunțe la camerele inteligente care urmăresc mașinile

Camerele inteligente instalate pentru identificarea infractorilor și a mașinilor furate au început să fie eliminate din mai multe orașe americane. Cel puțin zece administrații locale și departamente de poliție au decis, din vară, să renunțe la tehnologia Flock Safety...

Bolojan deranjat de faptul că multe spitale cheltuie aproape toți banii pe salarii. „Nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri, 6 noiembrie, la Buzău că o parte importantă din spitalele românești își cheltuie aproape toți banii pe salarii. ”Înseamnă că acel spital nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”, a susținut el. ”Anul...

Când primesc profesorii cei 1.500 de lei pe carduri. Termenul pentru acordare a primei de carieră didactică a fost prelungit

Profesorii care nu au încasat până acum prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, vor putea primi banii până la sfârșitul anului 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat prelungirea perioadei de alimentare a cardurilor, plățile...

Contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești plătește 105.800 de lei, iar Ciohorăni dă 90.000 de lei unei firme care a luat de la...

Două comune din județul Iași au dat contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești, pe 28 octombrie, cu 105.800 de lei fără TVA, și Ciohorăni, pe 27 octombrie, cu 90.000 de lei. Amândouă au cumpărat serviciul direct, fără licitație. La...

Prag redus pentru fondurile europene destinate fermierilor. Finanțări de până la 200.000 de euro

Fermierii pot obține mai ușor finanțare europeană pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole. Începând de astăzi, 6 noiembrie, pragul minim de selecție pentru programul DR-12 a fost redus de la 80 la 45 de puncte. Noua sesiune de depunere a proiectelor este...
Paşcani
cer senin
0.8 ° C
0.8 °
0.8 °
89%
0.7m/s
0%
D
13 °
lun
11 °
mar
9 °
mie
9 °
J
8 °

Niciun articol afișat